Procurorul general: Din 2012, au fost 214 trimiteri în judecată pentru înșelăciuni cu cecuri

Nițu a vorbit despre practica judiciară în cazul infracțiunii de înșelăciune cu cecuri, la conferința “Utilizarea și protecția cecului ca instrument de plată”, organizată marți de Ziarul Financiar, la Banca Națională a României.

Procurorul general a spus, în contextul criticării procurorilor pentru că nu ar reacționa îndeajuns de ferm la comiterea de înșelăciuni cu cecuri, că au fost întocmite 214 rechizitorii de trimitere în judecată pentru această infracțiune, din 2012 și până la 30 septembrie 2013, de către parchete din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) – nespecializate.

Nițu a arătat că, după cum a hotărât și ICCJ, este necesar să fie întrunite toate condițiile pentru a fi în prezența unei infracțiuni de înșelăciune, și nu este suficient simplul fapt al refuzului de plată pe motiv de lipsă disponibil.

Potrivit deciziei instanței supreme nr. 9/2005, “fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal”.

Pe de altă parte, “dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea de emitere de cecuri fără a avea disponibil suficient la tras, prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului”.

În cazul acestei din urmă infracțiuni, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii au la dispoziție numai acțiunea civilă separată, izvorâtă din contract, iar nu și acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală, alăturată celei penale. Instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, urmând a pronunța respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile, a mai arătat Nițu.

Folosirea filelor cec postdatate implică acceptarea posibilității de a nu exista disponibil în cont la data prezentării la unitatea bancară – în lipsa unor dovezi certe de comportament ilicit, simplul fapt al refuzului de plată pe motiv de lipsă disponibil nu demonstrează existența vinovăției.

ICCJ a mai arătat, prin decizia nr. 2040 din 12 iunie 2012 că, în cazul infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 3 și 4 Cod penal, este necesar să se stabilească vinovăția, care este determinată de existența sau nu a intenției inculpatului de inducere în eroare a părților vătămate.

Elemente faptice care, coroborate, pot demonstra existența intenției de inducere în eroare sunt: încheierea de contracte și emiterea unor file cec fără acoperire după instituirea interdicției bancare de a emite cecuri, aspect cunoscut de către autor, necunoașterea de către partea vătămată a interdicției bancare sau a lipsei disponibilului, folosirea de identități false, faptul că societățile sunt special înființate sau recent preluate prin cesiune, în scopul derulării de activități infracționale cu instrumente de plată, părțile sociale sunt vândute imediat după comiterea faptei – se poate releva lipsa intenției de a continua desfășurarea de activități economice, sumele aflate în cont sunt retrase cu diverse justificări ori transferate în alte conturi și însușite și faptul că autorul continuă să încheie contracte și să emită file cec în numele societății, cu toate că a cedat părțile sociale, fără a aduce la cunoștința partenerilor faptul că nu mai este administrator.

Totodată, a mai hotărât ICCJ, trebuie stabilită cunoașterea de către inculpat a lipsei disponibilului la momentul emiterii instrumentelor de plată și dacă partea vătămată a cunoscut, la data încheierii contractelor, că inculpatul nu poate plăti sumele datorate, iar diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. Cercetarea judecătorească trebuie să mai clarifice dacă s-au întrebuințat sau nu mijloace frauduloase la încheierea contractului sau cu prilejul executării.

În concluzie, pentru a beneficia de protecția penală instituită prin dispozițiile art.215 alin.4 din Codul penal, este necesar să se dovedească intenția directă a autorului de a nu plăti, în scopul producerii unei pagube beneficiarului cecului.