Procesul de privatizare a CFR Marfă A EȘUAT - surse
Procesul de privatizare a CFR Marfă a eșuat deoarece comisia de privatizare și Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acțiuni în proprietate privată, au declarat surse apropiate discuțiilor.
Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expiră luni, nefiind prelungit de către Guvern.
Grup Feroviar Român (GFR) a cerut duminică Ministerului Transporturilor să facă public contractul pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni la CFR Marfă, solicitând totodată implicarea directă a ministrului de resort, Ramona Mănescu, în vederea evitării unui eșec al privatizării.
Ulterior, Ramona Mănescu a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, președintele comisiei de privatizare a CFR Marfă, și consultanților Deloitte și Mușat și Asociații să transmită luni un punct de vedere privind evoluția, momentul și pașii următori în această privatizare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro