Pro TV la 17 ani
De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, Pro TV sărbătorește 17 ani de existență, perioadă în care sloganul „Gândește liber!" a devenit o adevărată stare de spirit. De-a lungul celor 17 ani postul de televiziune a oferit mai mult decât distracție, a arătat ce înseamnă a fi original, a deschide drumuri, a fi lider, a păstra mândria de a fi român. În acest an îndemnul Pro TV este „Gândește liber…
PETRECEREA ÎNCEPE ÎN AVANS, JOI, 29 NOIEMBRIE, când starurile din “Las Fierbinți” se reunesc într-un film de excepție, “Visul”. Alături de personajele din serial apar invitați cu greutate, povești deosebite și mult umor. Oana Pellea, Maia Morgenstern, Ileana Stana Ionescu, Horațiu Mălăele, Ion Besoiu sau Loredana sunt câteva dintre numele mari care vor apărea în visul lui Vasile (Gheorghe Ifrim), cel care dă naștere întregii acțiuni a filmului. O premieră absolută este faptul că întregul episod este unul în versuri; în lumea fantastică ce ia naștere în visul primarului acesta va deveni, preț de o oră și jumătate, un tiran care, ajutat de Dalida (Ecaterina Țugulea) și Robi (Leonid Doni), va interzice alcoolul și desfrâul în sat, din dorința de a face din Fierbinți un exemplu pentru întreaga țară. Revoltați, sătenii își găsesc speranța în Celentano (Adrian Vancica), care devine un adevărat erou eliberator.
Vineri micuții telespectatori se pot bucura de filmul animat “Madagascar 2: Evadare în Africa”. “Dansez pentru tine” se apropie de finalul sezonului cu numărul 13, însă la ceas de sărbătoare perechile vor lăsa deoparte rivalitățile și vor arăta că românii știu să lupte pentru a-și îndeplini visurile.

“Pro TV e al tău!” este producția care reunește cele mai tari show-uri ale anului. Prezentată de Smiley și Pavel Bartoș, emisiunea va aduce laolaltă talente din “MasterChef”, “Dansez pentru tine”, “Românii au talent” sau “Vocea României”. Olivia Steer, Dana Rogoz, Amalia Enache, Iulia Vântur, Laura Cosoi, Răzvan Fodor, Octavian Strunilă sunt doar o parte dintre cei 16 care vor găti pentru a fi judecați de către temuții jurați de la “MasterChef”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Concurenții emisiunii “Pro TV e al tău!” își vor dezvălui poveștile, condimentate cu cele mai bune momente din emisiunile de divertisment din ultimul an, iar cei mai apreciați opt dintre ei vor trece în etapa a doua, în care vor avea de pregătit un fel de mâncare specific românesc. În platou vor reveni concurenți și câștigători de la emisiunile care au împlinit visuri: “Românii au talent”, “Dansez pentru tine” și “Vocea României”. Se va cânta, se va dansa, vor fi numere de magie și acrobații.
“Happy Hour” își invită telespectatorii să își facă bagajele și să urce în Arca lui Măruță alături de oameni extraordinari: sportivii Gabi Szabo, Roxana Cocoș și Elisabeta Lipă, artiștii Andra, Marius Mihalache și Laura Lavric, designerul Alexandru Ciucu și Wilmark. Și tot pe 1 Decembrie, Măruță face o a doua invitație în Statul Românilor Talentați! Acasă la Fetele de la Căpâlna, “Happy Hour” dezvăluie cum începe o legendă și ce fel de oameni o duc mai departe. În plus, show-ul lui Măruță va oferi o versiune modernă a celebrului dans.

Pe tot parcursul zilei de 1 Decembrie corespondenții Știrilor Pro TV aduc în casele telespectatorilor poveștile de viață ale unor români care vor să lase copiilor o moștenire de care să fie mândri. “Vocea României” a pregătit o ediție de colecție. Concurenții sunt gata să le ofere telespectatorilor o variantă unică a Imnului Național, iar apoi se vor confrunta în melodii românești pentru a merge în etapa următoare a show-ului. Invitații acestei ediții sunt Andra și Cristi Minculescu. Pentru cel din urmă este prima revenire în calitate de cântăreț după mult mediatizata despărțire de trupa Iris.
Seara de 1 Decembrie se încheie la miezul nopții cu “Fantoma de la Operă”, un film de excepție cu Gerard Butler în postura unui geniu muzical desfigurat, cu porniri malefice.
Duminică, 2 decembrie, telespectatorii pot intra în culisele serialului “Pariu cu viața” și în istoria LaLa Band: cei 16 vor povesti cum a fost pentru ei drumul succesului și cum au câștigat pariul cu viața. Tot duminică, într-o nouă ediție a emisiunii “Apropo TV”, Andi Moisescu are un invitat de seamă, pe Andrei Pleșu.

Bruce Willis revine în comedia de acțiune “Red”, în compania lui John Malkovich și a lui Morgan Freeman, pentru a demonstra că o trupă de spioni ieșiți la pensie poate oricând să le dea clasă mai tinerilor agenți CIA. Compania Pro TV deține posturile de televiziune Pro TV, Acasă, Pro Cinema, Pro TV Internațional, Sport.ro și MTV și face parte din grupul american CME (Central European Media Enterprises). Grupul american, care este cotat pe bursa americană Nasdaq și pe bursa din Praga, deține canale de televiziune în Cehia, România, Slovenia, Slovacia, Croația și Bulgaria. Adrian Sârbu, cel care a creat Pro TV acum 17 ani, conduce CME de aproape patru ani. El deține în România, printre alte active media, și Ziarul Financiar și Business Magazin.