Primul test clinic al unui vaccin împotriva Ebola nu a provocat reacții adverse până în prezent
Primul test clinic al unui vaccin împotriva virusului Ebola, care a început în Statele Unite în prima parte a lui septembrie cu o mână de voluntari, nu a provocat până în prezent reacții adverse, a anunțat marți un oficial sanitar american de rang înalt.
Acest vaccin, dezvoltat de către laboratorul britanic GlaxoSmithKline de mai mulți ani, împreună cu Institutele Naționale americane pentru Sănătate (NIH), și care a dat rezultate foarte bune pe maimuțe, face obiectul unui studiu clinic asupra a zece persoane, de la 2 septembrie.
“Până în prezent nu există niciun semn” care să indice reacții grave, a declarat doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase (NIAID) în Comisia pentru Alocații Bugetare a Senatului.
Alți zece voluntari vor primi vaccinul în zilele următoare, a adăugat el. În total, zece persoane cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani și sănătoase participă la acest test clinic efectuat la sediul NIH, în apropiere de capitala americană Washington.
Rezultatele complete ale acestui test urmează să fie disponibile la sfârșitul anului.
În paralel, o echipă de cercetători de la Oxford, în Marea Britanie, va efectua un test clinic al aceluiași vaccin pe 60 de voluntari sănătoși.
Cercetătorii vor fi astfel în măsură să stabilească dacă acest vaccin, care nu conține material genetic al virusului Ebola, poate declanșa o reacție a sistemului imunitar cu scopul de a produce suficienți anticorpi, permițând protejarea față de acest agent patogen a cărui rată a mortalității depășește 50%.
Dacă, după testele în curs sau viitoare, “vaccinul pare sigur, el ar putea să fie disponibil încă din noiembrie în vederea unei utilizări prioritare asupra profesioniștilor în domeniul sănătății”, a anunțat recent Organizația Mondială a Sănătății (OMS) la finalul unei reuniuni, la Geneva, a aproape 200 de experți.
De la începutul anului, epidemia s-a soldat cu 2.461 de morți din 4.985 de cazuri, mai ales în țări din Africa de Vest, potrivit ultimului bilanț OMS.