Primele restricții la două luni de la începutul valului patru: certificatul COVID devine obligatoriu peste tot
Certificat COVID obligatoriu inclusiv pentru a intra în malluri, circulație restricționată pe timpul nopții sau capacitate la jumătate pentru restaurante și cafenele sunt câteva dintre măsurile adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență în plin val patru de infectare.
Certificat COVID obligatoriu inclusiv pentru a intra în malluri, circulație restricționată pe timpul nopții sau capacitate la jumătate pentru restaurante și cafenele sunt câteva dintre măsurile adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență în plin val patru de infectare.
Autoritățile au anunțat primele măsuri care au intrat în vigoare de astăzi pentru următoarele 30 de zile prin care încearcă să limiteze răspândirea COVID-19, în contextul în care în ultimele două săptămâni media infectărilor zilnice a fost de 15.000, iar spitalele sunt pline. Excepție pentru certificatul verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală va fi în cazul farmaciilor sau magazinelor de alimente, unde oamenii pot intra și fără certificat. Totuși, inclusiv la mall clienții care nu au certificate nu pot intra nici în spațiile acestea.
„Tot ce este în mall se intră numai cu certificat verde. Dacă nu ai certificat verde, te duci la o farmacie care nu este în mall. Sunt multe”, a spus Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne.
Noile restricții au fost intens solicitate de medici în special, în contextul în care numărul de pacienți depășește capacitatea spitalelor chiar și în secții normale, nu doar în terapie intensivă. Situația din ultimele săptămâni în care mulți români s-au infectat și au fost multe decese a crescut și intenția de vaccinare. Vineri, 22 octombrie, s-au vaccinat peste 86.000 de oameni cu prima doză.
Restricțiile vor avea impact și în business, mai ales că activitatea magazinelor este interzisă după ora 21. În plus, în cazul cafenelelor sau al restaurantelor, acestea trebuie să funcționeze la jumătate din capacitate și pot primi doar pacienți cu certificat verde.