Primarii marilor orașe au produs un seism electoral în Turcia care s-ar putea să fi zguduit încrederea președintelui Erdogan în viitorul său politic
PIB-ul per capita al Turciei a crescut de la 3.600 de dolari la 12.600 de dolari în primul deceniu al guvernării lui Recep Tayyip Erdogan, apoi a început s-o ia la vale. Erdogan a fost mai întâi premier, apoi a devenit președinte și conduce Turcia de două decenii, timp în care, spune politicianul, a triplat economia turcă.
PIB-ul per capita al Turciei a crescut de la 3.600 de dolari la 12.600 de dolari în primul deceniu al guvernării lui Recep Tayyip Erdogan, apoi a început s-o ia la vale. Erdogan a fost mai întâi premier, apoi a devenit președinte și conduce Turcia de două decenii, timp în care, spune politicianul, a triplat economia turcă. Anul trecut, partidul său și el au înfruntat cele mai dificile alegeri parlamentare și pentru funcția de președinte. Au câștigat, dar nu fără emoții, în fața unei coaliții fără precedent a opoziției.
Coaliția s-a destrămat, iar în weekend au fost alegeri locale, în care opoziția și-a consolidat puterea în principalele orașe ale țării, Istanbul și Ankara. Împreună, aceste orașe au o populație mai mare decât a multor state europene. Votul a fost considerat o pedeapsă aplicată de Turcia modernă administrației lui Erdogan.
Analiștii evidențiază printre nemulțumiri inflația scăpată de sub control, aceasta ajungând în urmă cu câțiva ani la 80%, și creditarea extrem de scumpă dacă ratele de dobândă sunt comparate cu cele din Europa – banca centrală a majorat dobânda de referință, sfidând așteptările, la 50% cu o săptămână înainte de alegeri. Banca centrală a urcat dobânda cu 41,5 puncte procentuale, de la 8,5% în iunie, pentru a frâna inflația. Turcia se confruntă în general ceea ce este percepută a fi o criză a costului traiului.
În acest context, în alegerile locale s-a remarcat primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu. Dacă partidul său ar fi câștigat parlamentul și președinția anul trecut, el ar fi fost vicepreședinte. Însă mulți îl văd conducând țara cândva, după cum scrie Le Monde. Deocamdată conduce cel mai mare oraș al Turciei și voturile cu care a fost reales arată că se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare.
Pentru un om condamnat la doi ani și șapte luni de închisoare de sistemul de justiție turc în decembrie 2022 pentru că a „insultat o autoritate înaltă a statului“, Imamoglu se descurcă bine. În alegerile pentru primăria Istanbulului, un oraș cu aproape 16 milioane de locuitori, și-a întărit poziția obținând peste 50% din voturi. A devenit piesă centrală în lupta electorală a Partidul Republican al Poporului din Turcia (CHP) și principalul contestator al conducerii lui Erdogan. Timp are să-și continue ascensiunea. Are doar 51 de ani, față de cei cei 70 de ani ai președintelui. În câteva privințe, Imamoglu i se aseamănă lui Erdogan.
Ambii au condus Istanbulul, au rădăcini de familie în regiunea de est a Mării Negre și cariera lor politică a fost blocată de instanțele din Turcia, amintește The Guardian. În tinerețe, ambii au fost fotbaliști pasionați. Cei doi bărbați sunt carismatici, atrag alegătorii, dar diferă atunci când vine vorba de politica lor. Imamoglu, fost om de afaceri, amabil, căsătorit, cu trei copii, a explicat chiar el: „Ideile noastre sunt în mare măsură opuse“.
Erdogan a intrat în politică cu un partid islamist, AKP, și a remodelat statul laic de când a preluat conducerea în 2002. În schimb, Imamoglu aparține unui partid ferm secularist, la care a aderat în 2008. Și-a început cariera de primar cucerind districtul Beylikduzu al Istanbulului în 2014.
Succesul lui Imamoglu se datorează capacității sale de a extinde apelul social-democrat al CHP pentru a atrage alegători mai conservatori. Este un musulman practicant care poartă costum de om de afaceri. A dovedit ce poate în 2019, când a administrat partidului AKP al lui Erdogan cea mai mare înfrângere din ultimele două decenii și învingându-și contracandidatul nu o dată, ci de două ori.
Un tribunal i-a anulat victoria din luna martie a acelui an doar pentru ca el să câștige cu o marjă mai mare într-o reluare a alegerilor în iunie. Primarul Istanbulului și-a creat o imagine populară pe rețelele de socializare în timp ce presa de stat a căutat să-l pună într-o lumină negativă.
În ianuarie 2022, mass-media pro-guvernamentală a fost plină de imagini de pe camere de supraveghere cu el luând masa alături de ambasadorul britanic la un restaurant cu specific pescăresc în timp ce Istanbulul se lupta cu o furtună de zăpadă.
Imaginile ar fi trebuit să întărească ceea guvernul spune despre primarul Istanbului, că este un personaj înstrăinat de popor și susținut de Vest. În plus, Erdogan și-a asumat creditul pentru multe dintre proiectele importante care au modernizat Istanbulul în ultimii ani. Partidul președintelui și criticii lui Imamoglu, turci și din alte țări, spun că deși primarul din opoziție a promis că va construi 100.000 de apartamente în Istanbul, el a livrat doar 10.000.
Unii analiști atrag atenția că teama de cutremure s-ar putea să fi avut un rol important în preferințele electoratului. Numărul mare de victime ale cutremurelor de anul trecut a fost asociat cu corupția din administrația lui Erdogan și cu faptul că acesta a prioritizat proiectele de construcții gigantice în locul siguranței locuitorilor. În Istanbul este așteptat un cutremur puternic.
Echipa lui Imamoglu se laudă că a efectuat analize de rism seismic la peste 100.000 de clădiri și că municipalitatea a evacuat și demolat aproape 1.600 de clădiri, finalizând însă 16 proiecte cu 10.039 unități de locuit. Istanbulul produce 30% din PIB-ul Turciei. Câștigarea alegerilor de anul acesta nu-l scapă pe Imamoglu de necazuri.
După victoria din 2019, un judecător l-a condamnat la închisoare și i-a impus o interdicție politică pentru insultarea unei înalte autorități publice – Consiliul Electoral Suprem. Curtea de apel încă nu s-a pronunțat asupra cazului. Condamnarea amintește de experiența lui Erdogan, care a fost închis pentru scurt timp în 1999 pentru că a recitat o poezie despre care o instanță a decis că reprezintă incitare la ură religioasă.
Anul trecut, o altă instanță a deschis un dosar împotriva lui Imamoglu pentru o acuzație de fraudare a unei licitații, infracțiune care atrage o pedeapsă cu închisoarea de la trei la șapte ani. În capitala Turciei, în Ankara, primarul opoziției Mansur Yavas și-a înfrânt rivalul atrăgând 60% din voturi. CHP a înregistrat o victorie răsunătoare și în Bursa, al patrulea oraș ca mărime, a cucerit primăria din Balikesir și și-a menținut controlul în Izmir, Adana și Antalya.
AKP al lui Erdogan continuă să domine în Turcia centrală și a avut un succes mai mare în regiunea din sud-est devastată de cutremure în februarie 2023. Prezența la vot a fost de peste 77%. Succesul opoziției, spun analiștii, reduce șansele ca Erdogan să obțină adoptarea unei noi constituții care să-i permită să rămână la conducerea Turciei mai departe de 2028. Acum nu sunt puțini cei care-l văd pe Imamoglu președinte în 2028.