Home Actualitate Primăria Oradea investește 28 mil. euro...
Actualitate

Primăria Oradea investește 28 mil. euro într-o parcare subterană de 1.000 de locuri

Primăria Oradea are în plan construirea unei parcări subterane cu o capacitate de 1.000 de locuri în zona Onisifor Ghibu, din cartierul Nufărul, investiție estimată la aproximativ 28 mil. euro. Parcarea subterană va fi construită sub actualul parc din zona…

Primăria Oradea are în plan construirea unei parcări subterane cu o capacitate de 1.000 de locuri în zona Onisifor Ghibu, din cartierul Nufărul, investiție estimată la aproximativ 28 mil. euro. Parcarea subterană va fi construită sub actualul parc din zona Ghibu și sub o parte din curtea școlii Onisifor Ghibu, astfel că zona de deasupra parcării va fi un parc cu terenuri de joacă pentru copii și cu zone verzi, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Oradea.

’’Toate studiile de fezabilitate aprobate în ultima perioadă trebuiau să cuprindă acei indici-rezerve de implementare de 25% și o marjă de buget care se ridică la vreo 48% din valoarea investițiilor. Practic, scăzând acele rezerve de implementare care vor dispărea de la faza de proiect tehnic, estimăm valoarea investiției undeva la 28 milioane de euro. După aprobarea indicatorilor, vom depune spre finanțare și această parcare, ceea ce înseamnă că partea de parc, zona de deasupra parcării, dar și dotările interioare din parcare vor fi finanțate din fonduri europene. Astfel, din cei 28 de milioane de euro, 4-5 milioane de euro vor fi finanțări europene’’,  a spus Florin Birta, primarul municipiului Oradea, într-un comunicat de presă. 

Începerea lucrărilor de execuție, atât la partea de regenerare urbană, cât și la parcare este estimată pentru primăvara anului viitor, iar procedurile de licitație vor fi demarate în cursul acestui an.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună