Prima generație care nu s-a născut săracă

Într-o discuție la ZF Live la finalul anului trecut, Ionuț Stanimir, directorul de marketing și comunicare al BCR, a venit cu o constatare: „Noua generație care s-a născut în România este prima generație care nu s-a născut săracă. Este prima generație care nu a trecut prin tranziția severă, prin lipsurile severe, ceea ce înseamnă că mentalitatea lor este o mentalitate a abundenței, o mentalitate a încrederii, o mentalitate a posibilităților”. Dacă ne uităm la datele statistice, această afirmație o vedem peste tot. Dacă dau puțin timpul înapoi, eu, din Generația X (1965-1980), la primul meu job în 1993 am avut un salariu de 90 de dolari, care era peste salariul mediu, într-o lume și-ntr-o economie care se prăbușiseră după căderea comunismului și apariția capitalis­mului. 90 de dolari însemna un salariu mai mare decât al mamei mele, care avea, dacă-mi amintesc bine, 60-70 de dolari. În Vest, salariul mediu din anii ’90 era spre 1.000 de dolari. Acum, la început de 2024 salariul mediu din România este de 950 de euro, adică 1.050 de dolari, salariul minim a ajuns la 400 de euro, adică aproape 450 de dolari. Un IT-ist, cu o experiență acumulată acasă, jucându-se pe calculator, poate începe de la 1.500-2.000 de euro, fără probleme. În Vest salariul mediu este undeva între 2.000 și 2.500 de euro, deci noi am recuperat destul de mult decalajul imens din anii ’90. Generația X și o parte din generația Millennials (1981-1996) nici nu visa ca la 20-25 de ani să poată lua un credit pentru un apartament. În anii ’90 băncile nici nu aveau oferte de credite ipotecare. Soluția la care puteai visa era ca bunicii să-și încheie cât mai repede socotelile cu această viață și să-ți lase apartamentul. Părinții nu aveau ce să-ți lase, pentru că economiile lor fuseseră spulberate de inflația și de deprecierea cursului valutar din anii ’90. Acum, cu un salariu mediu poți să-ți iei un apartament de două camere pe care să-l plătești în 7 ani, cel mai bun nivel de accesibilitate pentru achiziția unui apartament înregistrat în România în ultimii 30 de ani. Fiind o generație care nu s-a născut săracă și, mai mult decât atât, părinții au reușit să acumuleze ceva bogăție prin activele imobiliare deținute, prin banii economisiți la bancă sau în titluri de stat, prin acțiunile cumpărate de pe Bursă. Noile generații (Generația Z – 1997-2012 și Generația Alfa – 2010-2024) pornesc în viață cu o altă mentalitate, cosmopolită, globală, unde nu prea există bariere de mentalitate. Generațiile mai vechi, dacă pot să spun așa, se confruntă cu această schimbare socială, demografică, tehnologică, iar mulți nu țin pasul și nu înțeleg schimbarea care se petrece în jurul nostru. Pentru noi, vechea generație, a avea un job bun în anii ’90 după terminarea școlii/facultății însemna o realizare supremă. Ca să intri în sistemul bancar era o realizare supremă. Acum, băncile aleargă ele după candidați, pentru că sistemul bancar nu mai este văzut ca un domeniu aspirațional pentru noua generație.

Toată lumea se plânge de educația noii generații – „care nu mai învață cum învățam noi înainte” -, care nu știe nimic după ce ies din școală, care cere salarii mari fără să aibă niciun gram de experiență, dar asta este situația, nu poți să inventezi, nu poți să dai timpul înapoi ca să aduci Generația X și generația Millennials în locul generațiilor actuale. Fiecare companie trebuie să se descurce cum poate, cu forța de muncă pe care o găsește, cu mentalitățile și obiceiurile care câștigă teren. Companiile trebuie să se raporteze la solicitările celor care vin din urmă, nu la solicitările celor „actuali”, care mai au 5-10 ani și ies la pensie. Spre deosebire de Generația X și generația Millennials, care nu aveau solicitări de pe piața muncii, care nu comentau în privința salariilor oferite și a locului unde erau birourile, acum companiile își pun și-și fac birourile după așteptările noilor generații. Noi, din Generația X și generația Millennials, am muncit non-stop, iar acum ne confruntăm cu cerințele noilor generații, care vor un echilibru între job și viața personală. Faptul că nu pornești în viață „sărac” reprezintă un foarte mare avantaj pentru că ai un anumit confort, pentru că nu ai un handicap față de Vest, pentru că foarte multe lucruri sunt nivelate. La polul opus, pentru că nu se confruntă cu o sărăcie financiară și socială, noile generații nu prea mai au ambiție și determinare, nu prea se luptă să câștige ceva, pentru că acel ceva deja îl au. Vom vedea în ani dacă noile generații vor putea să ducă economia, businessul și societatea mai departe, astfel încât să înmulțească „talerii” pe care i-au primit. Nu de alta, dar noi, cei care ieșim la pensie peste 10-15 ani, nu vrem să fim „pensionari săraci”. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)