Prima femeie din România care ajunge partener la o companie din Big Four

Mihaela Mitroi este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

Mihaela Mitroi este una dintre puținele femei din România care au reușit să acceadă la vârful uneia dintre cele mai mari firme de audit și consultanță, industrie dominată de bărbați la nivel de top management. Lucrează de 16 ani în cadrul PwC România, timp în care a construit, împreună cu ceilalți parteneri, o companie cu 600 de angajați și afaceri de aproape 40 de milioane de euro. Puțini știu însă că a lucrat la început de carieră ca programator, fiind absolventă a Facultății de Cibernetică din cadrul ASE și că, în 1997, PwC de astăzi avea doar opt sau nouă angajați în departamentul de taxe. „După ce am terminat facultatea am fost repartizată la un așa-numit Oficiu de Calcul, din provincie, unde încercam să programez sistemele de contabilitate pe niște calculatoare destul de rudimentare.

Pe atunci, programarea era la stadiul de pionierat printre tinerii din România“, își amintește Mihaela Mitroi, care în urmă cu jumătate de an a fost numită în funcția de lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică din cadrul PwC, având în subordine circa 200 de angajați. Deși în facultate a învățat contabilitate numai pentru un an și, de cele mai multe ori, o găsea plictisitoare, Mihaela Mitroi spune că primul job i-a deschis apetitul pentru fiscalitate, astfel că următorul loc de muncă a fost cel de economist în cadrul unei companii de stat care se ocupa cu administrarea restaurantelor din sectorul 3 al Capitalei.

„S-a nimerit într-o zi ca persoana care făcea contabilitatea, contabilul-șef, să nu mai poată veni la serviciu. Evident, cineva trebuia să facă bilanțul întregii companii, iar directorul general s-a gândit că eu aș fi persoana potrivită. Bineînțeles, nu mai făcusem asta niciodată, era o responsabilitate foarte mare, era vorba de multă marfă, de mulți oameni.“ Și atunci s-a „pus cu burta pe carte“, a luat toate cărțile de contabilitate pe care le-a găsit, a stat nopți întregi să deslușească tainele fiscalității și, când debitul și creditul s-au aliniat, s-a dus la o contabilă-șefă (de la o companie similară cu cea în care lucra), cu o experiență de 40 de ani în domeniu, să îi certifice munca: „Eram extrem de fericită și de mândră de ceea ce realizasem, rezultatul era întocmai cum scria în cărți, dar m-am demoralizat rapid. Îmi aduc aminte că doamna respectivă a luat un creion roșu, ca la școală, și mi-a înroșit tot bilanțul la care muncisem. Dar m-am ținut de capul ei, cred că eram stresantă, voiam să aflu de ce nu e bine și până la urmă am învățat. Pe atunci oamenii nu erau pregătiți să îți dea informații, secretul meseriei era foarte bine păstrat“.

Apoi, a lucrat o perioadă în Ministerul de Finanțe, la direcția de finanțe publice, și pentru puțin timp 
într-un departament de control, etape care au avut un rol important în meseria pe care o are și astăzi și de care spune că încă este „îndrăgostită, pentru că tot timpul am ceva de învățat. Nu există limite, ajungi să cunoști fiecare industrie, să înveți macroeconomie, microeconomie și să gândești tot timpul «outside the box»“.