Home Actualitate Prețurile urcă văzând cu ochii: 1.100 de...
Actualitate

Prețurile urcă văzând cu ochii: 1.100 de euro în numai o lună. Dacia scumpește iar modelul electric Spring, prețul ajungând acum la 21.400 de euro

Dacia a scumpit din nou modelul Spring, mașina electrică produsă în China, prețul ei crescând de la 20.900 de euro, la 21.400 de euro. Prețul modelului a crescut cu 500 de euro într-o lună, după ce Dacia a scumpit anterior…

Prețurile urcă văzând cu ochii: 1.100 de euro în numai o lună. Dacia scumpește iar modelul electric Spring, prețul ajungând acum la 21.400 de euro
Prețurile urcă văzând cu ochii: 1.100 de euro în numai o lună. Dacia scumpește iar modelul electric Spring, prețul ajungând acum la 21.400 de euro · Foto: Business Magazin

Dacia a scumpit din nou modelul Spring, mașina electrică produsă în China, prețul ei crescând de la 20.900 de euro, la 21.400 de euro. Prețul modelului a crescut cu 500 de euro într-o lună, după ce Dacia a scumpit anterior mașina în luna mai cu 600 de euro (de la prețul de 19.600 de euro).

Anul trecut, numărul total de exemplare vândute în Europa a trecut de 27.000 de unități, fiind pe locul 14 în topul mașinilor electrice vândute pe continent. În total, la sfârșitul lunii martie, Dacia a înregistrat peste 40.000 de modele Dacia Spring vândute la nivel european.

În decurs de câteva luni, Dacia și-a reînnoit gama și a completat-o cu două modele inedite: Spring 100% electric și Jogger, vehiculul de familie polivalent de segment C.

La începutul lunii iunie, Dacia a inițiat un proces de plecări voluntare, conform unor informații apărute în Jurnalul de Argeș. Cine pleacă, poate primi, în funcție de vechime, între 16.000 lei net (pentru persoanele cu vechime de până la 2 ani) și 105.000 lei net (pentru cei cu vechime între 12 și 16 ani).

Potrivit Jurnalului de Argeș, Dacia ar fi transmis că „pentru ameliorarea performanței companiei, se initiază un program avantajos de încetare a contractelor de muncă prin acordul părților (perimetrul CM ADSA & RMR) incepând cu 1 iulie 2022.

În România, autoturismele „electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după cinci luni din 2022, o cotă de piață de 19,9%, care depășește cu 4,9% si 2.329 unități cota deținută de motoarele diesel.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele cinci luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creștere de 38,5% față de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,0%. In ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 23,5% față de primele cinci luni din 2021 și dețin o cotă de 15,0% din total, potrivit calculelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Spre comparație, în martie 2020 cota dieselelor era de 28% din piața autoturismelor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună