Prețul petrolului trece de 55 de dolari pentru prima dată în 16 luni, pe fondul înțelegerii OPEC
Prețurile țițeiului brut trec, luni, de 55 de dolari pe baril, ajungând la un record al ultimelor 16 luni, după ce Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns la o înțelegere de reducere a producției, potrivit Reuters.
LCOc1, referința pentru țițeiul brut Brent, a ajuns la cea mai înaltă valoare din iulie 2015, atingând cota de 55,33 de dolari. Ultima dată a fost tranzacționat la prețul de 55,05 de dolari.
Săptămâna trecută, membrii OPEC au stabilit să reducă producția cu 1,2 milioane de barili pe zi, din ianuarie. Săptămâna aceasta urmează întâlnirea între țările membre OPEC și cele care nu sunt membre, pentru a extinde înțelegerea.
Producătorii care nu fac parte din OPEC sunt așteptați să ajungă la un acord de reducere a producției cu 600.000 de barili pe zi, pe 10 decembrie, în Viena.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro