Home Actualitate Președintele Consiliului de Administrați...
Actualitate

Președintele Consiliului de Administrație al CFR Marfă a demisionat, la două luni de la preluarea funcției

Președintele Consiliului de Administrație (CA) al CFR Marfă, Mustafa Aysun, a demisionat, la mai puțin de două luni de la preluarea funcției, au declarat pentru MEDIAFAX surse din companie, fără să ofere detalii.

Președintele Consiliului de Administrație al CFR Marfă a demisionat, la două luni de la preluarea funcției
Președintele Consiliului de Administrație al CFR Marfă a demisionat, la două luni de la preluarea funcției · Foto: Business Magazin

 Economist și fost bancher, Aysun a fost numit șef al Consilului de Administrație al CFR Marfă în luna februarie, când ministrul Transpoturilor Relu Fenechiu a anunțat noua conducere a companiei, care urmează să fie privatizată.

Fenechiu spunea atunci că noua conducere a CFR Marfă – CA și directori – nu va avea atribuții directe în privatizare, dar ar trebui “să mai repare ceea ce se mai poate repara” în activitatea companiei.

Ministrul a arătat că nu îi cunoaște personal pe cei care fac parte din noua conducere a CFR Marfă, aceștia fiind selectați după CV, menționând că managerii vor avea o activitate grea, complexă și foarte multă muncă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună