Home Actualitate Presa din Ucraina: Nova Kakhovka a căzut...
Actualitate

Presa din Ucraina: Nova Kakhovka a căzut în mâinile rușilor

UPDATE 9:34: Noaptea trecută a fost "brutală", spune Zelenskyy Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că noaptea trecută a fost "brutală", conform Sky News. El a spus că forțele de ocupație rusești "atacă zonele civile", unde nu există infrastructură militară. Zelenksi…

Presa din Ucraina: Nova Kakhovka a căzut în mâinile rușilor
Presa din Ucraina: Nova Kakhovka a căzut în mâinile rușilor · Foto: Business Magazin

UPDATE 9:34: Noaptea trecută a fost “brutală”, spune Zelenskyy

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că noaptea trecută a fost “brutală”, conform Sky News.

El a spus că forțele de ocupație rusești “atacă zonele civile”, unde nu există infrastructură militară.

Zelenksi a spus că forțele “atacă totul”, inclusiv ambulanțele.

UPDATE 08:26: Presa din Ucraina: Nova Kakhovka a căzut în mâinile rușilor

Trupele ruse ocupă acum Nova Kahovka, un oraș mic, dar situat strategic pe râul Nipru, care alimentează direct peninsula Crimeea cu apă, anunță BBC.

Primarul orașului, Volodimir Kovalenko, a declarat că trupele ruse au ocupat comitetul executiv al orașului și au îndepărtat toate steagurile ucrainene de pe clădiri.

Analiștii au remarcat că înaintarea Rusiei dinspre sud a fost una dintre cele mai reușite de până acum, forțele rusești amenințând Kherson, Mykolaiv și Melitopol.

UPDATE 8:21 Oficial ucrainean: Rușii au intrat în Harkov

Forțele ruse au intrat în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, spun oficialii locali, citați de BBC.

Șeful administrației regionale din Harkov, Oleg Sinegubov, a declarat că vehicule militare ușoare au “pătruns în oraș”.

Înainte de declarațiile sale, apăruseră imagini care arătau câteva mașini militare rusești circulând pe străzile orașului din nord-estul țării.

Sinegubov a îndemnat locuitorii să rămână în casă, spunând că trupele rusești păreau să se afle în centrul orașului.

“Nu părăsiți adăposturile! Forțele armate ale Ucrainei elimină inamicul. Civilii sunt rugați să nu iasă în stradă”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună