Home Actualitate Premierul Greciei se întâlnește cu credi...
Actualitate

Premierul Greciei se întâlnește cu creditorii la Bruxelles pentru noi discuții

Premierul elen Alexis Tsipras se întâlnește miercuri cu creditorii instituționali ai Greciei, la Bruxelles, pentru a încerca să elimine diferențele legate de propunerile de reformă și să deblocheze ajutorul financiar necesar evitării intrării în incapacitate de plată.

Tsipras va discuta după-amiază cu președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi, directorul general al FMI Christine Lagarde și președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, într-un efort de a ajunge la un acord înainte de expirarea programului de salvare de 240 de miliarde de dolari și scadența unor datorii de 1,54 miliarde de euro către FMI, pe 30 iunie, transmite Bloomberg.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare.

Tsipras a propus luni un program de măsuri care include majorări de taxe pentru companii și persoanele cu venituri ridicate, pentru respectarea țiuntelor fiscale solicitate de creditori în schimbul ajutorului financiar.

Analiștii consideră că poate fi găsită o soluție, chiar dacă mai sunt de depășit obstacole precum votul din Parlamentele Greciei și Germaniei și o soluție de plată a datoriei către FMI.

“Au avut loc suficiente progrese pentru a se vederea linia de sosire”, a declarat Erik Nielsen, analist la UniCredit în Londra.

În urma discuțiilor dintre Tsipras și reprezentanții creditorilor, miniștrii de Finanțe din zona euro se vor întâlni miercuri seara pentru a discuta despre acord.

Propunerile Greciei includ măsuri de eliminarea opțiuni de pensionare anticipată, majorarea taxei pe vânzări, a taxelor impuse persoanelor cu venituri medii și mari și introducerea unei noi taxe pentru companiile cu profituri nete anuale de peste 500.000 de euro.

Dacă miniștrii de Finanțe vor ajunge miercuri la un acord, liderii vor putea semna acordul la summit-ul de două zile al UE care începe joi.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună