Preistorie de colecție
Pe lângă colecția de artă merge foarte bine și una de fosile, după cum se vede în ultimii ani, scrie Financial Times. Colecționari care altădată ar fi căutat numai opere de artă acum doresc în special dinozauri mari, iar dacă…
Pe lângă colecția de artă merge foarte bine și una de fosile, după cum se vede în ultimii ani, scrie Financial Times. Colecționari care altădată ar fi căutat numai opere de artă acum doresc în special dinozauri mari, iar dacă nu găsesc unul întreg, fiindcă asemenea schelete sunt foarte rare și foarte scumpe la licitații, se mulțumesc și cu o bucată, de regulă un craniu.
Dinozaurii au ajuns și la festivaluri de artă, cel puțin la Londra, unde anul trecut au fost scoase la vânzare capete sau schelete pentru sume de peste 700.000 de euro și respectiv peste un milion de euro. Mai mult, unii comercianți de artă și-au adăugat în ofertă asemenea fosile, pe care le expun în vederea vânzării. Chiar și companii, cum ar fi cele de tehnologie din Silicon Valley, caută rămășițe de dinozauri pentru a le expune printre lucrările de artă din colecția de la sediu, iar vedete ca Nicolas Cage și Leonardo DiCaprio ajung să se întreacă la licitații pentru cranii ale reptilelor preistorice.