Prefectura Vaslui: Hotărârile consiliilor locale de interzicere a gazelor de șist sunt ilegale
Hotărârile celor 14 consilii locale din județul Vaslui de interzicere a explorării și exploatării gazelor de șist sunt considerate ilegale de către Prefectură, care a transmis autorităților din comunitățile respective să anuleze actele adoptate.
Potrivit Prefecturii Vaslui, cele 14 consilii locale care au adoptat în ultima perioadă hotărâri privind interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist nu au respectat legislația în vigoare atunci când au aprobat în plen respectivele documente.
În actul transmis în teritoriu, Prefectura Vaslui le explică autorităților că zăcămintele din subsolul României sunt proprietate publică a statului, astfel încât consiliile locale nu pot decide asupra bogățiilor subsolului.
“Potrivit Constituției României și prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, fac obiectul exclusiv al proprietății publice a statului, și nu al unităților administrativ-teritoriale. În aceste condiții, prin adoptarea hotărârilor respective, de interzicere a explorării și exploatării gazelor de șist, consiliile locale și-au depășit atribuțiile, având în vedere că acestea au putere de a hotărî exclusiv cu privire la bunurile ce aparțin domeniului public sau privat de interes local. În consecință, am solicitat ca în prima ședință a acestor consilii locale să se prezinte autorității deliberative aspectele de nelegalitate în vederea reanalizării și revocării respectivului act administrativ”, a declarat, miercuri, prefectul județului Vaslui, Radu Renga.
Cititi mai multe pe www.medifax.ro