Precariatul, noua clasă socială

Nu-i așa că sunt de bun simț și adaptate vremurilor? Mă rog, nu-mi propun să isc o mișcare de rescriere a Bibliei, vreau doar să ofer un exemplu în plus legat de modurile subtile în care lumea de astăzi se schimbă. {i o să trec la adevăratul subiect al textului de astăzi, precariatul. Precariatul este noua clasă socială care, susțin niște inși inteligenți, este pe cale să se nască în lume. Nu este un termen nou, pentru că termenul, obținut prin alăturarea lui „precar„ cu „proletariat”, îi definea prin anii ‘80, în Franța, pe cei cu slujbe sezoniere, trăitori la marginea sărăciei.

Astăzi, un economist pe nume Guy Standing, care a scris două cărți pe această temă, cea mai recentă apărută în aprilie, crede că precariatul este pe cale să devină o nouă clasă socială, pe care o definește drept periculoasă. Precariatul vine din cei 20 de milioane de japonezi cunoscuți drept „freeter”, cetățeni fără o slujbă cu normă întreagă ajunși în această situație deliberat sau fără voia lor. Sau din cei 20% dintre tinerii europeni care nu au o slujbă, dar și din cei 60% din tinerii polonezi care, în categoria sub 25 de ani, lucrează cu contracte de muncă pe perioadă determinată. Sau, de ce nu? (cu toate că la noi problema este mai complicată și mai discutabilă), din cei un milion de români care au contracte de muncă cu normă parțială sau din milioanele de români la marginea sărăciei, fără asigurări medicale sau pensie sigură. Precariatul poate fi și un răzvrătit de genul occupy, cu ocupații obscure în mediul digital, dar mai rar.

Deosebirea dintre proletar și precariat este că primul își căuta securitatea în spațiul aferent locului de muncă – acesta era stabil, oferea siguranță pe termen lung, programul de muncă era fix, exista și un sindicat, poate și un fond de pensii, ba unii primeau chiar și un cadou la pensionare, un ceas de aur, să zicem, pentru cei mai destoinici. Siguranța precariatului este în afara locului de muncă, iar slujba și activitatea sa sunt doar instrumente, nu îl definesc. Precariatul a căpătat în timp caracteristicile unei clase sociale, pentru că a căpătat propriile sale norme: cele de muncă, nesigure și incomplete, cele de plată, pentru că primește doar bani și niciun altfel de beneficiu, și, trei, relaționează cu statul într-un mod aparte – drepturi civile, culturale, sociale și politice reduse, influențate de venitul, dar și de interesul reduse. Unii spun că este prima clasă socială din istorie care iese din definiția uzuală a cetățeanului.

Unii vor spune că o atare situație este o consecință a crizei. Este doar un clișeu, cred că tânăra generație, cei conectați la telefon, care chatuiesc mai bine decât pot susține o conversație, vor induce în societate schimbări chiar mai profunde decât generațiile rock’n’ roll, iar schimbările ce se petrec nu sunt numai o consecință a crizei, ci a ansamblului de schimbări profunde din societate. Vedeți numărul din ce în ce mai redus de căsătorii, permisele auto din ce în ce mai puține, izolarea, respingerea unor norme sociale, nepăsarea.

Nu vreau să par și nici nu sunt prăpăstios, spun toate acestea pentru că sunt schimbări cărora o să trebuiască să le facem față cu toții. {i îmi amintesc și vă reamintesc ultimele noi porunci: 7. Învață!, 8. Nu urî!, 9. Lasă tâmpeniile!, 10. Relaxează-te!

Relaxați-vă cu „Îngerul rănit„ al lui Hugo Simberg, tabloul național al finlandezilor. O operă simbolistă, unii spun că este o metaforă a Finlandei sub stăpânire rusă.