Home Panorama Poza zilei: ce însemna să fii român sub...
Panorama

Poza zilei: ce însemna să fii român sub ocupație străină

La 1918, pe teritoriul românesc ocupat de Imperiul Austro-Ungar au circulat timbre dintr-o emisiune a poștei de război imperiale, cu valori între 3 bani și 4 lei.

Poza zilei: ce însemna să fii român sub ocupație străină
Poza zilei: ce însemna să fii român sub ocupație străină · Foto: Business Magazin

“K.u.K. Feldpost”, inscripția de pe timbre, înseamnă “Kaiserlich und Königlich”, adică “Imperial și Regal”, sau “cezaro-crăiesc”, cum se spunea la noi, unde “Kaiserlich” venea de la “Kaiser” (împăratul Austriei), iar “Königlich” venea de la “König” (regele Ungariei). “Feldpost” este poșta imperială de război, de pe front, activă în Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat, aflate încă pe atunci sub ocupația imperiului.

Efigia de pe timbre este a împăratului Carol I al Austriei / Carol al IV-lea al Ungariei (pe numele complet Karl Franz Joseph Ludwig Hubert Georg Otto Marie von Habsburg-Lothringen), ultimul monarh al dinastiei de Habsburg, ultimul împărat al Austriei și ultimul rege al Ungariei. Regimul lui s-a terminat la 12 noiembrie 1918, imediat după dezmembrarea oficială a Imperiului Austro-Ungar, când Carol a renunțat la domnie, fără să abdice însă oficial, și și-a petrecut ultimii ani din viață încercând fără succes să restaureze monarhia în Ungaria. A murit în 1922 în Portugalia. Unchiul lui Carol a fost Franz Ferdinand, arhiducele de Austria, a cărui asasinare la Sarajevo în 28 iunie 2014 este considerată motivul declanșării Primului Război Mondial.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună