Povestea unuia dintre primii executivi români care a plecat din țară. Cum a ajuns el să conducă o mare companie pe două piețe vestice
Andrei Hareț este astăzi unul dintre cei mai puternici expați români, fiind în prezent managing director pentru Franța și Olanda în cadrul producătorului de bere Asahi din Japonia. El este totodată unul dintre primii executivi români care au plecat din…
Andrei Hareț este astăzi unul dintre cei mai puternici expați români, fiind în prezent managing director pentru Franța și Olanda în cadrul producătorului de bere Asahi din Japonia. El este totodată unul dintre primii executivi români care au plecat din țară pentru a-și construi o carieră internațională. Au trecut de atunci două decenii, iar povestea carierei sale continuă să se scrie.
Prima dată am plecat din țară în 2001, în Dubai, fiind la acea vreme unul dintre primii expați români”, își amintește Andrei Hareț. A stat în Emirate doi ani, ca angajat al producătorului de țigarete BAT, lucrând cu oameni diferiți, veniți din toate colțurile lumii. Erau în total peste 60 de naționalități.
„Atunci am apreciat, pentru prima dată, valoarea inestimabilă a diversității umane.”
S-a întors ulterior în țară, a schimbat compania, făcând pasul spre industria berii, la SAB Miller (actualul Asahi), și și-a împlinit visul de la acea vreme, respectiv acela de a deveni director financiar.
Șapte ani mai târziu, în 2010, a fost promovat managing director și s-a mutat în Ungaria. Iar de șase ani locuiește în Olanda. Cea mai mare parte a carierei, executivul român și-a petrecut-o în industria berii, unde activează și astăzi. O perioadă – între 1997 și 2003 – a lucrat însă și pentru producătorul de țigarete BAT.
„Sunt ca formație profesională om de finanțe. Sunt mândru că am parcurs toate treptele ierarhice din domeniul financiar – de la contabil pentru mici firme private, la director financiar pentru o mare companie multinațională.”
Uitându-se în urmă, Andrei Hareț spune că nu a sărit niciun pas. A avansat însă repede, a acumulat cunoștințe și experiență într-un mod sustenabil și trainic.
„Apoi, mi s-a oferit șansa de a fi director de vânzări, eu care nu vândusem nimic până atunci.” Descrie perioada aceea ca o experiență extraordinară, de ieșire totală din zona de confort. „Am făcut lucrurile bine, având rezultate notabile în acea poziție.”
Pe această bază a fost promovat ca managing director inițial în Ungaria, timp de patru ani, iar apoi pentru Olanda, alți șase. De circa un an coordonează două țări – Olanda și Franța – ca managing director în cadrul producătorului de bere Asahi din Japonia.
„Mă împart între Franța și Olanda, cele două operațiuni pe care le coordonez. O fac cu pasiune și dedicație, ocupându-mă de la aspectele operaționale din producție și logistică, până la cele aferente sferei comerciale.”
Spune însă că jobul său îl vede în primul rând ca pe unul unde interacțiunea cu oamenii este esențială.
„Scopul meu este acela de a crea un mediu în care fiecare să fie o sursă de inspirație și motivație pentru ceilalți. În opinia mea, aceasta e rețeta unui leadership adevărat și, nu în ultimul rând, al construcției unei organizații a viitorului.”
Andrei Hareț crede că pandemia a fost o lecție de viață și de business, iar un lucru este sigur, companiile vor acorda mai multă atenție în a crea condiții mai confortabile de muncă pentru angajații lor. Pe lângă altele, asta înseamnă și flexibilitate la locul de muncă.
„Acest lucru va genera o creștere a diversității – cel puțin de gen – în domeniul recrutării, transformând joburi care nu ar fi fost niciodată considerate de anumite categorii de potențiali angajați drept oportunități demne de a fi luate în calcul.”
Executivul român e de părere că orice încurajează diversitatea la locul de muncă este un bun câștigat.
Tot în ceea ce privește lecțiile pe care le-a predat pandemia, Andrei Hareț spune că este mândru că în tot acest timp a reușit să țină sus moralul și motivația colegilor, în pofida vremurilor solicitante prin care am trecut cu toții.
„Prin natura activității noastre, suntem foarte expuși la tot ce înseamnă industria HoReCa, segment închis complet timp de mai multe luni atât în Olanda, cât și în Franța.”
Spre deosebire de România, unde industria restaurantelor și cafenelelor a funcționat parțial, cu restricții, în Franța localurile s-au redeschis abia la începutul acestei veri. Pe plan local, prin comparație, terasele au putut funcționa.
„Am învățat (în pandemie – n.red.) să fim mai agili și să renunțăm la unele practici oarecum complexe, pe care le aveam în anumite procese decizionale.”
Totodată, în această perioadă marcată de pandemia de Covid-19, executivul român spune că Asahi, spre deosebire de alți jucători, a continuat să investească în brandurile grupului, ba chiar a majorat investițiile, dovadă că „sustenabilitatea operațiunilor a fost, este și va fi o prioritate strategică.”
Grupul japonez Asahi a fost fondat acum mai bine de un secol, în 1889, având în portofoliu astăzi bere, whisky și o serie de produse alimentare. În Europa, gigantul a început să se dezvolte mult mai recent, în urmă cu circa cinci ani, având un portofoliu de 50 de branduri printre care Pilsner Urquell, Peroni Nastro Azzurro sau Grolsch.
Pe Bătrânul Continent japonezii au început să se extindă în 2016-2017, odată cu achiziția operațiunilor producătorului de bere SAB Miller într-o tranzacție de 7,3 mld. euro. Parte a acestui deal a fost și producătorul român de bere Ursus, liderul pieței de profil din România, companie ce are în portofoliu branduri istorice precum Timișoreana, Ciucaș sau Ursus.
Andrei Hareț a lucrat și el pentru producătorul român de bere timp de șapte ani, ultima poziție fiind cea de vicepreședinte vânzări și distribuție și membru în board. Apoi a plecat în Ungaria ca managing director pentru SAB Miller.
„Eu vin foarte des în România, așa că mențin un contact permanent cu țara. Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri mă aflu în mașină (pe locul din dreapta), întorcându-mă cu familia de la mare, unde am mers în weekend.” Îi place foarte mult pe litoral și se întoarce la mare ori de câte ori are ocazia.
Adoră totodată și mâncarea românească și se declară recunoscător că venind des în țară are ocazia frecvent și regulat să o deguste.
Și totuși, nu se gândește neapărat să se întoarcă în România definitiv. Sau, mai bine zis, nu își face din asta un țel. „Pentru mine, locul unde activez și trăiesc nu este foarte relevant. Deși îmi iubesc enorm țara, mă consider un cetățean european și, în ceea ce privește viitorii pași în viață, locul din punct de vedere geografic contează mai puțin.”
Se definește ca o persoană orientată către oportunități mai degrabă decât către un anume stil de viață sau către un loc. Așa că nu exclude nimic, nici să rămână angajat, nici să devină antreprenor ori investitor.
În prezent, Andrei Hareț locuiește în Enschede, un oraș de circa 150.000 de locuitori, amplasat în estul Olandei, la cinci kilometri de granița cu Germania.
„Aici traficul este ok, dar pentru cei veșnic nemulțumiți, îi invit la orele de vârf pe centura din Utrecht (unul dintre orașele importante din Olanda – n.red.) să vadă ce înseamnă trafic pe o autostradă cu patru benzi pe sens.”
Afirmațiile sale vin în contextul în care, recunoaște el, sunt oameni care vorbesc exagerat de critic despre orice aspect legat de România. E vorba, de regulă, de cei care cunosc relativ puțin alte țări.
„Am fost în multe locuri din lumea asta, pe toate continentele, și vă asigur că nu e așa; sigur că avem multe lucruri de îmbunătățit, dar România este în fața multor țări în multe privințe.”
El crede că trebuie să găsim o sursă de inspirație ca națiune, ceva în jurul căruia să ne solidarizăm, să ne motivăm unii pe ceilalți și să găsim o nouă paradigmă de a merge mai departe. „Avem un potențial imens, atât economic, cât și social, insuficient utilizat”, conchide executivul român.
SCURT CV Andrei Hareț, 51 de ani
♦ este managing director pentru Franța și Olanda, Asahi
♦ deține funcția actuală de aproape un an
♦ locuiește în Olanda de circa șase ani
♦ a plecat pentru prima dată din țară ca expat acum circa două decenii