Povestea unui român care a fost la un pas să își vândă afacerea cu doar 25.000 de euro cu care acum face zeci de milioane de euro

Încă de pe băncile facultății, lui Horia Cardoș, fondator și CEO Agroland, i-a plăcut să facă business. Angajat nu a fost niciodată, așa că a învățat cum se gestionează o companie din propriile greșeli. A avut, de-a lungul parcursului antreprenorial întins pe mai bine de două decenii și jumătate, atât eșecuri usturătoare, cât și succese notabile. A luat decizii care au schimbat radical viitorul afacerilor pe care le conduce, iar acum se pregătește să plece în căutarea unui executiv căruia să îi predea ștafeta pentru a se concentra pe următoarea bornă din evoluția companiei: extinderea internațională. Ce lecții a deprins din carieră, ce sfaturi are pentru tinerii antreprenori aflați la început de drum și cum arată planurile sale și ale companiei pentru perioada următoare ne-a povestit în cel mai recent eveniment Meet the CEO, organizat de Business MAGAZIN.

„Revoluția m-a prins pe stradă, la Timișoara. Au fost niște zile foarte dure din toate punctele de vedere”, își începe Horia Cardoș povestea. În ultimii ani ai comunismului, își amintește el, Timișoara era puțin diferită față de restul țării – se făcea bișniță. „Fiind student, având venituri limitate, o alocație din partea părinților, evident că nu îmi ajungeau banii. Am încercat să îi suplinesc și mi-a ieșit destul de bine. Cumpăram țigări sau alte produse de contrabandă și semicontrabandă – și le expediam altor prieteni de-ai mei, studenți în alte centre universitare. Dar evident că nu făceam business, ci cheltuiam ceea ce câștigam.”

A venit Revoluția, căreia i-a urmat o perioadă foarte efervescentă, în care încă nu reușea să capitalizeze veniturile pe care le încasa, fiind vorba de sume foarte mici. „Dar, comparativ cu salariile pe care părinții noștri le aveau atunci, câștigam destul de bine.”

De la zero

În anii ’90 a avut mai multe businessuri mărunte de distribuție. În acest timp, unul dintre furnizori l-a întrebat dacă este dispus să se apuce să construiască o rețea de distribuție pentru o companie de medicamente veterinare din Italia. „Zis și făcut, m-am apucat, pentru că aveam suficient timp și foarte multă energie, bani mai puțini. În ’96 am preluat o firmă din Arad, unde eram asociat cu acei tipi din Italia, iar în ’97 am răscumpărat partea lor și am pornit mai departe de unul singur. Am împrumutat bani de la prieteni, de la părinți, vreo 20.000 de euro, și am început foarte entuziast acest business. Lucrurile mergeau foarte bine, până s-a pus problema încasării contravalorii produselor vândute, unde au început să apară probleme foarte mari. Pe vremea aceea, zona de zootehnie avea foarte puțini clienți privați și aceia foarte mici. Existau doar ferme în proprietatea statului sau foste I.A.S-uri. Am reușit să pierd toți cei 20.000 de euro, așa că a trebuit mă reorientez.”

Deși nu avea nicio legătură cu agricultura sau zootehnia, fiind absolvent de chimie industrială la Politehnica din Timișoara (în ciuda faptului că nu îi plăcea chimia, fapt pentru care a repetat chiar anul patru o dată și de două ori anul cinci), iar cu businessul avea legătură doar din piață, începuse să fie pasionat de domeniu, așa că a început să studieze afacerile din zona zootehniei și a agriculturii și a considerat că merită să rămână în acest sector, să îi mai ofere o șansă. „Și atunci am schimbat complet modelul de business. De la un model de distribuție către clienții mari, cu marje mici și termene de încasare foarte lungi, am zis că poate e mai interesant să mă reorientez spre retail, unde pot să le cer clienților mici marje mult mai mari, termenele de plată fiind practic inexistente într-un magazin, iar riscul de neplată la fel, inexistent.”

Rădăcini pe malul Begăi

A deschis, așadar, în 1997, în Timișoara, primul magazin de produse pentru fermieri, pe strada Ialomița (actuala Divizia 9 Cavalerie), o stradă comercială, unde aveau să se alăture mai târziu, ca vecini, cei de la Dedeman. „Între timp strada și-a schimbat denumirea, dar noi am rămas tot acolo. Magazinul funcționează și astăzi, dar între timp a fost depășit ca vânzări de foarte multe dintre magazinele noastre.” Horia Cardoș spune că i-a plăcut atât de mult zona respectivă încât în doi ani a reușit să cumpere un teren și și-a construit o casă chiar în spatele respectivei străzi. „Aproape în fiecare zi trec prin fața acestui magazin și simt o nostalgie, mă bucur că acel eșec, din primele zile în care făceam business, m-a dus într-o direcție în care mă simt mult mai bine și putem să avem un impact mai important.”

Antreprenorul își amintește că primul său angajat a avut un salariu de 100 de mărci. „Cu 100 de mărci la vremea aceea cumpărai lângă Timișoara un hectar de pământ. Dacă e să facem echivalarea, cred că angajații au pierdut, pentru că acum un salariu este 1.000-2.000 de euro, 3.000 pentru un profesionist, iar un hectar de teren, între 6.000 și 15.000.”

A atras ulterior, în urma unei vizite făcute la un târg din București, în toamna anului 1996, unde își exprimase către mai multe companii interesul de a deveni distribuitorul lor în zona de Vest, parteneriatul unei companii din Ungaria, parte a unui concern american. „Ei intenționau să deschidă o fabrică de furaje în Salonta. Țin minte și acum că în ’97, cu toți banii câștigați și pierduți, câștigați și pierduți din nou, încă nu aveam mașină, așa că m-am dus la ei cu trenul. Mi-au spus că îmi trebuie camioane, depozite, garanție.
Le-am spus că depozite și camioane închiriez, iar de garanție fac rost de undeva, de la un prieten. Oamenii m-au acceptat în acel moment și am reușit să pornesc colaborarea cu ei, cu această fabrică de furaje, care a și însemnat cumva motorul dezvoltării noastre, pentru că la vremea aceea nu prea se găseau. Oamenii în continuare creșteau păsări și animale la curte.” În același an și-a cumpărat și prima mașină, o Dacia second-hand, primul automobil nou – un Daewoo Cielo – achiziționându-l abia doi ani mai târizu.

Cititi aici materialul integral