Home Comerț Povestea unui angajat în domeniul bancar...
Comerț

Povestea unui angajat în domeniul bancar care după 20 de ani de carieră a decis să renunțe să muncească pentru alții și a decis să își urmeze una dintre pasiuni

Două decenii de muncă asiduă în domeniul bancar au continuat, pentru Raul Balea, cu o experiență în antreprenoriat pornită în 2017. Aveau nevoie – atât el, cât și soția lui – de mai mult timp pentru ei și l-au găsit…

Povestea unui angajat în domeniul bancar care după 20 de ani de carieră a decis să renunțe să muncească pentru alții și a decis să își urmeze una dintre pasiuni
Povestea unui angajat în domeniul bancar care după 20 de ani de carieră a decis să renunțe să muncească pentru alții și a decis să își urmeze una dintre pasiuni · Foto: Business Magazin

Două decenii de muncă asiduă în domeniul bancar au continuat, pentru Raul Balea, cu o experiență în antreprenoriat pornită în 2017. Aveau nevoie – atât el, cât și soția lui – de mai mult timp pentru ei și l-au găsit prin Rabal su misura, un atelier de ținute croite după standardele de eleganță și măsurile exacte ale purtătorilor.

Raul Balea avea 40 de ani când s-a văzut în postura de a alege între funcția de bancher și o nouă viață. Și-a dat seama că, din experiența în bancă, cel mai mult i-a plăcut să ajute clienții să facă business, consiliind mulți antreprenori cu privire la cum să demareze o afacere, cum s-o crească sau cum s-o conducă cel mai bine. Dar a realizat că el însuși nu a pus niciodată în aplicare aceste sfaturi pentru o afacere proprie.

„Cumva, am avut norocul să leg afacerea de o pasiune pe care o am de când eram copil. Totdeauna am fost fascinat de eleganță, care se combină, în mod necesar, și cu o anumită conduită vestimentară. Nu doar aspectul și calitatea hainelor sunt relevante, ci și felul în care se îmbină pentru a sugera o anume personalitate, maniera în care hainele se așază pe corp atunci când persoana stă pe loc, este așezată sau se mișcă”, spune Raul Balea. A început să învețe tot ce se poate despre producția de costume, despre felul în care se poate ajusta o linie de fabricație, despre materiale. În 2017 și-a deschis ușa Rabal su misura (unde italienescul „su misura” înseamnă „pe măsură, personalizat”), un atelier ca un etalon pentru eleganță, care vine cu suficientă versatilitate pentru stilul urban al bărbatului modern, pe parcursul zilei sau al serii, indiferent de situație.

Prețurile variază, în principal, în funcție de tipul materialului, dar în medie un costum ajunge la circa 500 de euro.

Cei douăzeci de ani de banking în care s-a îmbrăcat zi de zi în costum nu puteau trece fără a lăsa o amprentă în ADN-ul lui Raul Balea, așa că tot ce altădată aprecia la alte haine a reunit deodată în propriul brand. Clienții vin, în general, din două categorii: corporate (cei din zona de business, care optează pentru ținute smart casual) și evenimente (unde outfiturile căutate sunt cele pentru ceremonii). Costumele, pantofii, cămășile și diferitele accesorii imaginate de clienți devin realitate în portofoliul Rabal su misura. Pantofii, cămășile și accesoriile sunt realizate în România, în vreme ce costumele sunt croite în Italia și Bulgaria. „Estimăm în perioada următoare o dublare a numărului de evenimente. Acest an este încă unul atipic, dar vânzările au început să fie din ce în ce mai bune.”

În 2020, cifra de afaceri a fost de aproape 190.000 de lei, o scădere considerabilă, pusă pe seama pandemiei, față de 2019, când businessul atinsese 772.000 de lei. „Avem peste 15.000 de variante de țesături și, ca în prima zi, avem dorința la fel de mare ca fiecare client care ne trece pragul să primească o ținută așa cum trebuie.”

Cele mai multe comenzi Rabal su misura vin din România, principala piață pentru business, deși au fost câteva excepții când comenzile au plecat către țări din Europa de Vest. Prețurile variază, în principal, în funcție de tipul materialului, dar în medie un costum ajunge la circa 500 de euro. „Există și pachete speciale pe care le-am lansat la solicitarea clienților, dintre care cel mai cerut este «Pachetul de ceremonie», care este compus din costum, cămăși, pantofi, șosete, papion, batistă și butoni, iar prețul pornește de la 850 de euro.”Rabal su misura este o afacere în care ideea de muncă online nu își prea găsește locul, fiind dependentă de evenimentele sociale. De aceea, anul trecut, businessul a fost afectat puternic. Vestea bună este însă că 2021 a început mai bine, iar Raul Balea speră că va continua cel puțin la fel.

Raul Balea, fondator Rabal su misura:„Estimăm în perioada următoare o dublare a numărului de evenimente. Acest an este încă unul atipic, dar vânzările au început să fie din ce în ce mai bune.”

Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Casa cu prispă – unitate de cazare (Sighișoara)

Fondatoare: Alisa Olar

Investiții: 100.000 de euro

Prezență: Sighișoara, jud. Mureș

Roju.ro – platformă de rezervări (Galați)

Fondator: Traian Iacob

Investiție inițială: 87.000 de euro

Cifră de afaceri în primele șase luni din 2021: 55.000 de euro

Prezență: online

Body Tailors – studio de pilates pe aparate (București)

Fondatori: Andrei Ispas și Iulia Simionescu

Investiții: 50.000 de euro

Prezență: zonele Pipera-Voluntari, în Floreasca, Decebal și Unirii din București

Tonic-Blend – brand de kombucha (București)

Fondator: Cristian Cîrloganu

Investiții: 43.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 31.000 de euro

Prezență: băcănii, cafenele și restaurante vegane, în principal din București

BCheese – restaurant cu mac’n’cheese (București)

Fondatori: George și Florin Borșaru

Investiție inițială: 10.000 de euro

Cifră de afaceri estimată în 2021: 90.000 de euro

Prezență: zona Unirii din București

ZF, Banca Transilvania și Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună