Povestea tinerilor care în momentul în care li s-a născut primul copil au decis să lase complet viața de la oraș și să se mute într-un sat la țară. Cum au ajuns să trăiască acum
Adela Viișan-Brebeanu și Filip Viișan sunt doi părinți care, în urmă cu mai bine de patru ani, au ales să-și ia băiețelul – de trei săptămâni pe atunci – și să se mute la țară, în Ialomița, pentru că mereu…
Adela Viișan-Brebeanu și Filip Viișan sunt doi părinți care, în urmă cu mai bine de patru ani, au ales să-și ia băiețelul – de trei săptămâni pe atunci – și să se mute la țară, în Ialomița, pentru că mereu își doriseră să-l poată crește mai aproape de natură. Voiau, totodată, să-și producă propria hrană și să lucreze pământul. Dorința lor avea să se transforme, în timp, într-un proiect cu pachete cu activități pentru copii, care prind contur la Ferma terapeutică și educațională Happy by nature.
Cu doi ani înainte de mutarea la țară am accesat un proiect european în agricultură, care ne-a fost aprobat cu puțin timp înainte de venirea noastră aici (în comuna Reviga din județul Ialomița, la 120 de kilometri de București – n. red.). Acesta a fost baza de la care am pornit și este, în continuare, activitatea noastră principală.”
Proiectul pe care l-au accesat pentru fermă este o măsură pentru tinerii fermieri, iar prima tranșă, de 30.000 euro, au investit-o într-un tractor. După patru ani, au investit și restul banilor în alte câteva utilaje și materia primă necesară, precum combustibil, semințe și altele. După ce s-au stabilizat și s-au obișnuit cu viața la țară, au făcut pașii către dezvoltarea unui business. Așa, că lună de lună, cei doi părinți pregătesc „cutii ale naturii” cu materiale inspirate din ritmul anotimpurilor, prin care îi încurajează pe copii să petreacă mai mult timp afară, angajându-se în activități care-i conectează cu natura.
„Locuim la aproximativ doi kilometri de cel mai apropiat sat. Suntem complet «off-grid», adică avem electricitate de la propriile noastre panouri solare și de la turbina eoliană, avem o fântănă de mare adâncime – din care apa izvorăște singură, iar iarna ne încălzim cu centrală pe lemne. Când te muți la țară, îți reorganizezi prioritățile, în sensul că nu te poți aștepta să ai același stil de viață ca la oraș.
Oricum, noi nici nu ne-am dorit asta, de aceea am și făcut schimbarea.” Fiecare dintre ei are sarcinile împărțite. Unul se ocupă de culturile mari, altul de cele mai mici, ce țin mai mult de proiectarea grădinii, alegerea culturilor, contractele de vânzare. Au trecut și prin momente dificile, precum cel în care o furtună le-a distrus solarul sau eoliana abia instalate sau când întreaga cultură le-a fost distrusă de secetă. Proiectul „Cutia Naturii” s-a născut în urmă cu un an, cu scopul de a-i conecta pe copii la natură. Este o cutie care apare lunar, conținând activități de grădinărit și lucru cu elementele naturii specifice anotimpului respectiv. Fiecare cutie conține tot ce este necesar pentru cinci activități însoțite de materiale și instrucțiuni de lucru, dar și descoperiri din natură, care îi învață pe copii despre ritmul natural al anotimpurilor, despre plante, insecte, păsări, pământ și apa de ploaie.

¬ Costul unei cutii este de 59 lei, la care se adaugă costul de 19 lei pentru transportul prin curier rapid.
„Cutiile au fost create pentru copii cu vârsta între 3-10 ani și susțin curriculumul național cu influențe din educațiile Forest School, Steiner-Waldorf și Montessori. Au fost dezvoltate gândindu-ne la părinții ocupați, astfel că fiecare cutie conține aproape tot ce ai nevoie pentru a începe. Ocazional, vor avea nevoie de obiecte reciclate, precum borcane vechi din sticlă. Pentru activitățile de grădinărit, vor avea nevoie de un recipient în care să planteze, precum un cofraj mic de ouă, cutii de iaurt sau mici ghivece.”
Așa că, pe lângă familiarizarea cu natura, Adela Viișan-Brebeanu și Filip Viișan mizează și pe insuflarea ideii de grijă pentru mediu, folosind materiale și ambalaje fără plastic și reciclabile. Costul unei cutii este de 59 lei, la care se adaugă costul de 19 lei pentru transportul prin curier rapid.
„Pe lângă faptul că aceste cutii sunt preferate de părinții care încearcă să aducă natura mai aproape de familiile lor, am descoperit că activitățile pe care le propunem le sunt de folos și cadrelor didactice – fie din grădinițe cu specific alternativ, fie din grădinițe care urmează programa școlară națională. Astfel că, ori de câte ori putem, trimitem cutiile fără costuri în școli și grădinițe”, spun cei doi antreprenori.
Ei se ocupă singuri momentan de întregul proiect, de la concept și crearea activităților, la lipirea etichetelor și ambalare. În primele luni s-au ocupat și de livrări, până au reușit să găsească o alternativă. Pregătirea lor profesională se îmbină cumva și în business, Adela absolvind un MBA și cursurile USAMVB (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară) cu specializare în inginerie economică în agricultură, iar Filip având cunoștințe tehnice specifice lucrului în televiziune, pe care le completează acum cu studii la USAMVB.
Pentru dezvoltarea proiectului „Cutia Naturii” au finalizat cursuri de specialitate și au participat la workshopuri specifice educației Forest-School, Montesoori și Waldorf. Sfaturile tatălui Adelei, inginer agronom de profesie, se adaugă la cunoștințele necesare pentru a susține existența la țară. „Pentru anii care vor urma, ne dorim să menținem Cutia Naturii în formatul său fizic, deoarece așa poate ajunge la cât mai mulți copii din țară și din afară. Pentru a putea crește numărul de cutii pe care le realizăm lunar ar trebui să ne mărim echipa, iar pentru asta ar fi necesar să accesăm câteva fonduri. În plus, sperăm ca după ce lucrurile la nivel național se liniștesc, să putem ține și câteva ateliere de lucru chiar aici, în fermă.”


¬ Adela Viișan-Brebeanu și Filip Viișan se ocupă singuri momentan de întregul proiect, de la concept și crearea activităților, la lipirea etichetelor și ambalare. În primele luni s-au ocupat și de livrări, până au reușit să găsească o alternativă.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Leadder – traininguri pentru antreprenori (București)
Fondatori: Denisa și Dan Cantaragiu
Investiții: 50.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 800.000 de euro
Prezență: București

Bridge Language Study House – centru de limbi străine (Cluj-Napoca)
Fondatori: familia Pillich
Prezență: Cluj-Napoca

Washescu – spălătorie de haine self-service (București)
Fondatori: Vlad Dinescu și Lucian Dobrotă
Investiție inițială: 15.000 de euro
Cifră de afaceri în cel mai bun an al afacerii (2019): 600.000 lei (125.000 de euro)
Prezență: București

Infinitum – produse cosmetice (Cluj-Napoca)
Fondatoare: Anca Juncan și Cristina Lupu
Investiții: 165.000 de euro
Prezență: România și Europa

Grădinița Ama (Craiova)
Fondatori: familia Coman
Investiție inițială: 90.000 de euro
Prezență: Craiova

ZF, Banca Transilvania și Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.