Povestea tinerei din România care este o adevărată "Indiana Jones". Cum a ajuns ea sa facă o meserie care este dominată de bărbați

Încă din primul an de liceu, Alina Iancu știa cu certitudine ce facultate vrea să urmeze, dar și ce meserie își va alege după absolvire: arheologia. Și, cu toate că părerile apropiaților nu erau favorabile, acest domeniu fiind privit ca unul „al bărbaților”, ea a decis să nu se dea bătută, iar doctoratul, munca de cercetare și săpăturile făcute pe situri din România și străinătate i-au demonstrat că a făcut alegerea corectă. Ce implică acest job și de ce nu se înghesuie tinerii români să îl aleagă?

Mi-am dorit să devin arheolog încă din clasa a IX-a, fiind foarte pasionată de istorie. Fără să bănuiesc cu adevărat cât de complexă și frumoasă este acestă meserie, la finalul liceului am decis să dau admitere la Facultatea de Istorie. A fost singura mea opțiune pentru că deja știam ce vreau să fac. Fiind o alegere atât de de diferită față de ce au ales alți colegi, au fost mulți cunoscuți, în special din familie și chiar dintre foștii profesori, care m-au sfătuit să aleg altă meserie, arheologia fiind o profesie prea grea pentru o fată, în opinia lor”, povestește Alina Iancu, arheolog specialist la Institutul Național al Patrimoniului. Pasiunea pe care o avea pentru istorie și curiozitatea de a descoperi un domeniu de-a dreptul fascinant au fost însă mult prea mari, așa că a mers înainte pe calea pe care și-o dorea. „Percepția societății despre femeile care practică meserii cu o componentă importantă de muncă de teren este una mai degrabă negativă. Sper că prin entuziasmul cu care noi, femeile arheologi, ne desfășurăm activitatea și promovăm patrimoniul, vom reuși să schimbăm acestă percepție, iar pe viitor tinerele pasionate de acest domeniu să nu mai fie descurajate.”

În prezent este arheolog specialist și, cu toate că practică această profesie „cu drepturi depline” de 7 ani, a fost implicată în cercetări arheologice încă din 2012, din primul an de studenție. „Am urmat cursurile de licență și cursurile de master în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, iar ulterior am finalizat teza de doctorat la Școala Doctorală de Istorie UB. Începând cu 2016 am beneficiat de burse de studiu la Varșovia (Polonia), Atena (Grecia) și Copenhaga (Danemarca) și am luat parte la diverse cursuri de specializare în afara țării”, își descrie ea pe scurt pregătirea profesională.

Spre deosebire de alte domenii, ea subliniază că în arheologie prima condiție pentru a te putea angaja este să ai studii de specialitate. „Arheologii debutanți trebuie neapărat să fi absolvit un master în domeniu, iar pentru a deveni arheolog specialist este necesar să finalizezi o teză de doctorat. În plus, arheologii experți au la activ numeroase publicații și experiență solidă în domeniu.”

Așadar, pe lângă studii, spune că și experiența este la fel de importantă, întrucât arheologia necesită un set complex de cunoștințe și însușirea unor tehnici și metode specifice de cercetare de teren și de documentare. „De exemplu, arheologii trebuie să știe să folosească cel puțin câteva dintre instrumentele de bază din domeniu pentru a participa cu succes la o cercetare arheologică (metode de înregistrare a informației, metode de cartografiere, obținerea de măsurători la fața locului etc). Așadar, viața unui arheolog este mult diferită față de filmele cu Indiana Jones cu care publicul larg s-a obișnuit.”

De asemenea, completează ea, un bun arheolog trebuie, în primul rând, să iubească natura, să fie o persoană dinamică și să accepte un stil de viață care implică plecări repetate cu ocazia desfășurării cercetărilor de teren, a conferințelor și cursurilor de specializare care de multe ori au loc în afara țării. „În plus, arheologii studiază și se instruiesc permanent, fiind mereu deschiși la noi oportunități pentru a se perfecționa și pentru a putea disemina rezultatele cercetărilor pe care le desfășoară într-un mod cât mai profesionist.”

În ceea ce o privește, de-a lungul timpului a luat parte la cercetări arheologice atât în România, săpând de aproape zece ani la cetatea Histria, și cu alte ocazii în așezarea rurală Caraburun de lângă Jurilovca, în cetatea Tropaeum Traiani, în cetatea Noviodunum și tellul Gumelnița, cât și în străinătate. „Am participat și la cercetări în Bulgaria, mai exact la cetatea Apolonia Pontica (actualul Sozopol), în Turcia la Labraunda, lângă Milas și în Grecia, unde am desfășurat stagii de cercetare la Olimpia, în Peloponez, pe parcursul doctoratului și mai recent la Olint, în nordul Greciei.”

La adăpostul AC-ului sau sub arșița soarelui

Printre cele mai frumoase aspecte ale acestei meserii, Alina enumeră posibilitatea de a învăța mereu lucruri noi, lipsa unei rutine de lucru, crearea unor prietenii cu colegi din alte țări sau chiar alte continente, experiențe inedite pe șantiere, la congrese internaționale, privilegiul de a beneficia de burse la instituții prestigioase, integrarea într-o rețea de internațională de cercetători, posibilitatea de a aduce lucruri noi prin studiile pe care cei din domeniu le realizează și bucuria de a împărtăși unei comunități de oameni pasionați de patrimoniu propriile descoperiri.

Pe de altă parte, susține că aspectele mai degrabă neplăcute sunt puține. „Uneori munca de teren este solicitantă din punct de vedere fizic, iar arheologii trebuie să facă față și unor evenimente neașteptate, precum este vremea rea care ne prinde uneori săpând pe sit. În plus, participarea la săpături arheologice implică adaptarea la un mediu mai puțin prietenos, trebuie să lucrăm cu echipamente corespunzătoare (de exemplu, chiar dacă este vară este recomandat ca pe teren să purtăm bocanci pentru a evita accidentările). Alte impedimente sunt reprezentate de dificultățile birocratice, căci și în arheologie ne lovim de multe ori de incapacitatea instituțiilor statului de a gestiona corect resursele de patrimoniu și de a investi în mod corespunzător în cercetare.”

Potrivit Alinei, deși munca de teren reprezintă o parte importantă în viața unui arheolog și presupune participarea activă la săpături arheologice pe diverse situri, atât în România cât și în străinătate, cercetarea de laborator este și ea o componentă care ajută la o mai bună înțelegere a artefactelor descoperite. „Prin prelevarea de probe și investigarea lor sub microscop ori prin efectuarea de alte analize complexe, arheologul reușește să înțeleagă mai bine caracteristicile obiectului, fapt care îi permite să scrie studii mai bine documentate despre cum au fost, de pildă, realizate și folosite obiectele din trecut. Pe de altă parte, activitatea la birou presupune o parte organizatorică, de planificare, dar în spatele vieții de arheolog există și o muncă sistematică de documentare, etapă care ocupă o parte importantă a programului nostru și se realizează adesea în biblioteci de specialitate sau în arhive.”

Cititi aici materialul integral