Povestea românului de 32 de ani care a cucerit Arabia

În comparație cu cea mai mare parte a corporatiștilor români, Alexandru Coșbuc, vicepreședinte adjunct pentru proiecte internaționale la Siveco, vorbește liniștit, cu voce scăzută, privindu-te atent; după atâția ani petrecuți în Dubai, a învățat de la șeici câteva dintre secretele artei de a negocia și de a întreține o discuție agreabilă și folositoare. Biroul pe care îl conduce acolo și care ajunge la o cifră de afaceri de până la zece milioane de euro anual colaborează în prezent cu ministerul educației din Dubai, pentru care a pus la punct 7.000 de lecții electronice, cea mai mare bibliotecă de lecții electronice în limba arabă din lume. Lecțiile sunt interactive, conțin simulări, animații și experimente, elevul putând pătrunde în interiorul lanțului ADN sau putând călători în sistemul solar. Lecțiile sunt disponibile oricărui elev, pentru că un program guvernamental dotează fiecare elev cu o tabletă.

Coșbuc lucrează la extinderea prezenței companiei sale în zonă, discutând în prezent cu autoritatea nucleară, cu casa de asigurări de sănătate sau cu autoritatea de reglementare în telecomunicații. Dar, peste toate acestea, în cei aproape șapte ani de muncă în Emirate, Alexandru Coșbuc a devenit unul dintre puținii oameni din businessul local care cunosc secretele reușitei în lumea arabă, ale negocierilor cu autoritățile locale și ale reușitei într-o lume ce diferă fundamental de civilizația occidentală.

Cum ați reacționa, de exemplu, când interlocutorul arab, întrebat fiind dacă este interesat de un proiect oarecare, v-ar răspunde „mai târziu„. Ați fi mulțumit, desigur, o amânare nu înseamnă mare lucru în lumea occidentală. Dar în Emirate „mai târziu” înseamnă de fapt „nu”. Un „nu” spus voalat și prietenește, dar un nu.

Întrebarea vine firesc: cum este Dubaiul? „Eu îi spun Babilonul modern„, zâmbește Coșbuc, „sunt multe nații, mulți oameni, clădiri înalte…Este țara unde totul este la superlativ, au cea mai înaltă clădire din lume, cel mai luxos hotel, de șapte stele, singura pârtie de schi din deșert, insulele artificiale”.

Dar, mai mult decât partea vizibilă a dezvoltării emiratului, Dubaiul dispune de autorități cu viziune și care gândesc pe termen lung. Viziunea este mai apoi mediatizată foarte bine; „acum discută de viziunea 2020, prin care Emiratele Arabe își doresc să devină una dintre cele mai bune țări din lume. Și chiar sunt, în termeni economici, în materie de politici sociale, de sănătate, de educație. Bolnavii care nu pot fi tratați pe plan local sunt trimiși pe cheltuiala Guvernului în străinătate, în educație au programe în care se cultivă elitismul, care identifică studenții buni, aceștia fiind încurajați să își continue studiile în Statele Unite, Franța sau Anglia, la universități de prestigiu.

„Știu că nu sunt organizați, că nu au un management bun al timpului, știu că sunt nehotărâți și că se schimbă de multe ori. Dar și-au deschis țara, au luat cei mai buni străini, le-au oferit case și locuri de muncă bune, s-au bazat pe americani, nemți, europeni de tot felul sau pe consilieri din Singapore. Aceștia din urmă au elaborat planul urbanistic al Dubaiului”, spune Coșbuc.

Dubaiul poate fi, de fapt, în sine o lecție de administrație. Vorbim de planuri guvernamentale pe termen lung, de deschidere în fața culturii occidentale, a tehnicii și educației, de spirit comercial și de temeinicie. Și de un anume mod de lucru: spre deosebire de Europa, unde cele mai multe decizii se iau la nivel înalt, de secretar de stat, în Emirate există o delegare eficientă până la nivel de director și șef de proiect pentru foarte multe atribuții. „Există țări mai mari și mai bogate care nu au acceptat e-guvernarea, serviciile occidentale, cunoștințele și expații din Vest, Arabia Saudită de exemplu”, spune Coșbuc. Poziția saudită este atât urmarea sumelor importante provenite din petrol, cât și a dorinței autorităților de a păstra Mecca și Medina „curate”.