Povestea româncei care, după ce a terminat școala și a devenit medic, pentru că nu a putut să își găsească un loc de muncă, a luat decizia de a-și face propriul spital

În 2005, când și-a încheiat rezidențiatul în oftalmologie, dr. Andreea Ciubotaru s-a confruntat cu o realitate nemiloasă: spitalele nu ofereau posturi, iar cele disponibile erau „cu dedicație”. O opțiune era să prescrie ochelari într-o optică. Alta – să îndrăznească să construiască o carieră medicală pe cont propriu. A ales, fără ezitare, a doua variantă.

În anul 2005, după finalizarea rezidențiatului în oftalmologie, dr. Andreea Ciubotaru nu și-a găsit locul în spitalele din București. Nu pentru că nu era pregătită, ci pentru că, spune ea, sistemul nu funcționa pe meritocrație. „În perioada aceea, nu existau posturi scoase la concurs sau, dacă apăreau, erau cu dedicație.

Nu m-am născut într-o familie de medici și nici nu am avut parte de acel «noroc» al unui post aranjat. Așa că m-am văzut nevoită să aleg singura cale reală: medicina privată.” În loc să se resemneze, a ales să transforme frustrarea într-un proiect de viață. Încă din timpul rezidențiatului, a decis să se specializeze într-o nișă ignorată de majoritatea colegilor: oftalmopediatria. „Era o specializare dificilă, consumatoare de timp și răbdare. Copiii nu sunt pacienți obișnuiți. Nu trebuie să te perceapă ca pe un medic, ci ca pe un prieten. Ca oftalmopediatru, trebuie să pătrunzi în lumea lor, să te joci cu ei, să le câștigi încrederea. Nu poți grăbi o consultație pediatrică.” 

Un stagiu de pregătire în Austria, în al doilea an de rezidențiat, i-a schimbat complet perspectiva. A descoperit cât de rămasă în urmă era oftalmopediatria din România în comparație cu ceea ce se întâmpla în vest. „În alte ramuri ale oftalmologiei – cataractă, glaucom, retină – aveam în România profesori remarcabili, care operau la standarde occidentale. Dar în oftalmopediatrie era aproape un vid.

Pur și simplu, mulți medici evitau consultațiile cu copii mici – le era frică sau nu știau cum să se apropie de ei. Atunci am știut: asta e direcția în care trebuie să merg.” A început să se formeze intens în străinătate, sub îndrumarea unor lideri de renume internațional, precum prof. Klaus Peter Boergen, cel mai bun strabolog al lumii germane, și prof. Oliver Ehrt, actualul președinte al Societății Europene de Strabologie. Totodată, în România, a avut sprijinul unor profesori de excepție, precum Mihai Pop, Florian Balta și Paul Grecu. „Mi-au deschis orizonturi, m-au ghidat, m-au provocat să cresc. Iar în toate aceste experiențe, am învățat cât de important este să aduci acasă ceea ce ai văzut bun în afară. Asta mi-am propus.” 

După rezidențiat, a început activitatea medicală în cabinetul soțului, dar cu o viziune clară: să construiască un centru dedicat oftalmopediatriei. Provocările au fost enorme – începând cu investițiile în aparatură, care erau de ordinul zecilor și sutelor de mii de euro. „Aparatura necesară era extrem de costisitoare. Nu aveam nicio sursă externă de finanțare. Am investit tot ce am câștigat din consultații și intervenții, plus toate economiile familiei. A fost un proces gradual, de durată, dar niciodată nu am făcut compromisuri la calitate.

Am cumpărat doar echipamente de top, convinsă că pacientul român merită aceleași standarde ca în Germania sau Elveția.” În prezent, spitalul fondat de dr. Andreea Ciubotaru este un reper în oftalmologia pediatrică din România, cu o echipă medicală dedicată și o infrastructură de diagnostic și tratament la cel mai înalt nivel. „Am creat un loc în care vin pacienți din toată țara, dar și din diaspora. Și cel mai important: este un loc unde copiii nu vin cu teamă, ci cu zâmbetul pe buze. Asta e cea mai mare reușită pentru mine.” Într-un context în care medicina privată este adesea asociată doar cu businessul, dr. Ciubotaru își definește proiectul prin cuvinte-cheie ca responsabilitate, excelență și vocație. Iar dacă ar fi să transmită un mesaj tinerilor medici de azi, ar fi acesta: „Astăzi, există mai multe oportunități – în spitale de stat sau în clinici private – dar indiferent de context, trebuie să fii dispus să lupți pentru locul tău. Să nu aștepți să ți se dea. Să construiești. Eu am ales să nu aștept. Și n-aș schimba nimic din ce am făcut.”

Când a ales să investească într-un spital dedicat oftalmopediatriei, dr. Andreea Ciubotaru nu a urmărit doar să acopere un gol de piață. A fost, mai degrabă, un gest de recuperare: o încercare de a aduce acasă ceea ce medicina românească nu le oferea, atunci, celor mai vulnerabili pacienți – copiii. „Dorința mea a fost să ofer copiilor din România condiții de diagnostic și tratament ca în Occident.

Cu 20 de ani în urmă, pentru a examina un copil mic era nevoie, adesea, de anestezie generală. Azi, în spitalul nostru, facem investigații oftalmologice complexe la copii de vârstă foarte mică, în cabinet, fără sedare. A fost un salt uriaș.” Dacă în trecut cazurile mai dificile erau trimise aproape reflex în afara țării, astăzi multe dintre ele sunt rezolvate în România, chiar la spitalul fondat de ea. „Pe vremuri, părinții erau obișnuiți să li se spună: «copilul dumneavoastră va vedea foarte slab toată viața». Acum, mesajul nostru este: «Ne luptăm să obținem cea mai bună vedere posibilă, cu ce avem mai bun – ochelari, lentile de contact, operații, terapie vizuală». E o transformare de mentalitate.” Pasiunea pentru rigoare și excelență nu i-a fost străină nici în parcursul academic. 

Cititi aici materialul integral