Povestea româncei care, după ce a terminat școala și a devenit medic, pentru că nu a putut să își găsească un loc de muncă, a luat decizia de a-și face propriul spital

În 2005, când și-a încheiat rezidențiatul în oftalmologie, dr. Andreea Ciubotaru s-a confruntat cu o realitate nemiloasă: spitalele nu ofereau posturi, iar cele disponibile erau „cu dedicație”. O opțiune era să prescrie ochelari într-o optică. Alta – să îndrăznească să construiască o carieră medicală pe cont propriu. A ales, fără ezitare, a doua variantă.

În anul 2005, după finalizarea rezidențiatului în oftalmologie, dr. Andreea Ciubotaru nu și-a găsit locul în spitalele din București. Nu pentru că nu era pregătită, ci pentru că, spune ea, sistemul nu funcționa pe meritocrație. „În perioada aceea, nu existau posturi scoase la concurs sau, dacă apăreau, erau cu dedicație. Nu m-am născut într-o familie de medici și nici nu am avut parte de acel «noroc» al unui post aranjat. Așa că m-am văzut nevoită să aleg singura cale reală: medicina privată.” În loc să se resemneze, a ales să transforme frustrarea într-un proiect de viață. Încă din timpul rezidențiatului, a decis să se specializeze într-o nișă ignorată de majoritatea colegilor: oftalmopediatria. „Era o specializare dificilă, consumatoare de timp și răbdare. Copiii nu sunt pacienți obișnuiți. Nu trebuie să te perceapă ca pe un medic, ci ca pe un prieten. Ca oftalmopediatru, trebuie să pătrunzi în lumea lor, să te joci cu ei, să le câștigi încrederea. Nu poți grăbi o consultație pediatrică.” 

Un stagiu de pregătire în Austria, în al doilea an de rezidențiat, i-a schimbat complet perspectiva. A descoperit cât de rămasă în urmă era oftalmopediatria din România în comparație cu ceea ce se întâmpla în vest. „În alte ramuri ale oftalmologiei – cataractă, glaucom, retină – aveam în România profesori remarcabili, care operau la standarde occidentale. Dar în oftalmopediatrie era aproape un vid. Pur și simplu, mulți medici evitau consultațiile cu copii mici – le era frică sau nu știau cum să se apropie de ei. Atunci am știut: asta e direcția în care trebuie să merg.” A început să se formeze intens în străinătate, sub îndrumarea unor lideri de renume internațional, precum prof. Klaus Peter Boergen, cel mai bun strabolog al lumii germane, și prof. Oliver Ehrt, actualul președinte al Societății Europene de Strabologie. Totodată, în România, a avut sprijinul unor profesori de excepție, precum Mihai Pop, Florian Balta și Paul Grecu. „Mi-au deschis orizonturi, m-au ghidat, m-au provocat să cresc. Iar în toate aceste experiențe, am învățat cât de important este să aduci acasă ceea ce ai văzut bun în afară. Asta mi-am propus.” 

După rezidențiat, a început activitatea medicală în cabinetul soțului, dar cu o viziune clară: să construiască un centru dedicat oftalmopediatriei. Provocările au fost enorme – începând cu investițiile în aparatură, care erau de ordinul zecilor și sutelor de mii de euro. „Aparatura necesară era extrem de costisitoare. Nu aveam nicio sursă externă de finanțare. Am investit tot ce am câștigat din consultații și intervenții, plus toate economiile familiei. A fost un proces gradual, de durată, dar niciodată nu am făcut compromisuri la calitate. Am cumpărat doar echipamente de top, convinsă că pacientul român merită aceleași standarde ca în Germania sau Elveția.” În prezent, spitalul fondat de dr. Andreea Ciubotaru este un reper în oftalmologia pediatrică din România, cu o echipă medicală dedicată și o infrastructură de diagnostic și tratament la cel mai înalt nivel. „Am creat un loc în care vin pacienți din toată țara, dar și din diaspora. Și cel mai important: este un loc unde copiii nu vin cu teamă, ci cu zâmbetul pe buze. Asta e cea mai mare reușită pentru mine.” Într-un context în care medicina privată este adesea asociată doar cu businessul, dr. Ciubotaru își definește proiectul prin cuvinte-cheie ca responsabilitate, excelență și vocație. Iar dacă ar fi să transmită un mesaj tinerilor medici de azi, ar fi acesta: „Astăzi, există mai multe oportunități – în spitale de stat sau în clinici private – dar indiferent de context, trebuie să fii dispus să lupți pentru locul tău. Să nu aștepți să ți se dea. Să construiești. Eu am ales să nu aștept. Și n-aș schimba nimic din ce am făcut.”

Când a ales să investească într-un spital dedicat oftalmopediatriei, dr. Andreea Ciubotaru nu a urmărit doar să acopere un gol de piață. A fost, mai degrabă, un gest de recuperare: o încercare de a aduce acasă ceea ce medicina românească nu le oferea, atunci, celor mai vulnerabili pacienți – copiii. „Dorința mea a fost să ofer copiilor din România condiții de diagnostic și tratament ca în Occident. Cu 20 de ani în urmă, pentru a examina un copil mic era nevoie, adesea, de anestezie generală. Azi, în spitalul nostru, facem investigații oftalmologice complexe la copii de vârstă foarte mică, în cabinet, fără sedare. A fost un salt uriaș.” Dacă în trecut cazurile mai dificile erau trimise aproape reflex în afara țării, astăzi multe dintre ele sunt rezolvate în România, chiar la spitalul fondat de ea. „Pe vremuri, părinții erau obișnuiți să li se spună: «copilul dumneavoastră va vedea foarte slab toată viața». Acum, mesajul nostru este: «Ne luptăm să obținem cea mai bună vedere posibilă, cu ce avem mai bun – ochelari, lentile de contact, operații, terapie vizuală». E o transformare de mentalitate.” Pasiunea pentru rigoare și excelență nu i-a fost străină nici în parcursul academic. 

Dr. Andreea Ciubotaru este primul român care a obținut titlul de doctor Magna cum Laude la prestigioasa Ludwig-Maximilians Universität din München, una dintre cele mai respectate instituții academice din Europa. „Ce m-a fascinat mereu la colegii germani a fost lupta pentru lucrul bine făcut, dorința constantă de a tinde către perfecțiune. În România acelor ani se vorbea des despre lucrări plagiate sau rezultate «scoase din burtă». Experiența germană m-a învățat ce înseamnă cu adevărat să fii riguros, să nu faci rabat de la standard.” Anii petrecuți în străinătate i-au oferit și o lecție de disciplină medicală, dar și o responsabilitate morală: ceea ce înveți acolo trebuie să aduci acasă și să pui în slujba pacienților tăi. „Am învățat să mă lupt pentru fiecare caz. Să nu mă mulțumesc cu «merge și așa». Dacă există o soluție, trebuie să o găsești. Dacă nu există, trebuie să încerci să o construiești. Când nu reușesc să ajut un copil, mă doare – pentru că nu e doar o fișă medicală, e un destin.” 

Una dintre cele mai dureroase comparații între sistemul medical românesc și cel german este legată, spune ea, de accesul la informație. Dacă în Germania, medicii rezidenți aveau la dispoziție reviste de specialitate, cărți, biblioteci digitale, în România anilor 2000, cunoștințele de ultimă oră erau un lux. „Ca rezident român, trebuia să muncești de zece ori mai mult. Când mergeam în stagii externe, terminam programul în clinică și fugeam în bibliotecă, unde devoram tot ce nu puteam citi acasă. Colegii germani nu înțelegeau această foame de cunoaștere. Acum, cu accesul online, lucrurile s-au schimbat – dar efortul nostru, atunci, a fost enorm.” Astăzi, privind în urmă, dr. Ciubotaru nu vede construcția Infosan doar ca pe o realizare profesională, ci ca pe o datorie de onoare față de pacienți și față de propria convingere că medicina poate fi făcută altfel – și în România. „Am construit ce n-am găsit. Am transformat o lipsă sistemică într-un proiect care acum dă înapoi comunității. E greu, dar merită fiecare zi de muncă.” Proiectul Infosan nu a fost ideea unui plan de business bine pus la punct. „Infosan s-a născut dintr-o nevoie. Aveam nevoie de un loc în care să aplic ce învățasem. Apoi a crescut firesc, an de an, pe măsură ce tot mai mulți pacienți veneau pentru servicii care, pur și simplu, nu existau în altă parte.” Fără vreo pregătire antreprenorială formală, dr. Andreea Ciubotaru a învățat din mers. A învățat să gestioneze oameni, să aloce resurse, să ia decizii strategice și să construiască o cultură organizațională. În timp, ceea ce la început era doar o idee, s-a cristalizat într-o viziune clară: aceea de a elimina orbirea prevenibilă și deficiențele de vedere, printr-un act medical uman, empatic și personalizat. „Am învățat că viziunea vine pe parcurs. Când vezi câte vieți poți schimba, înțelegi că misiunea ta nu e doar să tratezi, ci să creezi o cultură a prevenției și a îngrijirii reale, de durată.”

Dar a construi un spital de la zero în România înseamnă să te lupți cu tot ce ține de sistem: birocrație, lipsa fondurilor, lipsa specialiștilor. „Este foarte greu să pornești de la zero. E nevoie de perseverență, disciplină zilnică și un nucleu de oameni care cred în tine. Am avut norocul extraordinar de a fi susținută de familia mea – financiar, dar mai ales moral. Iar fără o echipă, nu ajungi nicăieri.” Resursa umană a fost provocarea esențială. La început, nu existau medici oftalmopediatri disponibili pe piață, așa că dr. Ciubotaru a decis să-i formeze ea însăși. A crescut generații de medici tineri, i-a format, i-a învățat să privească pacientul copil nu ca pe o excepție, ci ca pe o responsabilitate majoră. „Unii au plecat din țară, dar alții au rămas și formează astăzi echipa Infosan. Sunt mândră de fiecare dintre ei. Pentru că avem nevoie de o generație care să vrea să schimbe fața medicinei românești.” Din punct de vedere financiar, dezvoltarea a fost graduală. Primele investiții au fost făcute din economiile familiei, apoi din profitul reinvestit. Ulterior, au fost accesate credite pentru a putea susține ritmul tot mai intens de dotări și modernizări. „Tehnologia costă enorm, iar aparatura trebuie reînnoită constant. Dar fiecare euro investit se regăsește în confortul pacientului și în calitatea actului medical. Azi avem o cifră de afaceri de aproximativ 5 milioane de euro, dar impactul real nu se măsoară în bani, ci în vieți transformate.” 

Pe lângă activitatea medicală, dr. Ciubotaru coordonează două societăți de specialitate: este vicepreședinte al Societății Române de Strabism și Oftalmopediatrie și președinte al Societății Române de Oftalmogenetică. Asta înseamnă conferințe, cursuri, formare, rețele de schimb internațional și, mai presus de toate, un angajament pentru viitor. Deși au fost pași mari înainte, dr. Ciubotaru atrage atenția că oftalmopediatria din România este încă subacoperită și că unele cazuri sunt încă diagnosticate mult prea târziu. „Încă avem copii care ajung la medic când deja e prea târziu. Asta trebuie să înceteze. Nu ne oprim aici – vrem să acoperim toată patologia, inclusiv cazurile chirurgicale foarte complexe, pe care acum suntem nevoiți să le trimitem în străinătate.” Responsabilitatea de a reda vederea unui copil este uriașă – nu e vorba doar de un rezultat chirurgical, ci de întreaga viață a acelui om. „Dacă operezi un adult de cataractă, știi că îl ajuți să vadă bine poate 10-20 de ani. Dar când operezi un copil, știi că trebuie să vadă 80 sau 100 de ani. Asta e o presiune imensă. Nu ai voie să greșești.” 

Printre cazurile care au marcat-o profund se află o adolescentă de 18 ani, crescută într-un centru de plasament, cu un singur ochi funcțional, afectat de cataractă congenitală. „Fetița nu percepea decât lumina, iar comportamentul ei devenise agresiv. Țipa, lovea, nu colabora. După operație, în prima zi postoperator, a început să vadă pentru prima dată lumea. Nu mai țipa. Nu mai lovea. Parcă ne spunea cu privirea: m-am născut a doua oară.” În prezent, dr. Ciubotaru lucrează la deschiderea unei noi clinici – Infosan Iancului – care va extinde rețeaua de servicii către zonele rezidențiale, cu o investiție estimată la 4 milioane de euro. „Vrem să fim mai aproape de pacient. Să ducem calitatea serviciilor Infosan și în alte cartiere, în alte comunități. Să democratizăm accesul la oftalmologie modernă, nu doar pentru elite.” Cea mai mare dorință profesională a sa? Să nu mai fie nevoie ca vreun copil român să plece în străinătate pentru tratamente oftalmologice de care România ar trebui să dispună. „Visul meu e să tratăm totul aici, acasă. Să putem opera absolut orice formă de patologie oculară pediatrică, inclusiv chirurgia complexă a copilului prematur.” Privind înapoi, dacă ar putea vorbi cu tânăra Andreea Ciubotaru aflată la început de drum, i-ar spune simplu: „Ai grijă de tine. Și de cei dragi. Munca în exces, două norme, poate duce la burnout. Și niciun vis profesional nu merită sacrificiul propriei sănătăți sau al echilibrului personal.” Și dacă România ar avea ceva de învățat din această poveste? „Că sistemul privat nu e un rival al celui public, ci o completare. Ambele pot învăța unul de la celălalt. Iar spitale ca Infosan pot fi modele nu doar de calitate medicală, ci și de umanitate. Pentru că medicina e, în esență, despre oameni.”  

5 întrebări și răspunsuri din interviul cu Dr. Andreea Ciubotaru, fondatoARE, Infosan:

1. Cât de greu este să construiești un spital de la zero, în România? Care au fost obstacolele cele mai mari – birocratice, financiare, de resursă umană?

Este foarte greu să pornești de la zero, în orice domeniu! E nevoie de perseverență și disciplină continuă. Spitalul Infosan a ajuns ceea ce este astăzi după 23 de ani de la înființare, cu efort susținut. Am avut șansa de a avea permanent susținerea necondiționată, atât financiară, dar mai ales morală, a familiei și a celor apropiați. Resursa umană este elementul cel mai important și mai valoros al unul spital. Și, cum medici specializați în oftalmopediatrie practic nu existau pe piața muncii, am format propria echipă. Am format mai multe generații de medici tineri, dornici de performanță, dispuși să schimbe fața sistemului medical. Unii dintre ei au plecat pe alte meleaguri, alții formează astăzi echipa Infosan.

2.  În ce direcții ar trebui să meargă oftalmopediatria în România, în următorii ani? Avem destui specialiști? Pregătim o nouă generație?

Da, categoric pregătim o nouă generație. Și apoi încă una. Pentru că oftalmopediatria din România este încă insuficient acoperită. Încă mai întâlnim, mai ales la copii, dar și la adulți, cazuri diagnosticate prea târziu, când vederea a fost compromisă ireversibil, iar lucrul acesta trebuie să înceteze în următorii câțiva ani. Infosan asta și-a propus.

3. Ce credeți că trebuie să înțeleagă România despre medicii care aleg să construiască în afara sistemului public?

Sistemul privat vine să completeze sistemul public de sănătate. Ambele sisteme sunt esențiale și complementare. Ambele au medici excepționali, dar toți au mult de învățat unii de la ceilalți. Infosan, ca vârf de lance în oftalmologie, își propune să fie un exemplu de urmat atât pentru spitalele publice, cât și pentru cele private din România, în special în ceea ce înseamnă grija și respectul pentru pacient și pentru personalul medical.

4. Anul acesta veți deschide o nouă clinică oftalmologică. Ce aduce nou acest proiect și care este filosofia din spatele lui? Dar investițiile financiare direcționate în acest nou proiect – la ce valoare ajung?

Este un proiect frumos. Clinica Infosan Iancului este menită să aducă mai aproape de pacient, de domiciliul acestuia, serviciile medicale necesare atât copiilor, cât și adulților. Și, vom continua să venim în întâmpinarea nevoilor tuturor pacienților cu servicii oftalmologice de calitate, cât mai accesibile. Investiția în acest proiect este estimată în prezent la valoarea de 4 milioane de euro.

5. Care este, în acest moment, cea mai mare dorință profesională pe care o aveți? Ce mai visați să construiți?

Să trăiesc momentul în care vom rezolva toată patologia oftalmologică a copilului în România, adică și chirurgie vitreoretiniană la copilul fost prematur sau copilul foarte mic, pentru că încă trimitem aceste cazuri în străinătate.