Povestea omului de afaceri român care a lucrat în 13 țări și a urcat pe Kilimanjaro

Pentru Liviu Curechian, „acasă” este acum în Accra, capitala Ghanei, unde este, de patru ani, country leader al Schneider Electric. A lucrat în 13 țări diferite, a văzut 11 țări africane, a urcat pe Kilimanjaro la numai o săptămână după ce a fost diagnosticat cu malarie. Povestește pentru Business Magazin cât de diferită este viața unui european pe continentul negru.

În Africa nimic nu e simplu și trebuie să înțelegi exact modul local de a face business. Una din problemele mari e că engleza ta nu e și engleza lor, iar logica ta poate nu e și logica lor”, povestește Liviu Curechian despre experiența sa de manager în țări din Africa. Acolo nimeni nu spune că nu a înțeles ce vrea, drept pentru care trebuie să aibă multe discuții ulterioare, pentru a se asigura că oamenii au priceput ce le cere.

„De asemenea, în Africa ai nevoie de foarte multă răbdare. Timpul trece cu totul altfel aici și are o altă valoare. A fi nerăbdător e privit ca un semn de slăbiciune.” Așa că s-a obișnuit să stea blocat în trafic două ore pentru un drum de maximum 20 de minute, acceptă că ședința nu începe niciodată la timp ci cu 30 de minute mai târziu, acceptă că un termen limită pentru „mâine” înseamnă, de fapt, undeva „săptămâna viitoare”. „Și dacă ești la un moment de răscruce și trebuie să iei o decizie dificilă, să nu fii surprins când cineva din echipă va spune: «Să ne rugăm întâi, și Domnul ne va sfătui»”.

Românul spune însă că atât timp cât un manager face eforturi să înțeleagă cultura locală și se străduiește să se integreze, „totul e ok”. El a lucrat în opt țări în Europa de Est și cinci în Africa: Senegal, Coasta de Fildeș, Nigeria, Ghana, Camerun, și afirmă că, privind în urmă, ar spune acum că în Balcani e ușor, ești ca acasă, deși la vremea când lucra în estul Europei a fost surprins de diferențele culturale din zonă. „Șocul mare vine când aterizezi în Africa și vii cu câteva idei preconcepute, care până la urmă nu au nicio bază reală. Din afară se pare că a face afaceri în Africa e simplu și ieftin. Nu este așa. Costurile asociate cu a face business aici sunt foarte mari.” El dă și un exemplu: chiria pentru un apartament de 3-4 camere în Lagos costă aproximativ 100.000 de dolari pe an. Pentru produsele importate trebuie luat în considerare un termen de livrare de minimum 3-4 luni, taxele vamale sunt foarte mari și procedura de vămuire este complicată.

Lipsa transportatorilor profesioniști, adaugă executivul român, e un alt aspect care nu trebuie neglijat în nicio afacere, pentru că un camion care pleacă din Lagos va face până la Abuja între 2 și 5 zile, pe o distanță de 750 km, la un cost mai mare decât în țările europene. „Am avut ocazia să văd afaceri care au câștigat enorm într-un timp relativ scurt, dar și erori grave cu costuri enorme pentru investitori”, spune executivul român, care, expus unor medii multiculturale diverse, întotdeauna a avut de învățat câte ceva. „La început am fost surprins, mirat și poate câteodată consternat de ceea ce vedeam sau se întâmpla în jurul meu, totul era nou și exotic, scriam de zor pe blog, împărtășind fiecare experiență. Acum, după patru ani în Africa, totul mi se pare atât de normal și de natural – un pic periculos de normal – încât nu mă mai miră nimic.” Își amintește de momentul în care i s-a livrat mobila în Lagos, iar afară ploua cu găleata; mobila era transportată cu un camion descoperit și când le-a spus: „Măi, oameni buni, mobila e udă toată”, i s-a răspuns simplu: „Păi normal că e udă, afară plouă, nu vedeți?”.  

Numărul expatriaților în lume crește de la an la an, cum crește și grupul românilor care sunt relocați de companiile pentru care lucrează. În 2013 existau la nivel mondial 50,5 de milioane de expatriați față de 46 de milioane în 2009, iar previziunile pentru 2017 se referă la 56,8 milioane, conform Global Relocation Trends Survey Report 2012. Un proces de relocare este extrem de costisitor pentru companie, iar o astfel de decizie trebuie să fie extrem de întemeiată pentru a fi luată, spune Elena Antoneac, management mobility coordinator la Partners in Relocation Group Romania.

„Relocarea reprezintă atât pentru angajat, cât și pentru angajator progresul, avansul în carieră.” Iar țările din Africa sunt destinații extrem de atractive din punct de vedere financiar, deoarece potențialul de afaceri este enorm, „însă condițiile de securitate în foarte multe destinații africane sunt minime. Pentru aceste destinații, angajatorii trebuie să oferteze pachete extrem de generoase pentru un angajat valoros pentru a-l convinge să se relocheze cu familia”, afirmă Elena Antoneac. Concret, uneori pachetele salariale împreună cu cele de compensații și beneficii sunt mai mari cu 30% – 40% decât cele solicitate de un est european pentru aceeași muncă, iar angajații români privesc relocarea ca pe o oportunitate, fiind extrem de flexibili și deschiși în special cei cu vârste între 24 și 38 de ani, spune reprezentanta Relocation Group România. Tot ea completează că foarte multe proiecte în Africa sunt amânate pe termen nedeterminat din 2014, după declanșarea epidemiei de Ebola, iar reticența angajaților de a accepta relocări în aceste țări a crescut.