Povestea omului care a inventat un material care i-a adus 830 de milioane de dolari
Ce au în comun sporturile în aer liber, operațiile pe cord și costumele spațiale?
Toate sunt realizate cu Gore-Tex, materialul care i-a adus inventatorului său, Robert Gore, o avere de 830 de milioane de dolari.
Robert W. ”Bob“ Gore s-a născut pe 15 aprilie 1937 în Salt Lake City, Utah, ca fiu al lui Wilbert Lee ”Bill“ Gore și al Genevievei Gore. |n 1950, s-a mutat împreună cu părinții săi în Newark, Delaware, iar 13 ani mai târziu primește titlul de doctor în inginerie chimică la Universitatea din Minnesota. Prima sa invenție, care a dus la nașterea companiei W. L. Gore & Associates, a fost cablul Multi-Tet, care conținea mai multe conductoare de cupru, izolate cu teflon.
Tatăl său a sesizat oportunitatea de a utiliza cablul Multi-Tec în industria computerelor, care creștea exponențial. Astfel, a întemeiat în 1958, alături de soția sa, compania W. L. Gore & Associates. |n primii doi ani, afacerea a rulat în subsolul casei familiei Gore. Ca furnizor de cabluri Multi-Tet, compania cunoaște un succes rapid. |n doi ani, vinde 7,5 milioane de cabluri în Denver, Colorado, iar pe 21 iulie 1969, un cablu Gore avea să fie folosit în călătoria pe Lună întreprinsă de astronauții Edwin Aldrin și Neil Armstrong, în cadrul misiunii NASA Apollo 11.
În 1963, Bob Gore se alătură companiei fondate de părinții săi. Descoperirea materialului Gore-Tex s-a produs accidental. A continuat să caute modalități pentru întrebuințarea teflonului și a încercat, în repetate rânduri, un procedeu de întindere a acestuia. De fiecare dată materialul ceda, rupându-se. |ntr-un final, în urma unui procedeu brusc de întindere, mult mai rapid decât până atunci, a descoperit că materialul, în loc să cedeze, își creștea de zece ori dimensiunea, formând o structură de micropori, formată 70% din aer. Această proprietate i-a permis lui Gore să umple materialul rezultat – politetrafluoretilena expandată (ePTFE) – cu alte materiale complementare, făcându-l pe cât de ușor, pe atât de puternic.
Imediat, Gore a început să caute modalități de a întrebuința ePTFE în diverse tehnologii. Astfel, în 1971, după numeroase experimente efectuate pentru a descoperi toate calitățile materialului, Gore a dezvoltat o țesătură impermeabilă și respirabilă, cu grad termic ridicat, rezistentă la raze UV. Materialul a fost numit Gore-Tex, după numele inventatorului și al companiei. Curând, Gore-Tex-ul a început să fie folosit în mai multe industrii.
Cea mai populară întrebuințare a acestuia este ca țesătură impermeabilă și prin care pielea poate să respire, utilizată în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte dedicate în special activităților sportive în aer liber. Primele articole vândute fabricate cu Gore-Tex au fost corturile produse de compania Early Winters, în 1976. Aceeași companie a produs și prima geacă Gore-Tex, un an mai târziu. De atunci, Gore-Tex-ul este folosit inclusiv la fabricarea costumelor spațiale.
Diverse companii medicale și farmaceutice, precum Parke-Davis și Baxter International, au folosit materialul creat de Gore pentru fabricarea bandajelor, a tuburilor utilizate ca grefe vasculare și a unor membrane folosite pentru oxigenarea sângelui. Gore-Tex-ul a fost întrebuințat chiar și pentru operații pe cord, datorită proprietății sale aerate, care permite celulelor corpului să crească prin el. Până în prezent, a fost folosit în peste 40 de milioane de implanturi la nivel mondial.
În 1976, Robert Gore l-a înlocuit pe tatăl său, devenind CEO-ul companiei W. L. Gore & Associates, funcție pe care a păstrat-o până în anul 2000, când a devenit președinte al consiliului de administrație. Familia Gore nu a uitat nici de activitățile filantropice și a donat Universității din Delaware, pe care Robert Gore a urmat-o, peste 30 de milioane de dolari. |n prezent, averea estimată a lui Robert Gore este de 830 de milioane de dolari.