Povestea omului care a construit un imperiu al cafelei de 800 mil. euro
Buona ciara!!!“, spune cu un zâmbet larg pe față în timp ce-și scoate pălăria care-i proteja părul argintiu. Dă mâna cu toată lumea adunată în cafeneaua-gelaterie-restaurant, cu chelneri și cu jurnaliști, cu directori și cu oameni de afaceri. Are 67…
Buona ciara!!!“, spune cu un zâmbet larg pe față în timp ce-și scoate pălăria care-i proteja părul argintiu. Dă mâna cu toată lumea adunată în cafeneaua-gelaterie-restaurant, cu chelneri și cu jurnaliști, cu directori și cu oameni de afaceri. Are 67 de ani. Este reprezentantul celei de-a treia generații a unui imperiu al cafelei. Este Massimo Zanetti, italianul de aproape 800 de milioane de euro, din spatele grupului cu același nume sub „pălăria“ căruia se află branduri precum Segafredo, iar acesta este noul pariu al unui om prin venele căruia curge mai întâi reducție de ristretto, abia apoi sânge.
„Eu vorbesc în italiană pentru că știu că mulți dintre voi înțelegeți“, spune Massimo Zanetti, venit la Timișoara la început de decembrie pentru a lansa un nou concept care se va alătura celor aproape 400 de cafenele pe care grupul le are la nivel global.
Massimo Zanetti Beverage Group este o structură implicată în toate ramurile industriei de cafea, de la producție, la ceașcă, iar acum testează pentru prima dată pe piața locală un proiect-pilot prin care cafeneaua se schimbă în gelaterie și în restaurant cu specific italian.
Citiți mai multe pe www.da.zf.ro