Povestea neromanțată a unuia dintre cele mai complexe dosare penale din România: Rompetrol II

În decembrie 2019, unul dintre cele mai de anvergură dosare penale din istoria României post-decembriste, cunoscut ca „Rompetrol II” (desprins din „Rompetrol I”), avea să fie clasat, iar măsurile  impuse în acest dosar, inclusiv sechestrele, aveau să fie ridicate în cea mai mare parte. Hotărârea de menținere a ordonanței de clasare a rămas definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție, vineri, 10 iulie. Atât dosarul, cât și sentința, au stârnit în spațiul public controversă și emoție, punându-se problema „cine pierde, cine câștigă”. Având în vedere că vorbim de un dosar ce a însumat peste 3000 de volume (Rompetrol I și II), lucrurile sunt departe de a fi simple, aș zice, după 15 ani de lucru în acest dosar, dosar în care am avut responsabilitatea de coordonator al apărării companiilor KazMunayGas / Rompetrol. În final, vorbim, între altele, de o datorie pe care statul a recuperat-o în proporție de peste 90% – probabil cel mai mare procent recuperat dintr-o datorie istorică din tot ceea ce a însemnat privatizare după ‘90.   

În mai 2016, DIICOT a pus sub acuzare patru foști miniștri implicați în dosarul Rompetrol II – Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea. Tot atunci, a fost pus sechestru pe bunurile mobile și imobile ale acestora. De asemenea, procurorii au pus sechestru pe bunurile grupului Rompetrol, inclusiv asupra rafinăriei Petromidia. Inițial, au fost puse sub acuzare 14 persoane în acest dosar, printre care Sorin Marin, fost partener de afaceri cu Dinu Patriciu și acționar în Rompetrol, Alexandru Nicolcioiu, fostul Presedinte CA al Petromidia, Adrian Constantin Volintiru, fost președinte AVAS, cetățenii americani George Philip Stephenson și Colin Richard Hart. Acuzațiile care li se aduceau erau de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieței de capital prin tranzacții sau ordine de tranzacționare. 

Procurorii acuzau că, în anul 1998, Dinu Patriciu și Sorin Marin, împreună cu cetățenii americani George Philip Stephenson și Colin Richard Hart, au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier, care a avut ca scop desfășurarea unor ample activități în vederea inducerii în eroare a autorităților române cu ocazia încheierii și derulării unor contracte de privatizare. La acest grup ar fi aderat ulterior și persoane de decizie din cadrul Fondului Proprietății de Stat sau din cadrul Guvernului, care, prin exercitarea cu rea-credință sau defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor acestui grup. 

„Iertare de datorie”? 

După aproape 4 ani de la reluarea dosarului în anul 2016, prin Ordonanța din 5 decembrie 2019, a fost stabilit că faptele privitoare la Privatizarea Vega, Privatizarea Petromidia, Emisiunea de obligațiuni convertibile de către SC Rompetrol Rafinare SA în temeiul OUG nr. 118/2003, Operațiunile derulate cu Rafinăria Steaua Română și cu Rafo Onești nu intră sub incidența legii penale. 

Dacă este să ne punem întrebarea „cine pierde, cine câștigă”, un lucru este cert: statul nu pierde în urma deciziei de clasare a dosarului. Ce are statul român, la acest moment, din privatizarea și post-privatizarea Petromidiei (operațiunea cea mai importantă care se discută în legătură cu grupul Rompetrol și acest dosar), și ce a presupus preluarea de către Kaz Munay Gaz? La momentul acesta, avem cea mai tehnologizată rafinărie din Sud-Estul Europei, cel mai prestigios studiu de specialitate Wood Mackenzie plasând-o pe locul 9 în Europa ca nivel de tehnologizare. Și mai are în acest moment un acționar care îi asigură resursa de rafinare, țiței brut, un acționar cât se poate de capabil să o opereze – al treilea contribuabil la bugetul de stat si al doilea exportator al țării. 

Dacă este să depășim perspectiva macro și să luăm în analiză câteva teme propriu-zise din acest dosar, putem puncta: 

Conversia datoriilor istorice fiscale ale Petromidia în obligațiuni convertibile în acțiuni prin OUG 10018/2003, ceea ce în mod “interesant” în spațiul public a primit chiar eticheta de „iertare de datorie”. A fost pentru mine surprinzător că a prins această etichetă. Despre ce vorbim în realitate? Despre datorii fiscale, bună parte dintre ele acumulate în perioada de dinaintea privatizării Petromidiei, datorii convertite în obligațiuni, obligațiuni deținute de statul român. Statul român a încasat mai bine de 250 milioane de dolari dobânzi pentru obligațiunile respective. Obligațiunile au fost răscumpărate în parte pentru 75 de milioane de dolari, iar restul s-au convertit în acțiuni. Statul român este actualmente acționar al rafinăriei, are peste 44% dintre acțiuni, și, potrivit acelui Memorandum încheiat în anul 2013 între KMG International și guvernul român, KMG International și-a asumat obligația ca, în cazul în care statul român decide în mod unilateral să vândă acest pachet de acțiuni, să le cumpere în două tranșe. 

Dacă finalizăm toate aceste calcule, constatăm că din datoria fiscală istorică statul român a recuperat, în bani și acțiuni, peste 90% din valoarea ei nominală.  Este, de departe, singurul exemplu din istoria post-decembristă a României în care se realizează o satisfacere corespunzătoare a intereselor statale cu privire la datorii fiscale istorice, ca urmare a desfășurării unor proceduri de privatizare. Prin comparație, am depus la dosar, la un moment dat, o listă de 33 de pagini cu facilități fiscale date de statul român altor companii constând în iertări de datorii adevărate. Aceasta chestiune, ce presupune recuperarea a peste 90% din datorii, sigur nu este o iertare de datorie. 

Dezvoltarea României ca hub energetic pentru regiunea Mării Negre

Mai mult, KMG International și-a asumat, față de Guvernul român, dezvoltarea unui Fond de investiții mixt Româno-Kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari, urmărind o țintă totală a activelor de până la 1 miliard de dolari, în funcție de condițiile de piață. Fondul a fost înființat în baza memorandumului semnat, în 2013, între statul român și acționarii kazahi. Statul român a dobândit în proprietate, pe cheltuiala KMGI, un pachet de 20% dintre acțiunile S.C. „Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român” S.A. (“Fondul” sau “Fondul Kazah-Român”), prin „Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie” S.A. (societate comercială deținută integral de statul român, reprezentat de Ministerul Energiei). 

Actualmente, KMG International este unul dintre cei mai importanți actori economici din România, dovedind respectarea angajamentului de a contribui la dezvoltarea României ca un hub energetic pentru regiunea Mării Negre. Astfel, KMG International a realizat investiții în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari începând din anul 2007 pe piața locală, în operațiuni derulate de mai mult de 5.000 de angajați. Grupul a plătit în perioada 2007-2014 peste 12 mld dolari la bugetul României. 

Despre avocatul Gabriel Albu

Gabriel Albu este Managing Partner și fondator Albu-Legal, firmă de avocatură boutique specializată în dreptul penal al afacerilor. De-a lungul timpului, avocatul Gabriel Albu a fost implicat într-un număr mare de cauze penale de nivel înalt în România, gestionând dosare complexe la cel mai înalt nivel de reprezentare care au implicat îndeosebi acuzații de evaziune fiscală și fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, acuzații de corupție, fraudă financiară, infracțiuni de serviciu pe piața de capital și fraude privind achizițiile publice. Cel mai recent succes obținut de Gabriel Albu a fost dosarul cunoscut generic drept „Rompetrol II”, unde echipa coordonată de acesta a reușit obținerea clasării dosarului, soluție confirmată în luna iulie 2020 de către Înalta Curte de Casație si Justiție.