Povestea medicului care a creat una dintre cele mai cunoscute agenții de turism din România. Aceasta este prima agenție de turism specializată în călătorii exotice de pe piața locală
100 Cele mai puternice femei din business. Daniela Shah, Proprietar & strategy manager, Eturia Rulaj (2023): >28 mil. euro Număr de angajați: 68 Biografie: Daniela Shah este medic de profesie, este căsătorită și are o fiica. Este implicată în businessul…
100 Cele mai puternice femei din business. Daniela Shah, Proprietar & strategy manager, Eturia
Rulaj (2023): >28 mil. euro
Număr de angajați: 68
Biografie:
Daniela Shah este medic de profesie, este căsătorită și are o fiica. Este implicată în businessul Eturia, prima agenție de turism specializată în călătorii exotice din România, încă de la înființare, în 2007. Iubește călătoriile și experiențele altfel și o încântă provocările, mai ales când vine vorba de destinații și locuri noi pe care le descoperă.
► În urmă cu 20 de ani, erau în plină desfășurare schimbările din carieră, în concordanță cu pasiunile mele. Aveam perspective ușor diferite asupra evoluției profesionale, dar una s-a menținut mereu: să ajut oamenii prin ceea ce fac. Încă din copilărie, mi-am dorit să devin medic, un vis pe care l-am realizat absolvind Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1995. În paralel cu activitatea medicală, în 1998 am deschis în calitate de cofondator primele companii locale de telefonie mobilă, Dasimpex, apoi Lexor și Dasino, care s-au extins ulterior la nivel național, astfel că am învățat marketing și analize financiare, am fost pe rând manager de imagine și director executiv în aceste companii. În 2002, am ajuns la Machu Picchu. Acela a fost momentul în care mi-am propus să fac mai accesibile călătoriile pentru prieteni și să le arăt că „locul pe care l-ai visat există” – ceea ce a devenit, din 2007, motto-ul Eturia.
► Într-o foarte mare măsură, realitatea coincide cu gândurile mele ferme de acum aproape 20 de ani. Însă, în ceea ce privește așteptările palpabile, de business, viața reală bate tot ce mi-aș fi putut închipui atunci, pentru că noi ne-am propus, prin prisma experienței de 7-8 ani de călătorii din acel moment, doar să aducem lumea mai aproape de prieteni și mai ales, să facem acest lucru cât mai bine, cu profesionalism și dăruire. Nu ne-am propus atunci să fim o mare companie. De asemenea, nu mă gândeam atunci că voi călători cu așa ușurință în toată lumea, căci în anii 2000 nu era deloc simplu să ajungi în celălalt capăt al Pământului și nu îmi imaginam ce experiențe minunate voi avea și ce oameni extraordinari voi întâlni pe parcursul vieții mele. Știu că pasiunea și adaptabilitatea au fost cheia succesului în fața tuturor schimbărilor, plus intuiția de a mă îndrepta mereu spre drumurile ce mă aduceau mai aproape de oameni!
► Cred că în următorii 5-7 ani vom vedea o dominare a tehnologiilor AI în servicii și turism, urmând ca în 10-15 ani să asistăm la o revenire la interacțiunea umană, întrucât oamenii sunt ființe sociale și vor căuta din ce în ce mai mult servicii de nișă, cu experiențe personalizate și vor dori un consultant de turism real, care să-i asculte și care să le creeze vacanțe potrivite propriilor nevoi, nu un robot care generează itinerare standardizate.