Povestea lui Rupert Murdoch, magnatul care controlează un imperiu media
S-a născut în 1931 în Melbourne, Australia, și este fiul corespondentului de război Keith Murdoch, devenit ulterior magnat în industria media australiană.
Rupert Murdoch a dezvoltat imperiul media pe baza moștenirii de la tatăl său: două ziare din Adelaide, Australia de Sud, și o stație de radio dintr-un oraș minier australian. Murdoch a fost elev al școlii de gramatică din orașul Geelong, unde a avut prima experiență în cadrul unei publicații, la ziarul școlii, The Corian.
A lucrat part-time la ziarul Melbourne Herald și a fost instruit de tatăl lui de la o vârstă fragedă în direcția preluării businessului familiei. A studiat mai târziu filosofia, politica și economia la Colegiul Worcester din cadrul Universității Oxford din Anglia. A urmat și un program masteral, iar apoi s-a angajat ca editor la Daily Express, unde a lucrat timp de doi ani. După moartea tatălui său, când Rupert Murdoch avea doar 21 de ani, s-a întors de la Oxford pentru a prelua afacerea familiei, News Limited, fondată în 1923.
De la început, Murdoch și-a direcționat atenția înspre achiziții și expansiune. A cumpărat Sunday Times din Perth, Australia de Vest (1956), iar în anii următori, ziare regionale din Australia, dar și tabloidul The Daily Mirror din Sydney. Când avea 32 de ani, a cumpărat prima publicație din afara Australiei, cotidianul The Dominion din Noua Zeelandă. În 1968, a intrat pe piața media britanică cu ziarul News of the World, achiziție urmată, un an mai târziu, de cumpărarea The Sun. În piața din Statele Unite ale Americii a intrat în 1973, cu ziarul San Antonio Express-News. Murdoch a fondat apoi tabloidul Star, iar în 1976 a cumpărat The New York Post. Achizițiile au continuat în 1981, cu publicațiile Times și Sunday Times.
Următorul pas a fost când, trei ani mai târziu, a preluat 20th Century Fox pentru 250 milioane de dolari, iar apoi posturile care formează nucleul Fox Broadcasting Company. În 1986, Murdoch a introdus producția electronică a ziarelor din Australia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Gradul mai mare de automatizare a condus la reducerea numărului de angajați implicați în procesul de tipărire, iar mișcarea a condus la revolta lor, încheiată în urma unei înțelegeri de 60 de milioane de lire. În 1993, a cumpărat cu un miliard de dolari Star TV, o companie din Hong Kong fondată de Richard Li. Șase ani mai târziu s-a extins și în industria muzicii, cumpărând o parte majoritară de acțiuni ale companiei MichaelGudinski Mushroom Records.
Ca răspuns al declinului media și al creșterii influenței jurnalismului online din perioada anilor 2000, Murdoch și-a declarat susținerea modelului microplăților în scopul obținerii de venit din știrile online. În 2004, a anunțat mutarea sediului central al News Corporation din Adelaide, Australia, în Statele Unite ale Americii. Expansiunea a continuat în online în 2005, când a cumpărat Intermix Media Inc., alcătuită din MySpace, Imagine Games Network și alte rețele sociale, pentru 580 milioane dolari. Una dintre cele mai cunoscute achiziții ale lui Murdoch a fost cea din 2007, când, în urma unei oferte de 5 miliarde de dolari, a cumpărat Dow Jones, compania care deține publicațiile The Wall Street Journal, Barron’s Magazine, Far Eastern Economic Review, SmartMoney.
Rupert Murdoch are 83 de ani și o avere estimată anul trecut la 13,4 miliarde de dolari. Anul trecut, News Corporation s-a separat în două entități: 21st Century Fox, compania axată pe TV și filme, și News Corp., responsabilă de ziare și edituri.