Povestea locului care era bogat și dens populat, dar care acum a ajuns o ruină unde nu găsești altceva decât război și moarte

Odată cu anexarea Crimeei, Rusia lui Putin a întreținut un front de război de sute de kilometri prin două județe ale Ucrainei și știa bine ce face. A destabilizat astfel ani la rând o întreagă economie și o națiune.

Bun venit în Donbas, o regiune acum în ruine, dar care obișnuia să fie cea mai dens populată și industrializată din Ucraina, deși este alcătuită din doar două județe. Ucraina de după izbucnirea războiului separatist din est se poate lăuda cu exporturi de cereale record, că este grânarul Europei.

Dar nu a fost dintotdeauna așa. Înainte de 2014, anul în care a izbucnit criza Crimeei, exporta utilaje grele, mașinării folosite de industria minieră, locomotive, combine secerătoare. Multe dintre aceste produse cu valoare adăugată mare erau produse în Donbas, în județele Donețk și Lugansk, acum autointitulate republici populare și separate de restul Ucrainei de o graniță, de fapt un front de război, de 427 de kilometri.

Liniile de aprovizionare cu regiunea separatistă au fost tăiate, accesul acesteia la piețele ucrainene a fost blocat. Companii gigantice s-au prăbușit, distrugând zeci de mii de locuri de muncă. Familii s-au destrămat, întregi comunități au căzut în sărăcie sau au dispărut. Pandemia de  COVID-19 a izolat și mai mult regiunea, deși din puținele reportaje sau vești care vin de acolo reiese că virusul nu a lovit atât de violent ca în restul țării sau ca în Rusia, poate datorită interacținilor mai mici dintre oamenii obosiți de sărăcie și conflict. Zonele controlate de separatiști depind puternic de Rusia. 

Războiul de șapte ani, conflictul înghețat după cum îi spun unii, a adus stagnare economică în Donbas și involuție în economia ucraineană. Încă se trage pe „granița” de 472 de kilometri, scrie Emerging Europe. Combatanții fac schimb de focuri de mortier, de obuze și de rachete antitanc peste zonele tampon. Locuitorii au învățat să trăiască cu războiul, cu gloanțele și obuzele rătăcite. Dar sărăcia îi sperie mai tare.

Conflictul a făcut ravagii asupra economiei Ucrainei în ansamblu, aceasta înregistrând contracții de 6,6% și 9,8% în 2014 și respectiv 2015. Nici criza economică produsă de pandemie nu a fost atât de distructivă. Mai grav, inflația a accelerat, atingând un vârf de 61% în aprilie 2015. Exporturile către Rusia, atunci cel mai mare partener comercial al Ucrainei, au scăzut cu 35%. Cu o mare parte din teritoriile sale de est ocupate de separatiști, Ucraina a pierdut fizic accesul la resurse importante pentru industrie.

După șapte ani de conflict, peste 13.000 de oameni și-au pierdut viața, dintre care cel puțin 3.000 sunt civili. Infrastructura vitală a fost abandonată sau s-a deteriorat. Unele comunități au dispărut complet. Afaceri, mari și mici, au intrat în faliment, iar investitorii, ruși, ucraineni sau străini, sunt reticenți să vină într-un mediu atât de instabil. Situația este și mai gravă în teritoriile controlate de separatiști, care sunt menținute pe linia de plutire cu miliarde de dolari în ajutor rusesc.

Războiul în sine pare fără ieșire. Armata ucraineană nu este suficient de puternică pentru a prelua teritoriile susținute de Rusia și nu are nici aliați, în timp ce separatiștii nu par să fie interesați să avanseze dincolo de linia de contact actuală. Și probabil că nici nu au cu ce. Au, însă, spatele asigurat, manevrele militare de aploare efectuate de armata rusă în aprilie la granița cu Ucraina demonstrând acest lucru. Această incertitudine, nici război decisiv, nici pace, ține economia  captivă ca într-o mlaștină. Donbas a fost mult timp considerată cea mai «cosmopolită» parte a Ucrainei. Întrucât în secolul al XIX-lea au fost descoperite vaste zăcăminte de cărbune, muncitorii s-au revărsat acolo din tot imperiul rus și, mai târziu, din Uniunea Sovietică. Deținând cea mai mare parte a rezervelor de mercur și cărbune ale Ucrainei – pe locul doi și, respectiv, șapte ca mărime din lume – regiunea a fost o locație perfectă pentru industrializare.

Independența de URSS a lovit cu putere. Între 1993 și 2013, Donețk și Lugansk au pierdut 18,3% și respectiv 21,6% din populație. Spre comparație, Ucraina în ansamblu a înregistrat o scădere de 12,5% în aceeași perioadă. Industria a decăzut și tinerii au început să migreze în orașele mai mari, ceea ce a făcut să crescă vârsta medie în Donbas.

Astfel, chiar și înainte de război centrul industrial al Ucrainei era dependent de subvenții de miliarde de dolari de la guvernul de la Kiev. În 2012, acestea s-au ridicat la aproximativ 1,7 miliarde de dolari, aproape 4% din bugetul de stat al Ucrainei. Cu toate acestea, regiunea avea încă printre cele mai mari contribuții la economia țării. Înainte de conflict, Donbas reprezenta un sfert din exporturile Ucrainei și 15% din investițiile de capital. Salariile erau mai mari decât în restul țării, însă acest lucru nu s-a tradus întotdeauna în condiții mai bune pentru persoanele care locuiau efectiv în Donbas.

Speranța de viață era cu doi ani sub media națională – Ucraina a fost, de asemenea, mult timp liderul mondial în accidente miniere fatale, iar specificul minelor din Donbas este că sunt foarte adânci și prin urmare periculoase. Datoriile salariale au fost cele mai mari din țară. Poluarea era de șase ori peste media națională. Nivelul infracțiunilor violente, dependenței de droguri și infecției cu HIV erau printre cele mai ridicate din țară – iar Ucraina a fost de multă vreme printre liderii europeni la consumul de opiacee și la transmiterea HIV. Conflictul a făcut ca situația economică să se deterioreze. Producția industrială s-a contractat cu 60% în Donețk și cu 80% în Lugansk. Până în 2017, exporturile regiunii scăzuseră la 10% din total, de la 25% cu doar trei ani înainte. Numai în părțile controlate de separatiști din Lugansk, 25 de fabrici și uzine și 41 de mine au fost închise. Cele care au rămas și-au redus drastic producția. În consecință, șomajul în regiune este semnificativ mai mare decât media națională – anul trecut, rata era de 14,5% în Donețk și de 15,2% în Lugansk, comparativ cu media națională de 9,2%.

Nu doar întreprinderile au avut de suferit. Părți mari din Donbas au fost depopulate. Peste 1,4 milioane de persoane sunt înregistrate ca fiind strămutate pe plan intern – multe altele au plecat în străinătate. Părți mari din Donețk au fost depopulate și piața s-a restrâns. Două aeroporturi internaționale majore din Donețk și Lugansk au fost închise, iar îndepărtarea Kievului de Rusia a forțat producătorii să caute noi piețe, nu întotdeauna cu succes. Rita deține un salon de manichiură în centrul orașului Sloviansk din 2008. Sloviansk și localitatea vecină Kramatorsk au fost zona primei bătălii majore din războiul separatist. Rita și-a închis afacerea din aprilie 2014 – când separatiștii au intrat în Sloviansk și l-au ocupat – până în septembrie, la două luni după ce orașul fusese preluat de armata ucraineană. Pentru salonul ei, războiul a fost un moment de cumpănă.

„A fost ca și când începi din nou de jos”, spune Rita. „Mulți oameni au plecat. Unii în Rusia, alții în Crimeea, alții în vestul Ucrainei. Sunt încă în contact cu multe dintre aceste fete și majoritatea nu intenționează să se întoarcă. Anii 2015 și 2016 au fost deosebit de grei.” Afacerile Ritei nu au avut de suferit fizic în timpul bătăliei – dar nu toată lumea a fost atât de norocoasă. Oleh deținea un atelier de reparații auto care a fost folosit ca poziție de tragere de către separatiști. A fugit din Sloviansk cu familia când orașul a fost ocupat, iar când s-a întors a găsi cărămizile puternic ciuruite de gloanțe. Luptătorii care ocupau clădirea făcuseră și găuri în pereți pentru a trage. Prin acoperiș se vedea generos cerul. Majoritatea echipamentelor fuseseră furate. „Chiar și cu asigurările, nu am putut să fac față acestei situații din punct de vedere financiar și a trebuit să închid”, spune Oleh. Acum lucrează ca mecanic la Kiev și conduce taxiuri în timpul liber.

Rita spune că s-a simțit abandonată de guvernul ei. „Nu am văzut niciun fel de ajutor din partea guvernului meu în timpul bătăliei din oraș”, povestește ea. Deși salonul de manichiură a fost închis cinci luni, ea a continuat să plătească impozite pentru el. „M-au forțat să plătesc, chiar dacă am fost închiși… au dat o ușoară pauză sub forma unei mici reduceri a impozitului pentru pensie, dar atât. În afară de asta, am plătit aceleași impozite ca și restul Ucrainei. Imaginați-vă, ne-am întors într-un oraș distrus. Fiica mea începea clasa întâi și n-am avut niciun venit timp de jumătate de an”. Deși Sloviansk este la aproximativ o oră de mers cu mașina de linia de contact, de front, declinul economic este evident. Mulți dintre cunoscuții Ritei și-au închis afacerile și au părăsit orașul definitiv. Mai aproape de front, unde pot fi auzite efectiv schimburile de focuri de armă, unele orașe mici și sate sunt practic lipsite de oameni. Numeroase puncte de control pe fiecare drum care intră și iese din Donbas înăbușă, de asemenea, economia și încetinesc foarte mult comerțul. Oamenii stau la coadă adesea până la trei ore în aceste puncte de control. Soldații de ambele părți sunt nepoliticoși, agresivi și nesimțiți, se plâng oamenii. Situația economică este și mai gravă în teritoriile controlate de separatiști, unde o parte considerabilă din populația rămasă sunt pensionari. Economia a fost monopolizată de întreprinderi deținute de separatiști, iar salariile au scăzut în primul an de război, dar au crescut constant de atunci. Economia este ținută închegată de miliardele de dolari venite anual din Rusia și se bazează în întregime pe numerar, practic neexistând bancomate funcționale. În consecință, o medie de 650.000 de persoane trec în fiecare lună pe teritoriul controlat de guvern, deseori pentru a retrage numerar. Mulți alții – de fapt cei mai mulți care traversează – sunt cunoscuți ca „turiști de pensii” – oameni care primesc pensii de la autoritățile separatiste și își sporesc veniturile cu pensiile de la guvernului ucrainean.

Astăzi, Donbas a făcut puține progrese în redresarea economică. Între 2014 și 2018, investițiile străine directe au fost sub un procent din PIB. Există o teamă copleșitoare că lucrurile ar putea escalada din nou – ferocitatea primelor 12 luni ale conflictului este încă vie în mintea locuitorilor. Din această cauză, economia nu se dezvoltă și este deosebit de afectată de pandemia de COVID-19. Potrivit unei surse anonime din cadrul unei organizații internaționale, firmele au, de asemenea, o încredere scăzută în instituțiile de învățământ regionale pentru a înzestra absolvenții cu abilitățile relevante în sectoarele emergente. Astfel, industria ICT, care pare o poveste de succes în Ucraina, este încă subdezvoltată în regiune.

Unele organizații internaționale au fost implicate în încercarea de a stimula redresarea economică a regiunii. USAID a contribuit la înființarea de clustere IT în Kramatorsk și Mariupol, cele mai mari două orașe din Donbas, controlate de guvern. În Mariupol există un incubator de start-up-uri complet, Centrul de Dezvoltare a Start-up-urilor 1991 (fondat în 2012). Consiliul danez pentru refugiați are un program de subzistență care acordă subvenții în numerar întreprinderilor mici din regiune – acest program a fost extins după izbucnirea pandemiei. Rita are o aplicație în așteptare pentru acest program. „Covid a fost mai greu decât războiul pentru afacerea mea”, spune ea. În 2019, la inițiativa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mariupol a găzduit și Forumul de Investiții Mariupol, atrăgând diplomați și reprezentanți ai afacerilor din întreaga lume. Nu mai puțin de 12 tranzacții au fost convenite în timpul evenimentului, cu peste un miliard de dolari promiși. Unii antreprenori au reușit să se adapteze situației. Așezările de pe partea ucraineană a liniei de contact sunt acum pline de locuri care oferă cazare  pentru potopul constant de „turiști pentru pensie” veniți din teritoriile controlate de separatiști. Aproape de linia frontului, afacerile se bazează pe soldați. Alcoolul și prostituția generează profituri deosebit de mari. Unii oameni au amenajat tarabe de mâncare în apropierea punctelor de control – la o trecere între părțile combatante există chiar și un stand de sushi.

Conflictul a făcut ravagii asupra economiei Ucrainei în ansamblu, aceasta înregistrând contracții de 6,6% și 9,8% în 2014 și respectiv 2015. Nici criza economică produsă de pandemie nu a fost atât de distructivă. Mai grav, inflația a accelerat, atingând un vârf de 61% în aprilie 2015. Exporturile către Rusia, atunci cel mai mare partener comercial al Ucrainei, au scăzut cu 35%. Cu o mare parte din teritoriile sale de est ocupate de separatiști, Ucraina a pierdut fizic accesul la resurse importante pentru industrie.

În 2019, la inițiativa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mariupol a găzduit și Forumul de Investiții Mariupol, atrăgând diplomați și reprezentanți ai afacerilor din întreaga lume. Nu mai puțin de 12 tranzacții au fost convenite în timpul evenimentului, cu peste un miliard de dolari promiși.