Povestea insulei oamenilor foarte bogați și a regilor și reginelor. Unde se află insula iubită de cei cu foarte mulți bani și ce schimbări vor să facă autoritățile aici - FOTO

Este considerată destinația perfectă pentru nunți (wedding destination). Autoritățile vor să o poziționeze ca prima insulă elenă devenită destinație sustenabilă. Pelicula For Your Eyes Only, din seria Bond, a fost filmată parțial aici. Prințul Philip al Marii Britanii – soțul Reginei Elisabeta a II-a -, care s-a stins recent din viață, s-a născut pe insula din Marea Ionică. Fiul său, prințul Charles, vine frecvent în vacanță aici, și nu se cazează oriunde, ci la vila familiei Rothschild, una dintre cele mai bogate din lume. Și Emirul Qatarului și familia Agnelli – de al cărei nume e legat grupul auto Fiat – s-au îndrăgostit de acest loc supranumit „insula grădină” și și-au ridicat sau au cumpărat case aici. Unde? În Corfu.

Era cândva în anii ’60 când Regina Frederica a Greciei a organizat pentru capetele încoronate ale lumii o croazieră prin insulele elene. Această călătorie, destinată doar celor cu sânge albastru, a avut o primă oprire în Corfu, una dintre cele mai întinse insule din Marea Ionică. Localnicii, cel puțin unii dintre ei, spun că așa a devenit insula cunoscută.

Alții, mai sceptici, pun popularitatea pe seama altor factori, cum ar fi că Prințul Philip s-a născut aici – la Mon Repos –, deși de-a lungul vieții a revenit o singură dată din cauza unor probleme de natură geopolică.

Sunt și cei care afirmă că Împărăteasa Sissi a pășit pe insulă, s-a îndrăgostit la prima vedere și și-a cumpărat o casă aici, la Achilleion, unde să se retragă după moartea a doi dintre cei patru copii ai săi. În plus, aerul umed din Corfu îi făcea bine, ea având probleme la plămâni. După asasinarea sa, casa (de fapt palat) a fost preluată de Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Astăzi, la mai bine de un secol distanță, Achilleion este una dintre cele mai vizitate destinații din Corfu.

Totuși, cei mai mulți spun că de fapt serialul The Durrells – ecranizarea cărții „Familia mea și alte animale a lui Gerald Durrell – este cel căruia i se datorează popularitatea acestei insule care atrăgea înainte de pandemie 1,3 milioane de vizitatori străini. Din total, aproape 40% erau britanici, pe când România se găsea mult mai jos în statistici, cu doar câteva mii de turiști.

Apetitul mare al străinilor pentru vacanțe în această insulă atât de verde încât a fost supranumită „insula grădină” a dus la dezvoltarea unei ample infrastructuri turistice, cu un total de 120.000 de camere pentru cazare – mai multe decât în toată România –, pe toate segmentele de preț, și cu porturi generoase, ce asigură 10% din toate pontoanele (locurile de acostare pentru bărci) din Grecia. Tot în Corfu acostează și marile vase de croazieră – nu puține – care aduc fiecare mii de oameni pentru o vizită de o zi în orașul-capitală. Iar în aeroportul din apropiere aterizează cursele de tip charter sau de linie care aduc turiști din toată lumea, inclusiv din România, țară care se află la mai puțin de o oră și jumătate de zbor direct. Anul acesta, pentru prima dată, companiile aeriene de linie au lansat curse care leagă Bucureștiul de Corfu, însă agențiile de turism, precum Paralela 45, operează zboruri directe de peste 20 de ani.

Această insulă nu îi atrage doar pe străini, ci și pe localnicii plecați peste graniță. Spiros Catechis a emigrat acum mai bine de două decenii la New York, unde a lucrat ca economist, printre altele pentru JP Morgan, una dintre cele mai importante bănci de investiții din lume. În 2000 a cumpărat localul care astăzi poartă numele de Flisvos. A fost întâi cafenea, apoi bistro, iar acum este un restaurant cu acte în regulă și cu o filosofie de tipul farm to table.

Spiros s-a întors definitiv acasă în 2014 și se ocupă exclusiv de business. Recunoaște că New Yorkul l-a învățat multe. Printre altele, l-a învățat să gândească rapid și să execute rapid.

Așa că, odată întors definitiv în Corfu a reconfigurat Flisvos într-un local care îmbină bucătăria tradițională elenă cu fine diningul.

„Mizăm pe ideea de farm to table. Oamenii caută produse organice și experiențe autentice, vedem o localizare a turismului. Într-o perioadă în care turismul de masă își pierde din avânt, vizitatorii nu mai vor să meargă la resort, ci unde mănâncă localnicii”, explică antreprenorul care are propria sa grădină de legume.

Printre cele mai importante produse realizate în Corfu se numără vinul, numbolo (o specialitate din carne) și uleiul de măsline – livezile sunt la tot pasul -, unele licori premium fiind vândute în cele mai scumpe magazine din lume precum Harrods. Toate trebuie încercate, dar mai ales specialitățile pe bază de kumquat (un mic fruct portocaliu) importat din China. Clima prietenoasă a făcut posibil ca acest fruct să crească și pe insulă, dar localnicii continuă să îl importe și din Asia dat fiind că au construit o întreagă industrie în jurul lui – de la lichioruri fine, la dulcețuri, bomboane și nuga – toate aceste specialități putând fi încercate în diferite magazine precum Lazaris unde poți nu doar degusta, dar și vizita zona de producție.

Pe insulă pot fi vizitate și fabrici de ulei de măsline sau de săpun, acestea putând fi un popas între două escapade la plajă, preferabil cândva în mijlocul zilei, când temperatura urcă amenințător de mult în termometre, iar umiditatea mare face căldura să pară și mai arzătoare.

Dincolo de zonele de plajă, Corfu sau Kerkyra (numele grecesc) este verde pretutindeni, fiind total diferită de Ciclade, insulele aride și galben-maronii tot timpul anului. Și tot la capitolul diferențe, arhitectura e altfel, la fel și paleta de culori folosită. Mai exact, casele nu sunt albe cu elemente de decor în diferite nuanțe de albastru și nici nu sunt joase. Clădirile au câteva etaje și sunt pictate în diferite tonuri, în special de ocru (de la lutul de pe insulă) și roșu (de la țigla ce era sfărâmată și folosită ulterior).

Arhitectura e influențată de venețienii care au controlat insula timp de mai multe sute de ani. În orașul central – Corfu – ai impresia că, de fapt, ai pășit în Italia, cu străduțele ei înguste, cu rufele întinse la uscat pe sârme ce leagă „ombilical” două blocuri și cu micile magazine la parter ce vând fructe ori legume atât de îmbietoare că par artificiale.

„Corfu este un oraș italian, dar cu un suflet pur elen”, spune A. Grammenos, ghid de turism în insula cu același nume. În oraș poți găsi urme de istorie la orice pas. Și nu o istorie simplă. După venețieni, Napoleon a avut și el șapte ani în care să își pună amprenta asupra acestor tărâmuri, înainte să vină britanicii. Turcii și-au încercat și ei norocul, dar nu au reușit să stăpânească aceste pământuri. Istoria a făcut astfel ca aici să se afle unul dintre cele mai puternice orașe fortificate din Europa. Sau cel puțin așa spun istoricii din zonă. Mărturie stau cele două fortărețe – cea veche datează din secolul al șaselea, pe când cea nouă a apărut 1.000 de ani mai tâziu.

În vechea fortăreață se află o biserică unde a fost botezat inițial Prințul Philip ca ortodox, pentru a se converti ulterior, odată cu mariajul cu Regina Elisabeta a II-a. Tot aici, în 1994, a avut loc întâlnirea dintre fostul președinte rus Boris Yeltsin și liderii europeni, întâlnire menită să întărească legăturile dintre cele două puteri.

Chiar și numele insulei este legat de cele două fortărețe amplasate deasupra orașului pe două dealuri. Corfu provine de la corifei, termen care în limba greacă înseamnă vârf. Astfel, Kerkyra a ajuns să fie cunoscută în toată lumea ca insula vârfurilor, Corfu.

Dar istoria nu a fost mereu blândă cu insula. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se spune că a fost locul cel mai puternic bombardat din Grecia. Dar și-a revenit. A renăscut din propria cenușă.

Corfu păstrează amintirea trecutului, chiar și unele tradiții, cum este cea a serenadelor. Dacă băiatul și fata sunt logodiți, familia fetei lasă obloanele din lemn deschise. Dacă nu este oficializată relația, dar familia aprobă legătura, obloanele sunt întredeschise. Altfel, ele rămân ferm închise, insensibile la orice cântec de dragoste.

Pe străduțele din orașul Corfu te poți pierde liniștit o zi întreagă, cu scurte opriri pentru înghețată sau cafea și cu pauze prelungite de masă. Restaurantele și tavernele sunt multe și diferite. Ai bucătărie fină la Rex, un local deschis în 1932, dar ai preparate tradiționale la Pergkola tou Sakis.

Pentru un strop de umbră și răcoare, mai ales în sezonul estival, o vizită la Muzeul de Artă Asiatică poate fi o variantă. Cu 11.000 de artefacte, e singurul muzeu de artă asiatică din Grecia, primele piese fiind donate de un fost ambasador elen la Paris, care își construise propria sa colecție.

O altă oază în inima urbei este Biserica Sfântul Spiridon, o destinație în sine pentru pelerinii din toată lumea, chiar și iarna. Turnul bisericii este cel mai înalt edificiu din Corfu. Mai mult, biserica ce găzduiește tot corpul sfântului este o adevărată operă de artă, tavanul pictat în stil baroc, fiind similar celor din palatele venețiene. Doar că ilustrează viața și miracolele realizate de Sfântul Spiridon în 17 icoane diferite.

Credincioșii vin însă mai degrabă pentru moaștele care sunt scoase din biserică de patru ori pe an. Ele pot fi însă vizitate zilnic înăuntru, de unde cei mai mulți pleacă și cu o amintire – o bucățică din cizmele Sfântului. Cizmele se schimbă periodic și apoi sunt tăiate și împărțite oamenilor. Legenda spune că an de an talpa acestora se tocește singură.

După Muntele Athos, Corfu are cele mai multe relicve. De altfel, sunt peste 440 de biserici și mănăstiri operaționale pe insulă. Printre cele mai populare se numără Vlacherna și Paleokastritsa.

Aflată în apropiere de aeroport, Vlacherna este emblematică pentru insulă, șansele fiind să o vezi pe o carte poștală sau pe un pliant de promovare înainte de a o zări în persoană. Dar cu toate acestea, nicio imagine nu spune suficient de multe despre frumusețea acestei mici biserici albe, aruncată în mijlocul apei și legată de pământ printr-un pod. Și după ce ai vizitat-o, parcă tot îți vine să te așezi la unul dintre restaurantele din apropiere ca să o admiri.

Paleokastritsa, al doilea lăcaș de cult pus pe lista de „to do” a vizitatorilor din insulă, e total diferită – atât de Vlacherna, cât și de ce te-ai putea aștepta de la o mănăstire. Curtea e atent îngrijită, pictată toată în alb imaculat, cu flori care mai de care mai spectaculoase la tot pasul. Iar dacă tot acest peisaj nu ar fi fost suficient, cele câteva zeci de pisici care se cuibăresc la umbră conturează o imagine demnă a fi postată pe rețele sociale.

După o vizită la mănăstire, plaja cu același nume se află la doar câteva minute distanță. Iar de acolo, opțiunile sunt multiple. Cele mai populare variante sunt însă, o plimbare cu barca la grotele din jur, unde apa capătă culori ireale, iar coralii roz-bombon se văd cu ochiul liber, sau o ascensiune – cu mașina – către Angelokastro, un castel-cetate cocoțat strategic în vârf de deal pentru a avea lumea la picioare. Nicăieri pe insulă nu vezi marea mai fotogenică decât aici. Poate doar la Porto Timoni, mai exact înainte de a ajunge jos la plaje. Doar de sus poți avea imaginea de ansamblu a celor două golfuri – unul cu apă turcoaz, iar celălalt cu o mare cu irizații verzui – separate de o fâșie îngustă de nisip pe care își fac loc vizitatorii obosiți după o coborâre nu tocmai ușoară de vreo 30 de minute. Culmea, coborârea e mai grea decât urcarea.

Porto Timoni este cea mai spectaculoasă plajă de pe insulă, urmată însă îndeaproape de Cape Drastis (un mic golf săpat de mare în calcar) și de Canal D’Amour, unde se zice că dacă ajungi să înoți alături persoana iubită, te vei și căsători cu ea. E și un fel de avertisment, de tipul ai grijă ce-ți dorești. Iar pentru a completa acest careu de ași, Logas Beach este locul unde trebuie să mergi pentru apus.

Toate aceste plaje se găsesc în zona de nord a insulei, care concentrează o bună parte dintre frumusețile din Corfu, inclusiv sate tradiționale precum Afionas sau Old Perithia. Acesta din urmă are însă o poveste aparte, diferențiindu-se de celelalte 150 de sate de pe insulă, dintre care
52 tradiționale, adică cu arhitectură specifică.

Old Perithia este un sat părăsit, unde se mai găsesc astăzi 135 de case, opt biserici și cinci taverne. Doar acestea din urmă sunt funcționale, alături de un hotel de tip bed & breakfast. Locuitorii de aici au plecat pentru prima dată în anii ’40 a-și munci grădinile de măslini aflate la câțiva kilometri distanță. Pentru că drumul era greu, se întorceau doar la final de săptămână, între timp construindu-și mici locuințe în livezi. În anii ’70 însă, când turismul a început să se dezvolte, au coborât la mal de apă în weekend pentru a lucra în hoteluri ori restaurante și a face rost de bani. Iar la Old Perithia nu s-a mai întors nimeni, după cum povestește Nikos Cheidaris, proprietarul Ognistra Taverna, una dintre cele cinci taverne din sat, deschise pentru turiștii care vin câteva ore să vadă cum era viața pe insulă cândva de mult.

„Dintre cele 135 de case din sat, vreo zece au fost cumpărate de străini, dar nu e suficient. Cred că e nevoie de un investitor mare care să preia câteva zeci de imobile și să transforme locul într-un proiect turistic integrat”, adaugă el. Până atunci Nikos și soția sa își așteaptă turiștii zi de zi în casa familiei unde cei doi gătesc și servesc la mese. Doar în sezon își cheamă și cei doi copii în ajutor. De regulă, în Grecia, afacerile sunt o chestiune de familie. La restaurantul Tripa – deschis în 1936 de Spryros Anyfantis – cei doi fii ai fondatorului lucrează și astăzi de zor pentru a-și primi oaspeții printre care s-au numărat de-al lungul timpului fostul președinte francez Francois Mitterand, actrița Jane Fonda, omul de afaceri grec Aristotelis Oanssis și Anthony Quinn, cunoscut printre altele pentru rolul său în filmul Zorba.

Iar dacă v-am amintit de dansul lui Anthony Quinn din film, ei bine la Tripa aveți șansa să revedeți astfel de spectacole tradiționale, o garnitură perfectă pentru o masă copioasă cum doar în Grecia găsești. Noroc că mai spală marea cea de un albastru ciel caloriile!

5 motive pentru a vizita Corfu

1. Arhitectura e influențată de venețienii care au controlat insula timp de mai multe sute de ani. În orașul central – Corfu – ai impresia că, de fapt, ai pășit în Italia, cu străduțele ei înguste, cu rufele întinse la uscat pe sârme ce leagă „ombilical” două blocuri și cu micile magazine la parter ce vând fructe ori legume atât de îmbietoare că par artificiale.

2.  În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se spune că insula Corfu a fost locul cel mai puternic bombardat din Grecia. Dar și-a revenit. A renăscut din propria cenușă.

3. După Muntele Athos, Corfu are cele mai multe relicve. De altfel, sunt peste 440 de biserici și mănăstiri operaționale pe insulă. Printre cele mai populare se numără Vlacherna și Paleokastritsa.

4. Porto Timoni este cea mai spectaculoasă plajă de pe insulă, urmată însă îndeaproape de Cape Drastis (un mic golf săpat de mare în calcar) și de Canal D’Amour, unde se zice că dacă ajungi să înoți alături persoana iubită, te vei și căsători cu ea. Logas Beach este locul unde trebuie să mergi pentru apus.

5. Old Perithia este un sat părăsit, unde se mai găsesc astăzi 135 de case, opt biserici și cinci taverne. Doar acestea din urmă sunt funcționale.