Povestea giganților DISCREȚI care CONTROLEAZĂ agricultura mondială

ACEȘTI “GREI” ADOPTĂ O POZIȚIE EXTREM DE DISCRETĂ ÎN PIAȚĂ, despre operațiunile lor curente nu se știu multe, iar printre puținele informații disponibile se numără raportările periodice pe care aceste companii le fac către instituțiile publice. Dacă Bunge și ADM sunt listate la Bursa din New York, Cargill continuă să fie un adevărat “imperiu închis”, fiind cea mai mare afacere de familie din lume. În România evenimentele publice organizate de aceste companii în ultimii ani pot fi numărate pe degetele de la o singură mână, iar managerii lor sunt o prezență rară în mediul public. Ce înseamnă România pentru trioul american și ce interese strategice au acești giganți tăcuți pe piața locală?

“Pe lângă ABC-ul din trading-ul românesc lipește D-ul și acesta este Louis Dreyfus, companie care are poziții foarte puternice în Rusia și Ucraina, așa că nu este exclus ca acest ABC să aibă și un D în viitor. Acești traderi văd în România o piață cu potențial logistic prin prisma accesului la Dunăre și la Marea Neagră. Din punct de vedere al achizițiilor materiilor prime România este mult mai jos față de competitorii din regiune”, spune Robert Arsene, directorul general al traderului Agricover, una din puținele case de comerț locale care a reușit să își facă loc pe piață între grupurile multinaționale. El a fost pentru mai mulți ani și country managerul pentru România al companiei americane Bunge.

INTR-O LUME A AFACERILOR GLOBALE, PE O PIAȚĂ DE MATERII PRIME AGRICOLE UNDE REGULILE JOCULUI SUNT FĂCUTE ÎN BIROURILE DIN MINNETONKA, Minneapolis, Hong-Kong sau White Plains, România rămâne doar o rotiță într-un mecanism al afacerilor prin care cei câțiva giganți ai agribusinessului preiau, vând, cumpără și procesează aproape tot ce ajunge pe mesele consumatorilor finali, fie că este vorba de pâine, cereale, ulei sau carne.

Cu toate că grosul afacerilor derulate de traderii “ABC” nu este făcut în România, aceștia nu pot ignora piața locală, pentru că aici se strâng, an de an, 15-20 de milioane de tone de cereale și plante oleaginoase, adică materii prime în valoare de 5-6 miliarde de euro. România este și locul de unde aceste case de comerț pot “juca” pe piețele din nordul Africii sau Orientul Mijlociu, acolo unde se marchează profituri și de zece-cincisprezece ori mai mari decât cele considerate ca fiind marje “tradiționale”.

Deși atât ADM, cât și Bunge sau Cargill aleargă după profituri, filosofia cu care aceste case de comerț atacă piața din România este diferită. Mecanismele sunt însă similare, ei achiziționează materiile prime de la fermieri, le stochează în silozuri și ulterior le procesează sau le trimit la export.Bunge s-a concentrat în România pe achiziția și procesarea în ulei a semințelor oleaginoase, la polul opus ADM a marșat pe exporturi și pe dezvoltarea unei rețele de silozuri pe Dunăre. La mijlocul acestor poziții este Cargill, companie care și-a dezvoltat atât o rețea de silozuri pe Dunăre, dar care și procesează ulei vegetal într-o fabrică în județul Dolj.
Una dintre cele mai clare strategii de piață în România a fost pusă pe picioare de Archer Daniels Midland, o companie care rulează la nivel mondial 89 de miliarde de dolari anual și care are poziții puternice atât pe piața cerealelor, cât și în industria energiei “verzi” prin producția de bioetanol. În România ei sunt prezenți prin subsidiara Alfred Toepfer, în cadrul căreia compania americană deține o participație de 80%.