Povestea fondatorului L’Oréal
Eugène Paul Louis Schueller (20 martie 1881 – 23 august 1957) este fondatorul L’Oréal, cea mai mare companie din industria cosmeticelor și a frumuseții, cu 70.000 de angajați și care totalizează afaceri de peste 28 de miliarde de euro.
În 1904, Eugène Schueller a absolvit Institutul de Chimie Aplicată din Paris (în prezent Chimie ParisTech – n.r.) și, trei ani mai târziu, a inventat în chiuveta din locuința sa prima vopsea chimică de păr, pe care a numit-o Oréale. A fost o descoperire importantă, ținând cont de faptul că în perioada respectivă femeile puteau să își vopsească părul doar în culorile negru sau roșu, folosind vopsea naturală. Schueller și-a înregistrat compania drept Société Française de Teintures Inoffensives pour Cheveux și a devenit un producător de succes pe măsură ce a reușit să-și introducă produsele în saloanele pariziene. Pentru a crește popularitatea acestora, a fondat chiar și o școală de vopsit părul pentru hair-styliști pe care a supravegheat-o personal. În octombrie 1909 a apărut prima ediție a revistei La Coiffure de Paris, publicație ce conținea articole scrise de doctori, scriitori și chimiști. Eugène Schueller scria editorialul științific al revistei, însă, după trei ani, a lăsat penița în favoarea businessului și a cumpărat publicația.
Odată cu încheierea războiului, vopseaua de păr Oréal a câștigat teren în afara granițelor Franței, intrând pe piețe precum Italia (1910), Austria (1911), Olanda (1913) și, mai târziu, chiar și în Statele Unite ale Americii, Canada și Brazilia. Schueller a diversificat activitatea companiei și a început să producă și lacuri și materiale plastice. A pus bazele unei companii în Rusia și a preluat Savon Savons Français, fondată în 1920. În 1927 s-a născut fiica sa, Lilian Bettencourt. Pasionată de munca tatălui său, ea a fost ucenica lui încă de la 15 ani, când a început să amestece cosmetice și să eticheteze sticle de șampon.
Între anii 1930 și 1940, staruri de cinema precum Jean Harlow și Mae West au crescut popularitatea decolorantului de păr lansat de L’Oréal, crescând concomitent și vânzările companiei. Schueller a fost atât de inovator în practicile sale de marketing, încât în 1953 a câștigat un Oscar în domeniul publicității. A lansat revista pentru femei, Votre Beauté, în care a promovat Dop, primul șampon fără săpun destinat maselor.
După 1930, Eugène Schueller și-a direcționat talentele și spre conceperea de evenimente promoționale și noi strategii de advertising. El considera că există două tipuri de publicitate: publicité d’attaque (publicitate de atac), creată pentru a crește interesul, și publicité de rendement (publicitate de randament), concepută pentru a crește vânzările. Printre strategiile sale de publicitate se numără lansarea revistei Votre Beauté, creată cu scopul de a încuraja femeile să fie mai preocupate de produsele de îngrijire personală, iar, în 1931, are ideea de a acoperi fațada unei clădiri pariziene cu un anunț uriaș pentru o loțiune de păr. Un an mai târziu, odată cu începuturile publicității radio, a lansat și o reclamă cântată, nu vorbită – primul „jingle“ din istoria radioului.
Schueller a murit în 1957 la vârsta de 76 de ani, iar Francis Dalle l-a succedat ca președinte și CEO. Compania a continuat să prospere, cu achiziții precum Lancôme în 1964, Helena Rubinstein în 1989, Garnier în 1978, Maybelline în 1996, Soft Sheen în 1998 și Carson în 2000. În prezent, Liliane Bettencourt, principala acționară a L’Oréal, este a treia femeie din lume ca avere și cea mai bogată din Europa, cu o avere estimată la 39,5 miliarde de dolari.