Povestea familiei care duce tradiția la nivel de artă și câștigă premii la nivel internațional cu produsele noastre, pe care majoritatea românilor le iubesc
George este economist, Silviu este medic veterinar, iar Ionuț este dresor de cai și cascador. Sunt trei dintre frații familiei Cățean. Le sunt alături Dana – soția lui Silviu, și părinții – Leonțică și Elena. Împreună dau viață și energie…
George este economist, Silviu este medic veterinar, iar Ionuț este dresor de cai și cascador. Sunt trei dintre frații familiei Cățean. Le sunt alături Dana – soția lui Silviu, și părinții – Leonțică și Elena. Împreună dau viață și energie fermei Cățean, pe care cei din urmă au preluat-o, de la părinții lor. Sunt un tot unitar care nu se poate diviza, atâta timp cât Ferma Cățean există ca liant între generații.
Ferma Cățean este o afacere de familie care continuă activitatea neîntreruptă a mai multor generații, o modalitate de a duce mai departe tradiția locală din zona de munte: creșterea animalelor și producția de brânzeturi. Am ales să creștem animale din rase locale – vaci Bălțată românească, oi Țurcană și Țigaie de Bran. Începând din 2019, am început să dezvoltăm și divizia de vaci de carne din rasă specializată”, povestește George Cățean, unul dintre responsabilii fermei din Rotbav, județul Brașov.
Ferma Cățean lucrează 150 de hectare de teren arabil și 200 de hectare de pășuni cu înaltă valoare naturală (HNV – high nature value farming), certificate ecologic. Pășunile NHV sunt acele zone unde agricultura industrializată nu a reușit să ajungă și în care biodiversitatea este extrem de ridicată, ceea ce se traduce printr-un număr crescut de plante și flori al căror gust se resimte în lapte și, mai apoi, în brânzeturi.
Fiind o fermă integrată, are capacitatea de a produce aproximativ 90% din materia primă necesară creșterii animalelor – fân, lucernă, porumb, grâu. Acolo se obține laptele, care este mai apoi prelucrat pentru obținerea brânzeturilor tradiționale, precum telemeaua de vacă, telemeaua de oaie, cașul, urda dulce, cașcavalul maturat, telemeaua maturată, brânza de burduf, brânza în scoarță de brad, cașul și cașcavalul afumat. Pentru toate acestea, contribuie zi de zi, pe lângă membrii familiei Cățean, și cele 100 de vaci și 1.500 de oi, la care se adaugă sacrificiul celor 40 de vaci de carne.
„Sănătatea animalelor joacă un rol extrem de important în calitatea materiei prime. Pe timpul verii, ele pasc pe pășunile din zonă, iar iarna sunt hrănite cu fân, lucernă și alte nutrețuri produse pe timp de vară.”
Strategia de marketing a Fermei Cățean a urmat drumul interacțiunii directe cu oamenii: brunch-uri la fața locului, organizate periodic, vizite desfășurate la fermă, participări la târguri sau evenimente culinare.
„Totodată, această strategie a presupus și participarea la evenimente care susțin și promovează hrana sănătoasă și competiții internaționale care atestă calitatea produselor. Brânzeturile Fermei Cățean au câștigat premii la nivel european, precum
O stea de Aur pentru brânza de burduf, acordată de Institutul pentru Gust și Calitate Bruxelles, medalie de bronz pentru telemeaua proaspătă și premiul special al juriului pentru telemeaua maturată, din partea International Taste Award.”
Cu atâtea premii la purtător, brânza din Brașov nu avea cum să nu-și formeze un public fidel. Consumatorii sunt, de fapt, „co-producători”, așa cum îi place lui George Cățean să spună, pentru că ei sunt motivația și determinarea necesare pentru a produce lactate și mai bune de fiecare dată. Dar contribuții pentru dezvoltarea afacerii aduce și colaborarea cu alți producători zonali.


Strategia de marketing a Fermei Cățean a urmat drumul interacțiunii directe cu oamenii: brunch-uri la fața locului, organizate periodic, vizite desfășurate la fermă, participări la târguri sau evenimente culinare.

„În 2014, alături de încă patru producători de produse tradiționale din zona Brașov și o mare rețea de comercializare – Carrefour mai exact –, sprijiniți și de Direcția Sanitar-Veterinară Brașov, am pus bazele primelor insule cu produse locale din hipermarket. Inițial a fost Brașov, după care au urmat Ploiești (în mallul AFI – n. red.) și București (în Carrefour Orhideea – n. red.).”
Astăzi, Ferma Cățean vinde aproximativ 70% din producție prin intermediul acestor insule, restul fiind comercializat prin magazine proprii și parteneri. Și HoReCa este un client important, deși 2020 a fost un an greu pentru acest sector. Asta a impulsionat însă familia Cățean să dezvolte sistemul de comerț online.
Investiții? Antreprenorii spun că le-ar fi greu să le adune pe toate într-un singur număr, istoria businessului având prea mulți ani în spate.
„Tot venitul pe care l-am obținut s-a reîntors în fermă sub formă de investiție: utilaje agricole, achiziții de terenuri, adăposturi pentru animale, depozite, procesare și promovare. Faptul că este vorba despre o fermă integrată, așadar produce materie primă pe care o și procesează și comercializează, ne-a oferit o siguranță financiară consistentă. Bineînțeles, un rol important în zona financiară îl au și subvențiile destinate activităților agricole: de la cele la care au acces toți fermierii, până la cele cu specificitate locală”, spune George Cățean.
Ferma are, pe lângă fondatorii care muncesc zi și noapte, încă 24 de angajați implicați în diverse activități la fermă, indiferent că este vorba despre comercializare, producție sau treburi administrative. O parte dintre ei sunt sezonieri, pentru că, de pildă, laptele de oaie este un produs care există doar în lunile de vară, nu tot timpul anului.
Oilor și vacilor de la Ferma Cățean li se alătură și caii din rasa PRE (Pura Raza Española”. Ei au un grajd dedicat și sunt pe mâinile lui Ionuț Cățean, dresor de cai și cascador, aceste animale de rasă nobilă ajungând astfel să fie pregătite pentru competiții de dresaj, spectacole și, uneori, pentru a performa în industria cinematografică.
Dincolo de fascinația atâtor activități idilice, Ferma Cățean este însă un business, care a adus în 2020 venituri de 2,4 milioane de euro.
Într-un an în care au fost nevoiți să se reinventeze și să găsească noi metode pentru a fi mai aproape de clienți, membrii familiei Cățean au reușit să țină afacerea în picioare.
„Brusc, spațiile în care ne puteam întâlni în mod direct cu clienții au devenit o sursă de spaimă sau locuri unde nu se mai putea sta la discuții. Astfel, am luat decizia de a le da posibilitatea să se bucure în continuare de produse locale, creând un sistem de livrare la ușă, punând în practică expresia «de la fermă-n farfurie». Așa am reușit să ne menținem nivelul vânzărilor, dar și să dezvoltăm parteneriate durabile cu alți mici producători din zonă.”

Oilor și vacilor de la Ferma Cățean li se alătură și caii din rasa PRE (Pura Raza Española”. Ei au un grajd dedicat și sunt pe mâinile lui Ionuț Cățean, dresor și cascador de cai, aceste animale de rasă nobilă ajungând astfel să fie pregătite pentru competiții de dresaj, spectacole și, uneori, pentru a „performa” în industria cinematografică.

S-a dovedit a fi o soluție bună, mai ales că târgurile și evenimentele la care familia Cățean participa în trecut au fost anulate. În continuare, antreprenorii caută noi și noi modalități pentru a fi mai aproape de clienți.
„Suntem foarte aproape de relansarea website-ului nostru și de definitivarea unui magazin online, prin care vom comercializa la nivel național nu doar brânzeturile noastre, ci și produse de la alți producători din zonă. În momentul de față, vindem online printr-un sistem de home delivery, dar, doar în zona Brașov.”
Produsele obținute în unitatea de procesare de la Rotbav, Brașov, ajung în câteva magazine din Brașov, Ploiești, București și în Măcelăria Ferma Cățean.
În plus, tot în 2021, familia Cățean se află în proces de implementare a unui proiect care prevede un nou adăpost pentru vacile de lapte și gestionarea gunoiului de grajd.
„Tot anul acesta, am vrea să demarăm o nouă unitate de procesare a laptelui, care să aibă posibilitatea de a fi vizitată. Începând din 2020, alături de Colegiul pentru agricultură și industrie alimentară, am început să fim implicați în sistemul de învățământ dual, un sistem prin care elevii vin în fermă pentru a învăța aplicat”, explică George Cățean.
Tot 2021 ar urma să aducă participarea la competiții internaționale, dar și certificarea DOP (Denumire de Origine Protejată) pentru brânza de burduf de Bran.
„Mai avem în plan autorizarea unui punct gastronomic local la Rotbav, unde vom putea primi musafiri care vor putea savura bucate pregătite după rețete de familie, cu produse locale”, promite George Cățean.

Familia Cățean se află în proces de implementare a unui proiect care prevede un nou adăpost pentru vacile de lapte și gestionarea gunoiului de grajd.
