Povestea familiei care a construit noul tractor 100% românesc. Cum au reușit să transforme o fabrică comunistă într-o afacere modernă și profitabilă

Fabrici din Austria și Germania au fost un model pentru Mircea Oltean, care a lucrat ca angajat în perioada comunismului în cadrul uzinei IRUM din Reghin. După Revoluție, a cumpărat fabrica în care a lucrat, a eficientizat-o, a investit în noi tehnologii, a adaptat oferta și a reușit să genereze un business profitabil. Acum, fiul său se angajează într-un pariu și mai îndrăzneț: tractorul agricol „made in Romania”, care să concureze cu producătorii mondiali de renume.

Fabrica din Reghin, de pe malul râului Mureș, are un iz vestic pe care îl observi de la intrare: câteva tractoare sunt așezate în ordine pe un gazon tuns la milimetru, aleile din piatră te ghidează către diferitele corpuri de clădire aflate aici – doar accentul ardelenesc al portarului îți amintesc de fapt unde te afli.

În sala de ședințe înspre care el mă direcționează, se află, alături de diplome și medalii, un tablou cu imaginea dezolantă a fabricii IRUM din trecut, alături de imaginea fabricii moderne din prezent. „Cu treabă bună, le facem pe toate”, mă asigură Mircea Eugen Oltean, directorul general al IRUM, reconfirmând astfel interviul stabilit din scurt. Pare agitație, atipic, ar zice unii, pentru un oraș din Ardeal cu circa 35.000 de locuitori: o echipă de televiziune filmează în fabrică, managerii de producție vin la o ședință, montarea unui tablou în holul secretariatului, cu poze ale întregii echipe de management a companiei, este supravegheată de Oltean tatăl și Oltean fiul.

Andrei Oltean, fiul, mă conduce în altă sală de ședințe, mai mare, modernă – un simbol poate al dezvoltării actuale a fabricii cu o istorie de peste jumătate de secol; tatăl se alătură ulterior discuției.

Tânărul Oltean este director de dezvoltare al grupului de afaceri al familiei sale, fiind astfel responsabil de tot ceea ce înseamnă proiecte noi – fie că vorbim despre produse noi și deschideri de puncte de lucru (în cadrul companiei de comercializare de piese pentru echipamente agricole și forestiere Maviprod), până la dezvoltarea tractorului TAGRO de către IRUM, care a ținut titlurile știrilor după lansarea recentă.

IRUM Reghin, compania pe care fiul o conduce împreună cu părinții săi, a fost fondată în anul 1953 cu scopul de a produce, întreține și repara utilaje și mecanisme agricole și forestiere. Compania transilvăneană a trecut prin mai multe transformări, mai cu seamă datorită profitului reinvestit constant, și a ajuns în prezent cel mai important producător de tractoare forestiere și agricole din România.

În prezent, IRUM are aproape 500 de angajați, iar cifra de afaceri pe anul 2017 la nivelul grupului Maviprod din care face parte și IRUM este de 40 de milioane de euro. Cele două companii ale familiei au activități separate – Maviprod comercializează piese, are peste 14 puncte de lucru în țară și este condusă de Violeta Oltean, soția directorului general al IRUM. Pentru acest an, familia Oltean mizează pe o creștere a cifrei de afaceri de 20 la sută.

Tractoarele produse în Transilvania au ajuns să fie vândute în Croația, Slovenia, Belgia, Franța, Spania și Africa de Sud. Cu Maviprod au activități și în Republica Moldova și Ungaria, prezență internațională pe care au ajuns să o dezvolte prin intermediul unui parteneriat cu Perkins, parte din grupul Caterpillar, unul dintre cei mai mari producători de motoare diesel din lume pentru aplicații industriale. Au primit distribuția acestui producător pentru Ungaria în 2010 – astfel au deschis acel punct de lucru de acolo. În prezent, comercializează mai multe produse în Ungaria – în viitor acestora se va alătura și TAGRO.

Drumul de la angajat în comunism la CEO în capitalism

Mircea Oltean, fondatorul afacerii și actualul CEO al IRUM, este originar din satul Jabenița, aflat la 6 kilometri depărtare de Reghin. A făcut facultatea la Brașov, iar în 1985, la absolvirea studiilor universitare, a fost repartizat la Gheorgheni, în Harghita. După perioada de stagiatură, care era obligatorie în perioada comunistă, Mircea Oltean devenise inginer-șef al unei fabrici locale.

S-a întors însă pentru soția sa, Violeta, în Reghin. Istoria lui la fabrica IRUM din Reghin a început astfel în postura de angajat al acesteia, alături de soția sa, în perioada comunismului.
Aptitudinile antreprenoriale nu lipseau însă din familia lui Mircea Oltean nici în condițiile regimului comunist: tatăl tânărului inginer nu lucrase niciodată într-o fabrică de stat în perioada comunistă și a obținut autorizarea de a munci acasă, unde avea un mic atelier de tâmplărie în care producea ferestre și uși.

Imediat după Revoluție, soții Oltean au avut parte și de primul contact cu exteriorul. Foști colegi de facultate, sași de origine, erau stabiliți în Germania și i-au chemat pe el și pe soția sa. „Am rămas doar o lună, în care am lucrat, apoi am lucrat câte o lună și în anii ce au urmat, în intervalul 1990-1994”, descrie Mircea Oltean munca în Nürnberg, în agricultură, în cultivarea de viță-de-vie.

Andrei, în vârstă de 5 ani atunci, i-a însoțit și el în Germania și chiar și în via unde a avut ocazia să vadă primele tractoare. „Dimineața, ca să nu rămân singur, fiindcă mi-era frică, era un mediu total nou – nu știu cum făceam că mă trezeam la 5 și mă duceam cu ei – astfel că atunci, primul job pe care mi l-am dorit era cel de tractorist”, își amintește el râzând.

De ce nu au rămas în acele vremuri în Germania? „Am realizat că indiferent ce faci, tot un străin vei rămâne acolo, puteam să îmi găsesc un job – cu ingineria sigur găseam ceva convenabil”, spune Mircea Oltean. Iar fiul său îl completează: „Tot timpul a fost foarte motivat să facă ceva aici – am vrut tot timpul să facem ceva, să demonstrăm că și noi, românii, putem să facem lucruri serioase și pe termen lung, de calitate. Am clădit afacerea cărămidă cu cărămidă și am reușit să ajungem unde suntem astăzi”.
În 1996, soții Oltean au luat decizia de a renunța la munca în fabrică și au pus bazele propriei firme, Maviprod. „După ce a venit capitalismul, cei care conduceau aici tot influențe comuniste aveau – acesta este de fapt și motivul pentru care am plecat din fabrică, eram nemulțumit că lumea nu a înțeles ce se întâmplă și nu s-au schimbat lucrurile.”
Trei ani mai târziu, au văzut însă potențialul de a transforma fosta fabrică comunistă și au preluat-o, cu 2 milioane de mărci germane, în baza unui împrumut bancar: „Dacă în urmă cu câțiva ani lucram cu 7 mărci pe oră, să cumperi ceva cu 2 milioane de mărci era ceva de neimaginat”, mai spune Mircea Oltean.

A fost singura privatizare din Reghin realizată prin licitație și nu prin MEBO (Management Employment Buyouts, trecerea mijloacelor de producție din proprietatea statului, în proprietatea muncitorului). „Nu au fost mulți participanți fiindcă nu era atractiv, era în pierdere.” Totuși, spun că majoritatea așteptau să treacă două-trei licitații ca să scadă prețul – „El nu a mai așteptat, iar la primul termen de licitație a licitat suma cerută – dacă mai aștepta să scadă prețul, mai apăreau și alții, interesați doar de teren – erau fabrici vândute doar cu 1 leu.”

Au obținut finanțarea de la bănci și au avut o perioadă de plătit – în trei luni aveau termenul limită. Licitația a fost în noiembrie, iar apoi în martie au intrat în posesia acțiunilor – în momentul în care au reușit să plătească integral tot pachetul de acțiuni.

Direcția de atunci a fabricii era înspre faliment – cu datorii, condiții de muncă foarte grele. Mircea Oltean își amintește că în prima iarnă, în hale erau -7 grade: „Îngheța uleiul mașinilor, oamenii erau verde-albaștri din cauza frigului sau în turnătorie nu vedeai la doi metri din cauza gazelor, a fumului, lucruri care astăzi nu se mai întâmplă și în hale sunt alte condiții de muncă, nu avem noxe sau alte lucruri care să dăuneze sănătății angajaților.”

În ceea ce privește Maviprod, compania a avut de la început un traseu ascendent, în condițiile de piață de atunci: „Dacă știai să te miști repede, foarte ușor puteai să îți dublezi afacerile de la o lună la alta. Trebuia să te miști foarte repede fiindcă și dobânzile la bănci erau foarte ridicate – 170-180%. Pe de o parte, dacă nu mișcai repede, nu reușeai să fii rentabil, iar pe de altă parte, nu-ți creștea afacerea; riscurile erau pe măsură”. A fost o perioadă în care fiecare lună însemna dublul lunii precedente ca și afacere, în 1995-1997.

Punct și de la capăt

Fabrica achiziționată era însă una veche, cu tehnologie din anii ’70 și cu o serie de datorii la bugetul de stat. Mircea Oltean a creat atunci o strategie pe termen lung, dar și una pe termen scurt, prin care să scadă costurile și să crească eficiența. Au început o retehnologizare intensă, care a prevăzut investiții în turnătorie, tratamente termice, prelucrări mecanice etc. „Practic astăzi, pe baza tuturor aceste investiții, am devenit unii dintre cei mai importanți producători de utilaje forestiere din Europa”, spune el.

Atunci când a cumpărat fabrica, Mircea Oltean și-a propus o diversificare a activității acesteia, iar un sector mai apropiat decât ceea ce făceau și înspre care se puteau orienta era cel agricol.

Au încercat un prim pas în această direcție în 2007, printr-o colaborare cu producătorul românesc Uzina Tractorul din Brașov: IRUM ar fi trebuit să vină cu motorul și ambreiajul, iar UTB cu restul componentelor. Falimentul UTB a oprit însă și acest proiect.

„Industria românească era una făcută de specialiști – am văzut fabrici mari, am făcut facultatea în Brașov. Roman Brașov, Tractorul – cei care au coordonat aceste fabrici erau tehnicieni; până la urmă, regulile tehnice sunt aceleași și în comunism, și capitalism – dar dorința de îmbogățire a unor persoane, pe termen scurt, să vândă la fier vechi tot ce era, să vândă terenurile, a distrus multe dintre fabrici – or acestea sunt chestiuni  de interes național și nu am văzut pe nimeni să plătească – acestea sunt crime, toți trebuia puși la zid.”

Astfel, din punctul de vedere al familiei Oltean, multe dintre acele fabrici puteau fi eficientizate: „Nu totul era bun, dar până la urmă, dacă ești investitor, faci curățenie, vezi ce se pretează – structura de fabricație la IRUM nu este ca în trecut, foarte multe dintre produsele care nu aveau succes în piață au fost scoase din producție. Tehnologia era clar depășită, rolul nostru era să identificăm care sunt lucrurile consumatoare de energie, de pildă, să le scoatem și să venim cu altele”, spune Mircea Oltean.

„Ei aveau un potențial imens, probabil că este una dintre cele mai mari crime care s-a făcut la nivelul industriei românești, era o fabrică integrată pe 180 de hectare, în care se făcea tot – am vizitat producători mari, cum ar fi John Deere, de exemplu, și am văzut fabrici de profil; dar nu mai întâlnești ceva precum Uzinele Tractorul din Brașov”, își exprimă părerea referitoare la falimentul uzinei Tractorul și Andrei Oltean.
Din punctul lui de vedere, o fabrică precum aceea reprezenta munca părinților generației sale: „În anii ‘80 stăteau la coadă pentru orice și nu aveau acces la aproape nimic, toate acele economii s-au făcut pentru a crea mastodonți de genul acela – păcat că toți anii aceia de sacrificiu ai populației s-au aruncat la gunoi, cum a fost și cazul UTB-ului”.

Soarta acesteia a fost până la urmă, ca în cazul multor altor fabrici locale, să fie valorificată în scop imobiliar, după ce anterior utilajele au fost vândute cu prețuri derizorii: „Au vândut utilaje care valorau sute de mii de euro la preț de fier vechi, le luai cu 10.000-15.000 de euro; chiar și noi am reușit să luăm două mașini de acolo care noi costau sute de mii de euro și le-am luat cu în jur de 15.000 de euro”.
Directorul de dezvoltare al IRUM oferă compania lor drept contraexemplu: „Fabrica noastră era una cu tehnologii din anii ’70, în Tractorul s-a investit foarte mult și erau mașini foarte noi, pe care le cumpărau chinezii și nemții; noi am luat vreo 2-3 – în rest au dus și în China, Polonia, Germania, s-a evaporat totul, dar era o fabrică impresionantă”.

Rolul principal în succesul IRUM l-a avut tatăl său, subliniază Andrei Oltean, „înțelegând mecanismul și fiind de specialitate, a reușit să rentabilizeze foarte repede tot businessul și a știut unde să intervină”. Pe de altă parte, vechii manageri, care veneau din perioada comunistă, nu erau suficient de conectați cu realitatea capitalistă și nu înțelegeau ce trebuie să facă pentru profitabilitate.

Spre exemplu, spune Andrei Oltean, prin investițiile în tehnologie și infrastructură, reușesc ca în prezent să cheltuie tot atât de mulți bani pe gaz cât plăteau în 1999, când au cumpărat fabrica și produceau mai mult.Nu au făcut un total al investițiilor de până acum, dar Andrei Oltean precizează că de când au cumpărat această fabrică, tot profitul a fost reinvestit.

Au vrut să umple golul lăsat de Uzina Tractorul Brașov

În 2010, după ce au văzut că UTB-ul a dispărut din piață și a rămas astfel un gol, și-au propus să intre în piața agricolă, „lucru care nu este ușor, este o piață foarte competitivă, sunt producători foarte mari, care au utilaje bune, la costuri bune”, spune Andrei Oltean.
Au hotărât ca primul pas să îl facă în colaborare cu un partener extern, prin care să intre în piață cu un utilaj deja testat – asemănător cu ceea ce oferea Tractorul Brașov. Au intrat astfel în colaborare cu producătorul de tractoare Belarus, ce presupunea ca ei să le furnizeze piesele pentru asamblarea a două modele de tractoare în Reghin. „Am reușit să venim în piață cu un tractor simplu, robust, asemănător cu ce oferea UTB-ul”, spune tânărul Oltean.

De altfel, spune că și fabrica celor de la Belarus era similară cu Tractorul Brașov; aparține statului din Belarus, au totul integrat, la fel cum era UTB-ul. „Belarusul producea tractoare pentru anumite țări, Rusia de exemplu, România făcea pentru altele”, explică el cum era împărțită activitatea celor doi mari producători. În septembrie 2016, producătorul român de tractoare articulate forestiere lansase trei utilaje forestiere noi – două dintre acestea fiind concepute exclusiv de inginerii societății și fabricate la Reghin. „Dar normal că am avut și visul acesta de a avea un tractor agricol 100% IRUM, pe lângă cel forestier”, spune Andrei Oltean. „Ne-am dat seama că este nevoie de foarte multe investiții în zona aceasta ca să poți să vii cu un produs adevărat în piață, fiindcă astfel poți să faci orice, poți să faci și un BMW, dar la final vezi că te costă 200.000 de euro.”

Cum faci un tractor?

„În primul rând a fost foarte important să vedem pe ce zonă de fermieri mergem. Am hotărât să mergem pe cei mici și mijlocii – dar pentru anumite lucrări, se adresează și celor mari”, descrie Andrei Oltean unul dintre pașii făcuți în direcția construirii tractorului agricol „made in Romania”. Au hotărât astfel să aleagă o gamă de la 86 de cai-putere la 102. 

Un element important este motorul – astfel că au început de aici; apoi, legat de design și de alte specificații tehnice, au făcut o serie de cercetări de piață și, spune Oltean, au încercat să creeze un produs care să îi reprezinte, să aibă o identitate unică.
Pentru dezvoltarea designului au început de la elemente precum logoul companiei, care este reprezentat de un cal, apoi s-au adăugat alte elemente pe care ei să le pună în valoare.

„Am început să construim ca un joc de Lego, iar la final am reușit să scoatem un produs”, spune Andrei Oltean. Au fost însă tot timpul atenți și la costuri și, spune tânărul, au reușit astfel ca produsul să fie competitiv în piață și să poată fi destinat și exportului.
În total, a durat cam cinci ani construcția TAGRO. Denumirea vine de la TAG, tractor agricol, care se referă la prima gamă de tractoare agricole pe care ei le-au asamblat sub licența Belarus; ulterior au adăugat RO, reprezentând atât „industria românească în acest an al centenarului”, cât și inițialele orașului Reghin și ale familiei Oltean.

Ambiția lui Andrei Oltean este ca TAGRO să fie mai bun decât tractoarele dezvoltate în Belarus și ansamblate la Reghin. Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Utilaje Agricole și Forestiere – IFOR – care funcționează la Reghin din 2015, centru înființat de IRUM, în urma unei investiții de 2,65 milioane de euro. Alți 4 milioane de euro au fost investiți în concretizarea proiectului TAGRO. Producția în serie va începe în aprilie 2019, iar conducerea IRUM Reghin estimează că în primul an vor fi produse și vândute 200 de tractoare TAGRO, în 2020 va fi depășit pragul de 300, iar în 2021 vor urma alte 500 de tractoare.

Din Reghin până în Africa de Sud

„În primul rând, aici trebuie să avem succes pentru a avea succes și în alte țări”, consideră Andrei Oltean, care speră ca succesul tractorului agricol lansat să fie mai întâi atins în România. Potrivit lui, valoarea pieței este de peste 2 milioane de utilaje pe an – spre comparație, piața de utilaje forestiere este de undeva la 7.000 de unități în fiecare an. „Diferența este enormă, potențial există – e important să vedem ce decizii o să luăm și cum o să reușim să le punem în aplicare – fundația acestui proiect trebuie să fie piața din România – că aici știm tot, începând de la clienți, cultura țării etc.”
Completează: „Nu vreau să fiu mult prea optimist, însă consider că dacă ne facem treaba cum trebuie, o să aibă un impact bun și în economia românească, în industrie, iar apoi planurile noastre sunt să vindem și în alte țări.”
De altfel, la fel au procedat și în zona forestieră – fundația a fost România, iar apoi, în momentul în care au considerat că au un nivel tehnologic bun pentru a face și export, în 2010, au început o campanie de dezvoltare la nivel internațional, ajungând acum să aibă dealeri în majoritatea țărilor din Europa unde se face exploatare forestieră – dar au vândut și în Africa de Sud.

 „Va veni și vremea orașelor mici”

Tânărul Oltean observă că sunt câteva afaceri importante în Reghin, oraș cu circa 35.000 de locuitori, printre care Hora, cea mai mare fabrică de instrumente muzicale din toată Europa. „Eu zic că nu e nici ușor, nici foarte greu să faci afaceri aici. Fiecare zonă are avantajele ei.” Din rândul avantajelor, Andrei Oltean enumeră relaxarea oamenilor și faptul că ei reușesc să atragă forța de muncă prin intermediul brandului:  „Fiind un oraș mic, oamenii nu sunt atât de încărcați psihologic. Dacă ai un brand bun de firmă și dacă creezi un mediu bun de lucru – nu ai probleme cu recrutatul, din acest punct de vedere am stat chiar bine.”

Pe de altă parte, fiindcă aveau nevoie de ingineri, iar orașul era mai mic, spune că au întâmpinat uneori probleme la acest capitol. În acest sens, analizează unde să deschidă un birou de proiecte în cadrul centrului de dezvoltare, IFOR, iar orașele pe care le iau în calcul sunt Brașovul și Clujul. În afară de costul vieții, un alt avantaj al unui oraș mic, sesizat de cei care s-au întors aici, este calitatea vieții: spre exemplu, locul de muncă este, de cele mai multe ori, la 5 minute distanță față de casă, spre deosebire de situația în care se află cei mai mulți dintre angajații aglomerărilor urbane.

Pe de altă parte, un dezavantaj este lipsa dezvoltării activităților sociale: „Nu ai un cinematograf, de exemplu”.
Andrei Oltean este de părere că „va veni și vremea orașelor mici” atunci când se va ajunge la un nivel de saturație în orașele mari ale României, în care oamenii vor migra înspre acestea. De altfel, astfel de cazuri a văzut deja, chiar în rândul angajaților lor, care au venit aici nu doar din orașele României, ci chiar și din afara țării.

 Renovarea de mentalități

Cele două companii ale familiei Oltean – Maviprod și IRUM – au în total circa 600 de angajați, dintre care circa 500 lucrează în cadrul IRUM, jumătate dintre ei, reprezentanți ai generației mai vechi de muncitori. „Chiar glumim că așa cum am refăcut infrastructura, am retehnologizat, acum lucrăm și la «renovarea mentalității oamenilor», este un amestec de generații și aici e foarte mult de lucru pentru a-i face pe oameni să înțeleagă de ce trebuie să facă calitate, de ce nu putem spune că «lasă, merge și așa».”

Andrei Oltean observă că este mai greu să lucreze la schimbarea vechilor mentalități decât să lucreze cu noile generații, fiindcă „lumea a fost obișnuită să lucreze într-un anumit stil – e greu să facă anumite schimbări, dar dacă îi faci să înțeleagă care e impactul pozitiv asupra companiei, nu sunt probleme”. 

Potrivit tânărului, până acum nu au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește recrutarea.
„În partea aceasta de personal calificat încercăm să căutăm oameni de valoare, idee în care am reușit să repatriem anumiți ingineri care lucrau la anumite firme din afara țării, am reușit să îi aducem să lucreze în Reghin. Inclusiv managerul departamentului de cercetare-dezvoltare este din Brașov și a lucrat foarte mult anterior în Italia și Franța.”

Spune că încurajează un stil de lucru în companie în care oricine să își poată spună părerea: „Încercăm să creăm comunicare în firmă, fiecare poată să aducă un plus, atunci încercăm să ascultăm pe toată lumea, ce are de spus”.
„Creând un mediu bun de lucru pentru angajați, inclusiv cum este pentru zona aceasta de cercetare și dezvoltare, am reușit să oferim o alternativă tinerilor care fac facultatea la Cluj, la București – să le oferim posibilitatea să se întoarcă și acasă, să aibă un job ca lumea și aici”, adaugă Andrei Oltean.
Și el este, de altfel, un exemplu al celor care s-au întors – spune că „pe jumătate însă”, fiindcă, în contextul în care au un birou și la Cluj, lucrează și de acolo, dar își petrece minimum trei zile pe săptămână în Reghin, în fabrică.

Mereu cu gândul la afacerea de familie

Andrei Oltean nu și-a pus niciodată problema de a lucra în altă firmă în afară de a familiei. Prima amintire a tânărului legată de afacerea familiei ține de momentul în care au ales numele Maviprod, când el avea în jur de 7 ani: M vine de la Mircea, A de la Andrei, Vi, de la Violeta. „Apoi, îmi mai aduc aminte că ai mei erau tot timpul foarte ocupați și mai ales la începuturi biroul însemna mult și acasă – de exemplu duminica în bucătorie tata făcea contabilitatea etc. Toate aceste lucruri m-au racordat atât de mult la afacere, auzind ce se întâmplă în casă eram convins că asta vreau să fac.”

Apoi tot timpul s-a simțit atras de tractoare: „Când ești mic, te întreabă lumea ce vrei să fii – eu ziceam tractorist – cam acesta a fost primul job pe care mi-l doream, iar acum am ajuns să facem tractoare”.
Directorul de dezvoltare al IRUM consideră că nu este o problemă faptul că mulți dintre copiii unor antreprenori care au fondat afaceri importante în România nu vor să preia frâiele acestora – observă că astfel de situații există și în statele vestice, unde moștenitorii sunt doar acționari. Spre exemplu, a întâlnit-o la o conferință în Statele Unite pe tema afacerilor de familie pe una dintre moștenitoarele imperiului Mars: în situația acestei companii, chiar dacă moștenitorii sunt în jur de 50, niciunul dintre ei nu este implicat în afacere.

Andrei Oltean a făcut facultatea la Cluj, dar a făcut un semestru la Universitatea Tehnică din Stuttgart – „o zonă foarte puternică pe tipul acesta de învățământ, fiindcă în Stuttgart sunt Mercedes, Porsche, ei au sediile acolo și cresc o serie de ingineri de valoare”. Apoi la doctorat iarăși a fost câteva luni în Germania, în zona de motoare diesel, undeva în nordul Germaniei. În rest, spune că încearcă să ajungă la cât mai multe cursuri internaționale: „Sunt la un alt nivel și m-am lămurit acum și mai mult că este foarte importantă educația”.
În timp ce Andrei Oltean este directorul de dezvoltare al grupului, Mircea Oltean este directorul general al IRUM, iar mama sa este directorul general al Maviprod – „Ea este șefa, glumim noi”. În ceea ce privește munca alături de tatăl său, spune că prin intermediul acestuia a identificat elementele de bază care trebuie îndeplinite pentru succes: „Corectitudine, seriozitate, iar probabil că unul dintre cele mai importante lucruri care au ajutat la dezvoltarea de până acum a fost că nu s-au pus banii pe primul loc și tot timpul era prioritară dorința de a face ceva – de a lăsa ceva în urmă”.

 Vânzare?

Andrei Oltean spune că nu au luat niciodată în calcul vânzarea firmei, deși oferte în acest sens au existat.
Mircea Oltean spune și el că au primit mai multe oferte de vânzare – chiar și anul trecut i-au „mai abordat unii-alții, dar momentan nu avem în minte asta”.

„Vrem să facem ceva pentru orașul ăsta, pentru țară, ca lucrurile să meargă mai bine. Probabil pe unii îi motivează partea financiară, dar noi, ca familie, niciodată nu ne-am făcut socotelile în afaceri în bani – banii sunt o consecință a ceea ce faci, dar niciodată nu am fost obsedați să facem asta, satisfacția este atunci când vezi că se întâmplă niște lucruri”, spune CEO-ul IRUM Reghin.

În ceea ce privește tractorul „made in Romania”, Mircea Oltean spune că a observat foarte mult interes și a primit multe întrebări legate de proiectul tractorului TAGRO: „În România nu se întâmplă astfel de lucruri, lumea așteaptă imediat ceva românesc, dacă vorbim despre aceleași performanțe și costuri asemănătoare, eu zic că majoritatea românilor vor alege un produs românesc”.

TAGRO,
primul tractor agricol sută la sută românesc
Primul tractor agricol sută la sută românesc produs după o pauză de 15 ani, TAGRO, este un tractor conceput și realizat pe platforma IRUM Reghin. Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Utilaje Agricole și Forestiere – IFOR – care funcționează la Reghin, în Transilvania. Acest centru a fost înființat de grupul IRUM, a presupus o investiție de 2,65 milioane de euro și reunește aproximativ 50 de ingineri români.