Povestea fabuloasă a lui Remus Borza, omul care a redresat Hidroelectrica și care apoi s-a implicat în politică în partidul ALDE. Ieri a votat împotriva moțiunii și va fi dat afară din partid

Remus Borza a erupt în media în vara anului 2012, momentul în care Euro Insol, compania sa specializată în insolvențe, a preluat administrarea Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie locali. De atunci atitudinea sa bătăioasă, duelurile cu „băieții deștepți“, cu angajații companiei energetice sau chiar cu politicieni l-au menținut în prim-plan; ba administrarea producătorului de energie i-a adus chiar și un dosar penal. Dincolo de acestea, cine este avocatul care s-a luptat cu 500 de băieți deștepți și care răspunde de 300 de directori și de 27.000 de angajați?

“Am constatat că 1.000 de cuvinte nu fac cât o cifră. Cifrele sunt atât de clare și atât de greu de combătut, cifrele au o forță colosală. De aceea îmi întăresc orice afirmație cu o cifră.”

Trebuie să spun din capul locului că Remus Borza a fost unul dintre cei mai spumoși invitați de la evenimentul „Meet the CEO“, cu o atitudine dezinvoltă și cu un discurs plin și fluent. Nu s-a sfiit să povestească amănunte din viața sa care i-au făcut pe unii dintre cei prezenți să se foiască, politicoși, pe scaune, dar a făcut-o cu spirit, folosind din când în când expresii tipic ardelenești, rostite cu accent inimitabil. Iar din amestecul de ardelenisme, cifre exacte, expresii avocățești și personaje s-a conturat o istorie aparte. Spune despre sine că este „un băiat de la țară plecat cu 100 de lei în buzunar să facă istorie“ și care a terminat dreptul în generația ’95, „ultima promoție serioasă pe care a dat-o Facultatea de Drept a Universității București“. A aspirat dintotdeauna la lucruri mari și are o credință: „cu cât îți propui lucruri mai mari de făcut, cu atât izbutești să faci cât mai multe dintre acestea“. Mai crede că, dincolo de familie sau de copii, indiscutabil cele mai importante realizări, un om trebuie să lase o dâră a trecerii prin timp și viață și în plan profesional.

Borza s-a născut în Maramureș, în Țara Lăpușului, o zonă cu oameni molcomi, liniștiți, cu port în alb și negru, de unde vine și Grigore Leșe, care i-a fost profesor în primele clase și cu care venea la Cântarea României, cu corul. S-a născut iarna, pe ger, în sania ce o ducea pe mama sa spre dispensarul unde venise pe lume, cu ceva vreme înainte, actorul Emil Hossu. De atunci a rămas cu intoleranță la frig, la iarnă, și din ’93 pleacă, de revelion, spre țări mai calde. A crescut la lampa cu petrol, pentru că satul a fost electrificat abia în 1979, când pleca la școală. Spune că evoluția în carieră i-a fost influențată decisiv de o „comisie“ din sat – învățătorul, medicul și popa – care i-a refuzat accesul la școala locală. Drept urmare a ajuns să învețe într-o comună apropiată, unde l-a avut profesor pe Grigore  Leșe, apoi la Baia Mare, la liceu; mutatul la Baia Mare a presupus și intervenții la Partid, pentru că era prin 1987, iar o schimbare de domiciliu era o întreprindere mult mai complicată decât am putea bănui astăzi.

Știți teoria aceea cu lanțul de șapte oameni care se cunosc și care leagă oamenii între ei? Ei bine, am ajuns la concluzia că Remus Borza face parte, cu un mare grad de probabilitate, din lanțurile de cunoștințe ale tuturor românilor – a venit în contact cu o mulțime de oameni și este legat, într-un fel sau altul, de o mulțime de oameni: s-a născut în dispensarul acela care îl conecta cu Emil Hossu, a învățat cu rapsodul Leșe, a avut-o stagiară pe Elena Udrea, face parte din generația de absolvenți de drept care îi include și pe premierul Victor Ponta, pe Marius Tudose, noul președinte al CSM, pe avocații Dragoș Vilău sau Gabriel Zbârcea sau pe procurorul general al României, Tiberiu Nițu, l-a avut angajat pe ziaristul Ion Cristoiu, a colaborat cu o mulțime de artiști, cântăreți sau oameni din modă și a venit în contact cu sumedenie de avocați, interlopi, politicieni sau guvernanți.

Se simțea atras de medicină, dar o dragoste de tinerețe l-a făcut să se îndrepte spre București, spre drept. A fost anul cu cea mai mare concurență, 22 pe un loc. „Pe 240 de locuri eram vreo 4.800 de candidați. Am ajuns la drept urmărind o himeră, o iubire neconsumată, neîmpărtășită, neîmplinită.“ A muncit în perioada studenției, iar începutul a fost în presă. „Am lucrat mulți ani în presă, am fost primul angajator al lui Ion Cristoiu. În 1989, în decembrie, am fondat împreună cu alții un ziar, Ziarul Maramureșului, care apare și azi. În 1990 am fondat revista Buturuga Mică, la Baia Mare, care a produs o revoluție, o emulație.“ Buturuga Mică a fost remarcată, în timpul unui interviu la TVR, în vara anului 1990, de actorul George Mihăiță, iar rezultatul a fost apariția uneia dintre primele reviste postrevoluționare pentru adolescenți, Salut. „Acolo erau trei patroni: George Mihăiță, Remus Borza și Ioan Hidecut (primul președinte al trustului Domus), iar redactor-șef Ion Cristoiu, care în toamnă, în 1991, a plecat de la noi și a înființat Evenimentul Zilei.“ După revista Salut a urmat alta, Show Moda, de modă, în 1994, la care a colaborat cu Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu sau Dana Săvuică.

O extensie interesantă a carierei sale a fost cea de impresar. „Am fost primul impresar din România cu atestat de la Ministerul Culturii. Am făcut filme cu Laura Stoica, cu George Mihăiță, Daminescu, Cotabiță, Mădălina Manole, o întreagă pleiadă de artiști.“ Anii de presă s-au constituit însă într-o perioadă foarte dificilă. „Cei care mai sunt și acum în presă își aduc aminte că atunci era o nebunie. De la lună la lună se majora prețul hârtiei. Eu am fost primul importator de hârtie din Finlanda, într-o perioadă când toată lumea stătea la coadă la hârtie la Letea… Am fost primul care a tipărit pe o rotativă, primul client al celor de la Infopres, de la Odorheiul Secuiesc. Și impresar, și artistic, și editor de presă și comersant. Având conexiuni așa bune cu mediul artistic am făcut două firme.“ Firmele respective au fost de distribuție a produselor electrocasnice. „Produsele electrocasnice erau produse de monopol, abia prin 1992 – 1993 au început să vină importurile. Am făcut avere atunci în comerțul cu electrocasnice, atunci am făcut primul milion de lei, dar era inflație de nici nu mai știu… Dar primii bani mulți i-am făcut din comerț.“

Remus Borza spune că a fost și unul dintre inițiatorii decretului-lege 150/90, prin care s-au înființat fundațiile pentru tineret care au preluat patrimoniul UTC, la vremea aceea în valoare de aproape un miliard de lei. „În baza legii toate organizațiile de tineret nou înființate, sub forma unor fundații sau asociații, sub forma unor cooperative meșteșugărești, agricole, întreprinderi socialiste, unități de învățământ liceal-universitar puteau să revendice întregul patrimoniu: case de cultură, hoteluri la munte, la mare. A fost prima prăduială de după ’90, pentru că toate acestea s-au evaporat apoi, și banii, și activele. A fost un fel de privatizare pe model rusesc.“