Povestea emoționantă a refugiatei siriene care participă la Olimpiada de la Rio

Yusra Mardini era o adolescentă siriană obișnuită, a doua din cele trei fiice ale familiei, pasionată de gimnastică și înot, care ducea o viață normală. Asta până când agravarea războiului civil din țara sa a aruncat-o într-o situație de viață și de moarte, din care a scăpat prin înot. Ea va participa pe opt August la Olimpiada de la Rio, la proba de 200 de metri, în echipa special formată din foști refugiați –  Refugee Olympic Athletes.

În august 2015, la patru ani și jumătate de la începerea războiului civil, când lucrurile au luat o turnură mult mai gravă, Mardini și sora sa mai mare, Sarah, au părăsit Siria cu doi veri ai tatălui lor și alți refugiați pe aceeași cale luată de alți patru milioane de compatrioți. Traseul a presupus, pe lângă patru nopți în junglă, diverse dispute și amenințări, și traversarea unui drum pe apă, pe Marea Mediteraneană, spre Grecia.

Nu a durat mai mult de 30 de minute din călătoria lor spre Grecia, când motorul bărcii lor a cedat sub presiunea celor 20 de oameni în loc de șase sau șapte cât ar fi trebuit. Apa se prelingea pe barcă, bunurile au fost aruncate peste bord, iar panica s-a instalat. „M-am gândit că e o mare rușine să ne înecăm, în contextul în care eu sunt înotătoare”, s-a gândit ea.

Cum puțini refugiați știau să înoate, Sarah a sărit, la fel și sora sa. Pentru următoarele trei ore și jumătate, cele două împreună cu o altă tânără femeie au târât barca ruptă spre mal, agățându-se de coardele suspendate din lateral. Cu 30 de minute înainte să ajungă la țărm, au cedat de epuizare. Din acea zi, Mardini urăște largul mării. „Am văzut cum viața trece prin ochii mei. Acum numai când mă uit la mare îmi vine să leșin”, declară tânăra. Ajunși la țărm, mai mulți refugiați vizau ca destinație finală Germania. Din Grecia, trecând prin Macedonia, Serbia, Ungaria, Austria pe jos, cu trenul și cu autobuzul, au ajuns într-un final la Berlin.

Prima casă în Germania a fost o tabără de refugiați, unde a găsit în apropiere și o piscină. Cu ajutorul unui translator, surorile au fost puse în legătură cu unul dintre cele mai longevive cluburi de înot din Berlin. „Ne-au observat tehnica, ne-au plăcut, ne-au acceptat”, spune ea. După patru săptămâni de antrenament, antrenorul său a început să-și facă planuri pentru Olimpiada de la Tokio din 2020 – însă în luna martie a acestui an, Comitetul Internațional Olimpic a anunșat formarea unei echipe de refugiați la Jocurile din această vară de la Rio, „pentru a trimite un mesaj de speranță pentru refugiații din lumea întreagă”.

Cu două luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Rio, Mardini a primit un e-mail de la CIO – va concura anul acesta în echipa menționată mai sus. Susținută de sistemul german al școlilor de elită, ce îi permite să se antreneze de două ori pe zi într-un bazin olimpic de lângă școala sa, înotătoarea bate record după record și așteaptă proba de pe opt august.

Antrenorul său o descrie ca fiind o persoană perseverentă, iar tatăl său, care acum trăiește la Berlin împreună cu restul familiei, spune că fiica sa îi trăiește visul.