Povestea brandurilor românești din vin

Domeniul vinurilor constituie un studiu de caz special. Pe de o parte este un domeniu cu o îndelungată tradiție, dar sunt și afaceri noi, care înfloresc, cu investitori deopotrivă români și străini. Nu mai puțin de 250 de crame funcționează acum în România, țară aflată pe locul șase în topul european al producătorilor de vin și pe locul 12 la nivel mondial. Pe de altă parte, industria de vin este singurul domeniu care se poate lăuda cu absorbția totală a fondurilor europene pe alocarea de până în 2014. Vinul a ademenit mulți pasionați, care au pus la bătaie milioane sau zeci de milioane de euro, dar cere timp, răbdare și know-how pentru a culege roadele unei investiții. Mărcile românești se luptă deopotrivă pe piața locală și cea internațională pentru a atrage consumatorii, a arătat cea mai recentă ediție a Business Club-ului, realizat cu sprijinul Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, AMRCR, Ecopack și Cotnari.

Cum vedeți perspectivele industriei locale de vin?

CĂTĂLIN PĂDURARU: Dacă nimic nu se schimbă și lucrurile rămân în actuala stare de inerție, piețele mature au format și operatori foarte puternici. Nu este o perspectivă luminoasă pentru că nici în prezent nu se pun întrebările fundamentale, de strategii. De obicei nu se răspunde la întrebarea cum, ci de ce, ce, de unde și pentru ce. În acest context, nu văd cum – decât dacă apare vreun accident, să fim ajutați de astre – putem progresa în lipsa oricărui tip de studiu referitor la piață. Studiile științifice sunt singurele care pot răspunde la întrebări fundamentale, este singurul mod de lucru, de a exclude subiectivismul, și care îndepărtează polemicile. Este vorba, până la urmă, de fundamentarea unor lucruri reale, de cunoașterea pieței, a consumatorului, a noului consumator – despre care nu știm aproape nimic, a modului în care accesează el informațiile, care sunt tiparele lui de consum. E nevoie de studii antropologice, de studii sociale, economice, e nevoie să vedem ce au făcut alții. E nevoie să scanăm cu onestitate oferta noastră și abia apoi să formulăm mesajele pe care vrem să le vindem. În momentul de față spunem niște lucruri valabile, frumoase, bune, dar nu ne diferențiază cu nimic de restul ofertei din piața mare. Apropo de piața mare, este nevoie de literatură de specialitate, din limbile de circulație internațională în limba română și la fel de bine din limba română spre piețele vorbitoare de alte limbi.

EMIL DUMITRU: Sigur, s-au făcut foarte mulți pași dacă ne uităm la cum arăta România în 2007 și cum arată azi. Am fost până deunăzi campioni la capitolul absorbției de fonduri europene, dar se pare că de doi ani nu mai avem același succes și anul acesta avem doar 11 milioane de euro absorbiți din 47,5 milioane de euro. Asta înseamnă că fie avem o subfinanțare pe partea de creditare, fie s-au birocratizat foarte mult măsurile. Eu am fost în Ministerul Agriculturii când s-a scris primul ordin de ministru pe măsura de reconversie-restructurare, pe care se acordau sume forfetare fără să se ceară adeverință, că nu ai nevoie de adeverință. La momentul acesta un dosar de reconversie pentru 10 hectare a ajuns să cântărească kilograme. Este un aspect de ordin tehnic care ilustrează foarte bine cât de mult s-a complicat birocrația. E și din pricina persoanelor care verifică dosarele depuse de viticultor sau fermier, a dus la un eșec în absorbție. Dacă discutăm de piețe, trebuie să ne referim la două subiecte. În primul rând, vinul pe piața comunitară și de export pe terțe piețe este legat de imaginea de țară.

Dacă nu vom avea o strategie pe ce înseamnă participarea la toate târgurile internaționale astfel încât aceste produse care sunt până la urmă printre puținele cu care ne putem mândri, și bine este să o considerăm locomotiva de imagine pe care România ar trebui să o promoveze, n-o să reușim. Eu știu că piețele spre care ne îndreptăm în comerțul intracomunitar sunt nesemnificative. O altă problemă este piața României. Totdeauna vorbim foarte mult de export, dar nu ne concentrăm la consumatorul din România. Oare am comunicat suficient despre ce înseamnă vinul de calitate? Despre ce înseamnă vinurile de origine și cu indicație geografică? Cum se certifică vinurile, pentru a credibiliza? Eu cred că aici este foarte mult de muncă. Au fost investiți foarte mulți bani în plantații și în crame și suntem foarte în regulă, dar ne putem bate de la egal la egal cu tot ce înseamnă vin european? La ce înseamnă promovarea și explicarea consumatorului, ce înseamnă vinul, până la urmă, încă suntem foarte mult în urmă și este nevoie de o strategie de promovare pentru toți actorii – instituții publice, asociații profesionale, specialiști, degustători, investitori, producători – pentru că eu cred că numai așa putem să avem o imagine corectă de țară viticolă. Anul trecut, în cea mai mare carte despre vinuri, România avea doar un paragraf, ceea ce este inadmisibil, pentru că România este o țară viticolă, și nu o spunem noi. În mediul privat există suficientă expertiză pentru ca publicul, statul să fie de acord să facem parteneriate publice private astfel încât brandul de țară și denumirile de origine și indicațiile geografice de vinuri din România să poată fi aduse în atenția consumatorilor.

BOGDAN MANCIU: Aș începe prin a preciza că în ultimii ani s-au înmulțit producătorii de vin, ceea ce e un lucru foarte bun. Crește competiția, ceea ce ne obligă să fim tot mai atenți la piață, la consumator. Marii producători sunt nevoiți să se reașeze, în principiu să abordeze mult mai flexibil piața. Consumatorul din România este într-un proces de educare, suntem obligați cu toții să face lucrul acesta. Și cred că avem o șansă pe piața internă ca să trecem de la un consum de vin casnic, autoconsum destul de agresiv care există în România, către un consum de vin de o calitate mai bună.