Povestea ardelenilor cu sânge molcom care inundă România cu tăiței

Părinții mei m-au învățat un lucru: «Lucrează ca și cum ai avea să trăiești în veci, roagă-te ca și când ar fi să mori mâine!»„, spune Richard Hutton, proprietarul afacerii cu paste făinoase din Satu Mare care îi poartă numele. Citatul lui Benjamin Franklin este o învățătură primită de la tatăl său, de la care a moștenit și fabrica locală de paste pe care o conduce din 2001. Pentru el și restul familiei aceasta a devenit un mod de viață: „…le producem de mai bine de două decenii și nu ne-am gândit că am putea vinde vreodată afacerea„. Prin „noi„, Hutton se referă și la alți membri ai familiei. De pildă, sora lui este gestionară la un depozit în apropiere de Satu Mare unde lucrează timp de opt ore; mama lor lucrează la același depozit; soția coordonează angajații din fabrică și se ocupă de „creșterea viitorilor acționari„, respectiv cei patru copii. Speră că toți se vor implica, la rândul lor, în afacere. Firma, care are 40 de angajați, a crescut în ultimii cinci ani de la circa șase milioane de lei în 2009 până la peste opt milioane de lei în 2012; capacitatea de producție a ajuns la 2.000 de tone de paste făinoase pe an.

DACĂ 20 DE ANI PARE O ISTORIE LUNGĂ PENTRU O FIRMĂ ROMÂNEASCĂ, pentru piața mondială de paste vârsta este a unei companii la început de drum: „Există branduri mari, nu doar în Italia, cu secole de existență„, spune Hutton. În rândul exemplelor se află Barilla, italienii aflați la cea de-a patra generație de proprietari, toți descendenți ai lui Pietro Barilla, fondatorul unui mic depozit de panificație și paste la începutul secolului XX. Și frații Martelli conduc o afacere începută de tatăl și unchiul lor. Iar Di Martino, una dintre cele mai vechi companii din piața pastelor făinoase, condusă de familia care îi poartă numele, este la cea de-a treia generație de producători. Toate aceste afaceri au în comun faptul că au pornit să cucerească lumea din mici orașe italiene, similar cu modelul de afacere din Satu Mare. Sau invers.

Se spune că exploratorul venețian Marco Polo a adus pastele în Europa după o călătorie în China; iar președintele Thomas Jefferson le-a popularizat în America. Pastele românești, mai cunoscute drept „tăiței”, s-au dezvoltat pe baza tradițiilor, a preferințelor de consum din regiune. Modelul de afacere de familie cu acționariat 100% românesc, precum cel întâlnit deseori la italieni, a fost dezvoltat, instinctiv. Deschiderea unui atelier de 50 de metri pătrați în localitatea Botiz, lângă Satu Mare, „la casa părintească„ a fost primul pas, făcut de tatăl lui Richard Hutton, în 1990. Acolo, familia a pornit inițial prin producția de sărățele, vândute prin lanțul de magazine „Alimentara„. Doi ani mai târziu, au ales să se reorienteze spre paste făinoase, alegând „o rețetă de tăiței de casă cu ouă specifică zonei Ardealului„. Richard Hutton lucra în acea perioadă ca electromecanic la o fabrică de utilaje miniere, dar în scurt timp s-a dedicat în totalitate lucrului la producția de paste făinoase. Toți cei cinci implicați în firmă erau membri ai familiei: „tatăl, mama, sora, cumnatul și cu mine„. Au început astfel să facă fără niciun utilaj câte 20-30 de kilograme de paste pe zi. Odată ce sistemul capitalist s-a dezvoltat, și implicit se deschideau noi magazine, creștea și cererea; iar familia a hotărât să cumpere utilaje.

Astfel, s-au extins și producția zilnică a crescut de peste cinci ori, ajungând la circa 1.000 de kilograme. Chiar și așa nu era de ajuns pentru a onora cererile și pentru că în Botiz extinderea nu era posibilă, familia a ales o zonă industrială din Satu Mare, unde a construit o hală de circa 700 de metri pătrați. Aici au început să fie produse pastele în iunie 2003: „Am diversificat atât producția, prin paste scurte și medii, dar am crescut și capacitatea de producție la 35 de tone/zi„. Ca urmare, extinderea spre piețele din județele limitrofe și din alte 15 județe între 2006 și 2012 a fost inerentă. Acoperă acum toată zona Ardealului și o parte din Moldova.

Cu mai mult curaj, în 2012 familia Hutton a mizat pe o investiție de 4,7 milioane de euro, cu care a fost ridicată o nouă hală pentru producție și au fost cumpărate tehnologiile specifice. 860.000 de euro au fost fonduri proprii, iar restul au fost împărțite între o finanțare europeană (2,1 milioane de euro) și un credit bancar (1,74 milioane de euro). Iar utilajele folosite la retehnologizare sunt identice cu cele folosite de companiile italiene; ardelenii au același furnizor de echipamente cu fabricile Barilla, pe care membrii familiei Hutton le-au vizitat în călătoriile în Europa.