Popescu, întrebat dacă îi e teamă că va fi remaniat: Numai de Dumnezeu mi-e frică. Eu îmi fac treaba
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că nu îi e teamă că va fi remaniat: „Nu mi-este teamă decât de Dumnezeu. Eu îmi fac treaba, pentru că avem o iarnă complicată”. „Este prea mult să faceți speculațiile acestea. Cine vine ministru,…
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că nu îi e teamă că va fi remaniat: „Nu mi-este teamă decât de Dumnezeu. Eu îmi fac treaba, pentru că avem o iarnă complicată”.
„Este prea mult să faceți speculațiile acestea. Cine vine ministru, cine vine într-o funcție, se gândește că nu e pe viață acolo. Nu mi-este teamă decât de Dumnezeu. Eu îmi fac treaba, pentru că avem o iarnă complicată și trebuie să treacă țara și oamenii prein această iarnă complicată. Îmi voi face treaba în continuare”, spune Virgil Popescu, întrebat dacă îi este teamă că va fi remaniat.
De asemenea, el a respins și ipoteza că în ședințele de partid i s-a cerut să demisioneze din funcția de ministru al Energiei.
Numele lui Virgil Popescu este vehiculat pe lista cu miniștri care vor fi remaniați, alturi de cele ale miniștrilor Apărării și Sportului, Vasile Dîncu și Eduard Novak. Conform unor surse politice, funcția de ministru al Energiei ar putea fi preluat de fostul premier Mihai Tudose, care în prezent este europarlamentar.