Ponta susține că FMI și Băsescu sunt cei care doresc impozitarea drepturilor de autor și a PFA
Premierul Victor Ponta susține că Fondul Monetar Internațional (FMI) și președintele Traian Băsescu sunt cei care doresc impozitarea drepturilor de autor și a persoanelor fizice autorizate (PFA), dar că Guvernul nu a acceptat o astfel de măsură.
“E o solicitare permanentă nu doar a celor de la FMI, ci și a unora dintre politicienii români – am văzut și pe președinte astăzi – să impozităm PFA-urile, drepturile de autor, să impozităm familiile pentru sănătate. Asta este gândirea lor, nu știu dacă e bună sau rea, dar noi nu am fost de acord cu ea și faptul că președintele e de acord dovedește, până la urmă, cui vrea răul în perioada următoare, dar nu am acceptat acest lucru”, a spus Ponta în ședința de guvern.
Guvernul va păstra actualul sistem pentru contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor din drepturi de autor, precum și pentru veniturile obținute de persoanele fizice autorizate, a declarat, luni, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, la finalul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro