Ponta reia ideea impozitării suplimentare a salariilor pentru directorii din companiile de stat
Premierul Victor Ponta a reluat ideea că directorii unor companii de stat, care câștigă salarii de circa 13.000-14.000 de lei, ar trebui impozitați suplimentar în condițiile în care un medic rezident sau un profesor debutant sunt remunerați lunar cu doar 1.100 lei.
Ideea a fost reluată de premier în ședința de marți a Guvernului, după ce a prezentat, ca exemplu, faptul că salariile directorilor Romgaz, Nuclearlectrica și Hidroserv ajung la 13.000-14.000 lei, Ponta spunându-le ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, și ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță, că trebuie găsită o soluție.
“Poate reușiți, domnul ministru Chițoiu și domnul ministru Niță, să vedem ce facem cu acești săraci de directori. Eu vreau să avem directori foarte bine plătiți, chiar dacă, sigur, sindicaliștii am văzut că luptă pentru acești directori. Îi înțeleg și de ce, la banii ăștia aș lupta și eu! Eu știam că sindicatele se ocupă de sindicaliști, nu să-i apere pe directori. Noi trăim într-o țară cu totul și cu totul specială, în care directorii de la stat sunt apărați de șefii de sindicat de la stat. Eu nu zic că nu trebuie plătiți bine, dar poate vedem de ce trebuie să fie plătiți mii de directori în felul ăsta, cu un salariu care e de vreo cinci ori cât al dumneavoastră, care, teoretic, sunteți responsabili de ei. Nu vorbesc de manageri privați”, a spus Ponta.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro