Ponta, întrebat dacă a vorbit recent cu Hrebenciuc: Habar n-am, probabil. O să citiți la DNA
Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a fost întrebat, luni, de jurnaliști, dacă a mai vorbit în ultima perioadă cu Viorel Hrebenciuc, el spunând, inițial, că habar nu are și că e probabil să fi vorbit, după care a adăugat: ”O să citiți la DNA”.
Întrebat dacă a mai vorbit cu Hrebenciuc în ultima perioadă, Ponta a răspuns: ”Habar nu am. Probabil, nu mai știu. Vorbesc cu foarte multă lume”.
Întrebat dacă a avut recent discuții cu Hrebenciuc, Ponta a spus: ”O să citiți la DNA”.
Premierul Victor Ponta a mai susținut, luni, răspunzând unei întrebări, că el este în interceptările DNA din anul 2010, de când deține funcția de președinte al PSD.
Întrebat dacă se află în interceptările DNA din dosarele lui Viorel Hrebenciuc, Ponta a răspuns: ”Dar cum s-ar putea să nu fiu?”.
”Eu sunt în interceptări de când sunt președinte la PSD, din 2010”, a spus Ponta.