Ponta, despre intenția lui Ghiță de a-și face partid: E proiectul lui, eu voi face politică în PSD
Președintele PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, luni, ce părere are despre intenția deputatului Sebastian Ghiță de a înființa un nou partid de stânga, el precizând că acest proiect îi aparține lui Ghiță și că el, personal, a făcut parte întotdeauna din PSD și va face politică în acest partid.
”E proiectul lui (n.r.: al lui Sebastian Ghiță). Eu am fost întotdeauna numai în PSD și aici voi face politică”, a răspuns Ponta.
Întrebat dacă îi e teamă că vor pleca mulți social-democrați din PSD, Ponta a răspuns: ”Nu. Mi-e teamă de un singur lucru: că nu o să înțelegem ce așteaptă alegătorii de la noi”.
”Dacă înțelegem acest lucru și dacă înțelegem că în 2016 bătălia noastră politică e pentru cine guvernează mai bine – noi sau domnul Blaga, domnul Orban, domnul Atanasiu – cred că vom câștiga și în 2016”, a adăugat Ponta.
Fostul social-democrat Sebastian Ghiță a anunțat duminică seară, la România TV, că va înființa un nou partid de stânga, din luna ianuarie urmând să înceapă strângerea de semnături în acest sens.
Președintele PSD Victor Ponta a comentat, duminică, seara, într-un interviu acordat Realitatea.net, ”prietenia sa cu Sebastian Ghiță”.
Întrebat dacă această prietenie nu îi dăunează imaginii, Ponta a spus: ”Ca imagine da. Și tocmai de aceea ne-am și despărțit. Dar altfel ce să spun..(..) Tocmai aia i-am și spus: dacă ești prietenul meu, îmi faci rău”.