Home Actualitate Ponta: Cea mai bună decizie a Guvernului...
Actualitate

Ponta: Cea mai bună decizie a Guvernului în 2013, deblocarea programului reabilitării maternităților

Premierul Victor Ponta afirmă că cea mai bună decizie luată de Guvern în 2013 este deblocarea programului de reabilitare a maternităților, prin care se poate duce la îndeplinire și dorința Mitropolitului Clujului, Andrei Andreicuț, și anume "cel puțin trei copii în fiecare familie".

Ponta: Cea mai bună decizie a Guvernului în 2013, deblocarea programului reabilitării maternităților
Ponta: Cea mai bună decizie a Guvernului în 2013, deblocarea programului reabilitării maternităților · Foto: Business Magazin

“Mă bucur foarte tare să văd – e o coincidență fericită că azi (vineri – n.r.) e și Ziua Europei – să văd că putem avea și în România condiții apropiate de ceea ce ne dorim și de ceea ce vedem la nivel european. Anul trecut am deblocat un program început în 2007 și închis în 2009 prin care în 19 orașe din țară avem maternități de nivel european. Dacă mă întrebați dintre toate deciziile pe care le-a luat Guvernul anul trecut care a fost cea mai bună, nu aș ezita să spun că aceasta a fost cea mai bună. Nimic nu e mai important decât să ai maternități moderne, să ai condiții în care copiii să vină pe lume în siguranță, cei care au probleme să poată fi salvați, iar în felul acesta să putem duce la îndeplinire ceea ce Înalt Prea Sfințitul Andrei ne-a trasat, și anume, cel puțin trei copii în fiecare familie: unul pentru mama, unul pentru tata și unul pentru biserică și pentru țară”, a declarat Victor Ponta, vineri, la Bistrița, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună