Poker pe dezbrăcate cu mașinile

Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat 80.000 de mâini cu patru jucători profesioniști de poker, Doug Polk, Dong Kim, Bjorn Li și Jason Les. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru mașină, nu știu.

Oamenii de știință spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligența artificială, „ceea ce a fost odată șahul“, zice unul dintre ei și asta e o afirmație cu multe înțelesuri, care ar trebui să dea de gândit. Întrecerea a început pe 25 aprilie și s-a terminat pe 8 mai; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câștigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, așa că valoarea premiului se înscrie, în aceste condiții, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a mașinii; computerul a blufat și a jucat în așa fel încât cei patru profesioniști nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.

Ceea ce înseamnă, iarăși spun, o victorie a computerului. Și este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul și profesorul universitar Alex Tabarrok numește „inteligența opacă“, cu algoritmi care devin atât de sofisticați încât oamenii nu pot înțelege ce fac aceștia de fapt și unde diferența dintre logică și imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care Doug Polk spunea că nu le-a înțeles: „să mizezi 19.000 de dolari ca să câștigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face“.

Riscul de a pierde suma aceea mare de bani este prea mare, iar posibilitatea de a câștiga câteva sute nu justifică acțiunea. Dar asta este gândire tipic umană.

Și mai pot da un exemplu: este vorba de curierii de la UPS care sunt îndrumați de un algoritm pe numele său Orion. Iar experiența este frustrantă pentru oameni, care nu pot înțelege logica software-ului, de ce sunt puși să facă o livrare într-un cartier dimineață, să meargă apoi în alte zone și să se întoarcă spre seară în primul cartier pentru o altă livrare. Probabil că sunt aici câștiguri în timp și bani accesibile mașinii, dar pe care omul nu le înțelege. Și din nou ne putem întoarce la diferența infimă dintre logică și imbecilitate.

În 1985 Gari Kasparov învingea fără probleme 32 de computere la șah. 11 ani mai târziu, învingea supercomputerul Deep Blue. Un an mai târziu, în 1997, IBM dubla puterea de calcul al lui Deep Blue și Kasparov pierdea. Astăzi există în magazine programe care pot învinge un mare maestru fără probleme. Asta pentru că numărul de mutări posibile este, în șah, de 10 la puterea 40, iar numărul jocurilor posibile 10 la puterea 120. Imens dar limitat, totuși. Puterea imensă de calcul a mașinii a depășit talentul jucătorului uman. Iar șahul nu mai este acum un joc tocmai la modă, pentru că mașinile l-au dezbrăcat de mister; pentru că mașina te poate anunța, rece, că te face mat în 10, 100 sau 200 de mutări. Gândirea tipic umană nu a mai avut loc.

Și mă gândesc că oamenii au ratat ținta reală, o mașină care să joace șah sau poker nu ca o mașină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.

„Îndrăgostiții“ lui René Magritte îmi par a ilustra bine tema.