Poate că oamenii simpli nu sunt educați financiar, dar cele mai mari falimente, prăbușiri sunt făcute de oameni educați financiar

La finalul lunii martie, într-un weekend, Credit Suisse, a doua mare bancă a Elveției, a fost preluată de UBS, prima bancă, pentru a se evita o prăbușire a întregului sistem financiar global. Acționarii Credit Suisse și-au pierdut banii, la fel ca și deținătorii unor serii de obli­gațiuni Credit Suisse. Nu știu pe câtă lume interesează această tranzacție și ce s-a întâmplat acolo, dar poate fi văzută și ca un semnal de alarmă în privința modului de administrare a banilor, în special a celor personali.

În FT Weekend, 8-9 aprilie, cel mai cunoscut ziar de business din Europa,  a fost publicat un reportaj de la Adunarea Generală a Acționarilor Credit Suisse. Sute și mii de acționari, în special mici, au protestat timp de câteva ore împotriva conducerii băncii, împotriva autorităților elvețiene și împotriva presei, în special a Financial Times. Întotdeauna presa este pe lista celor vinovați când se produce o prăbușire, pentru că din cauza presei se produce acel eveniment, nu din cauza managementului și a autorităților de supraveghere. Aceste adunări generale ale acționarilor sunt un fel de entertainment, unde acționarii mici au prilejul să-și facă auzită vocea în câteva secunde sau în câteva minute, cât are fiecare la dispoziție.

Acționarii mari, cei care contează și care aprobă deciziile conducerii executive, sunt prezenți, dar nu se bagă. Așa că acționarii mici nu contează, deși ei pierd cel mai mult. Până când nu s-a întâmplat, nimeni nu prea credea că este posibil ca a doua mare bancă a Elveției să se prăbușească într-un weekend, ștergând practic o istorie de 167 de ani, timp în care banca a supraviețuit războaielor, crizelor, schimbărilor de regim etc. De secole, dar mai ales în ultimele decenii, băncile sunt promovate ca instituții speciale super și suprareglementate, iar dacă cineva se leagă de ele și pune la îndoială modul cum sunt administrate și supavegheate, este ca și cum ar atenta la siguranța națională. Tocmai de aceea mulți, în special depunătorii individuali, își încredințează economiile acelor bănci, că știu ele ce să facă cu banii și unde să-i investească.

Mai mult decât atât, deponenții sunt îndemnați să cumpere și acțiuni ale bănci­lor, pentru că dacă ai siguranța depunerilor la bancă, poți să ai și siguranța investiției într-o acțiune, pentru că ar fi același lucru. Aceste propoziții și idei de marketing sunt în toate materialele de promovare. Problema este că băncile sunt cele mai vulnerabile la crize, la perioadele de panică, și sunt cel mai expuse în lumea de astăzi. În perioadele de boom economic supravegherea este laxă pentru că nu se poate întâmpla nimic, iar lobby-urile bancare și financiare sunt mult mai puternice decât semnele de întrebare care pot să apară. Dacă Credit Suisse s-ar fi rezumat la operațiunile clasice, la atragerea de depozite și acordarea de credite companiilor și persoanelor fizice, și acum ar fi fost în viață.

În lumea modernă de astăzi, a capitalismului financiar, băncile se bazează mai mult pe operațiunile financiare, de tranzacționare pe diferite instrumente și produse, care nu sunt altceva decât pariuri făcute pe anumite evenimente, respectiv creșterea sau scăderea dobânzilor, pariuri pe falimentul unor companii sau chiar state, pariuri pe creșterea sau scăderea valorii unor acțiuni. Traderii sunt adevărații Dumnezei ai acestor bănci, nu cei din conducere, care oricum, de la un anumit punct încolo, nu înțeleg ceea ce se întâmplă în propriile lor bănci. Problema este că atunci când traderii pierd, ei pierd cel mult bonusul, în timp ce acționarii, în special cei mici, cărora li s-a spus că băncile sunt instituții care nu pot să se prăbușească, pierd cel mai mult. În 2007, o acțiune Credit Suisse valora pe piața bursieră 70 de euro, iar acum, când banca a fost preluată de UBS (care, apropo, nu voia să cumpere Credit Suisse), o acțiune mai valora 0,7 euro. Dacă un acționar indivi­dual avea 1.000 de acțiuni, în 2007 acestea valorau 70.000 de euro, iar acum mai valorau numai 700 de euro.

Acționarii individuali și-au pierdut economiile de-o viață. Acționarii cei mai mari, care erau fondurile de investiții globale, deși au pierdut cel mai mult în valoare nominală, pot să compenseze aceste pierderi în portofoliile lor prin câștigurile din altă parte. Dar totuși sunt niște pierderi.  Deși pare simplu, unul dintre cele mai grele lucruri este să-ți administrezi banii, asta dacă îi ai. Dacă îi depui la bancă primești o dobândă, care este mică. Dacă îi investești în acțiuni sau în alte instrumente financiare mai sofisticate poți să câștigi mai mult decât la bancă prin dividende și, poate, prin creșterea valorii acțiunilor, dar poți să și pierzi. Nicio bancă, nicio companie, nicio acțiune nu este infailibilă.

Autoritățile de reglementare și de supraveghere nu pot să acopere toate evenimentele și să anticipeze toate riscurile cu care toate aceste entități s-ar putea confrunta. Dacă vine o panică și oamenii vor să-și retragă banii, nicio bancă din lume nu are cum să reziste, oricât de puternică și de bine capitalizată ar fi. La fel, nicio companie nu rezistă când apar crize, când sunt schimbări tehnologice, când pierde contactul cu realitatea, când managerii câștigă prea bine. După ce piețele de capital s-au democratizat începând cu anii ’80, iar oricine poate cumpăra acțiuni, managerii acestor companii au devenit mai importanți decât acționarii. Iar managerii lucrează mai mult pentru bonusul lor decât pentru acționari. Așa că trebuie să aveți grijă de banii voștri, mai mult decât au grijă cei care îi administrează. Tot timpul se spune că investițiile trebuie făcute pe termen lung, că nu trebuie să te uiți la scăderi care apar pe termen scurt și că investițiile în acțiuni sau în fonduri de investiții aduc câștiguri mai mari decât dobânzile la bancă. Statistica arată că așa este și nu poate fi contrazisă. Ce te faci însă dacă ai avut ghinionul să ai acțiuni la Credit Suisse?

Tot timpul se aduce în discuție faptul că oamenii sunt needucați financiar și că nu știu ce să facă cu banii lor. Poate că oamenii nu știu ce să facă cu banii lor, dar toate aceste evenimente și crize sunt produse de oameni cu cea mai înaltă educație financiară. Nu poți să spui că cei care au condus Credit Suisse nu au avut educație financiară, ci dimpotrivă.   ■

(cristian.hostiuc@zf.ro)